REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
18.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Circ la şedinţă: primarul Scupra, acuzat că vrea să falimenteze firma Consiliului Local Ovidiu

Circ la şedinţă: primarul Scupra, acuzat că vrea să falimenteze firma Consiliului Local Ovidiu

Replica API 22 mai 2013 | 00:00 243

Scupra, către Cornăţeanu: "Aveţi un tupeu fantastic!"

Scupra, către Cornăţeanu: "Aveţi un tupeu fantastic!"

Consiliul Local al oraşului Ovidiu, s-a reunit ieri în şedinţă extraordinară, având pe ordinea de zi proiectul de hotărâre privind aprobarea rectificării Bugetului local şi a Programului de Achiziţii Publice şi a Listei Obiectivelor de Investiţii a oraşului Ovidiu, aprobarea Strategiei de tarifare practicat de operatorul regional S.C. RAJA S.A. pentru perioada 2014-2020, aprobarea proiectului "Îmbunătăţirea accesului între E 60 şi Platforma Industrială Năvodari prin modernizarea căii rutiere", dar şi proiectul de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru acelaşi proiect.

În legătură cu primul proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi, privind aprobarea rectificării Bugetului local al oraşului Ovidiu, primarul George Scupra a explicat în linii mari că este vorba de o rectificare bugetară pentru zilele oraşului Ovidiu care vor fi în perioada imediat următoare, fiind nevoie de o rectificare de aproximativ 150.000 lei. Totodată, a mai precizat că oraşul este în parteneriat într-un proiect european împreună cu CJC şi oraşul Năvodari (lider de proiect -n.r.), participarea localităţii fiind de 80.000 lei. Sala de şedinţe a Consiliului Local din Ovidiu a devenit locul unei adevărate dispute, sau mai bine spus a unei noi dispute, între primarul George Scupra şi consiliera PDL, Fănica Cornăţeanu, chiar după câteva minute de la începerea şedinţei extraordinare, subiectul fiind transportul copiilor către şcoală, grădiniţă şi liceu. "Referitor la transportul copiilor v-am semnalat un caz, vi l-am semnalat la începutul anului şcolar. Transportul copiilor se face de 4 ani, de către primăria oraşului Ovidiu. În anii anteriori, copii beneficiau de transport numai pentru grădiniţă. Începând de anul acesta şcolar, copiii sunt aduşi de dimineaţă, numai copii de grădiniţă, dar la prânz se merge întâi la Şcoala nr. 2, la liceu, se încarcă microbuzul până la refuz, se iau persoane adulte în maşină. Am discutat cu şoferul, apoi unde mai rămâne puţin loc, copiii stau pe pernuţe. Nu mi se pare normal. Am mers la contabilitate şi am întrebat cum se face plata pentru transportul copiilor. Deci se plăteşte drumul dus-întors de două ori pe zi. Plata de la contabilitate se face, şi totuşi de ce un singur microbuz? Nu este normal, nu s-a rezolvat în nici un fel", a susţinut consilierul local, Fănica Cornăţeanu. În replică, primarul Scupra a răspuns: "Este foarte bine că dumneavoastră vă implicaţi şi faceţi fel şi fel de anchete interne. Nu există în momentul acesta nici o sesizare care să confirme ceea ce spuneţi dumneavoastră. Nu se face ceea ce spuneţi dumneavoastră, personal am verificat. Verificaţi şi dumneavoastră, să verifice şi ceilalţi consilieri". Replicile nu au încetat, consiliera PDL Cornăţeanu spunându-i primarului: "Nu fac anchete, am fost 20 de ani directorul acestei unităţi. Pe mine să ştiţi că mă doare soarta copiilor. Se vede că vă doare, din moment ce nu aţi făcut nici o modificare. Faptul că eu v-am adus la cunoştinţă fiind consilier local, trebuia s-o fac scris? Nu aţi făcut nimic! Vreţi să facem anchetă să vedem ce zic părinţii? Dacă atâtea probleme care vi se semnalează le luaţi în nume personal, îmi pare foarte rău". Restul proiectelor de hotărâre, care au fost expuse mai sus, au fost aprobate fără a se insista prea mult pe marginea acestora. În momentul în care a fost supus dezbaterii proiectul de hotărâre numărul 5, privind aprobarea vânzării prin licitaţie publică deschisă, a unui teren cu suprafaţa de 443 mp, situat în oraşul Ovidiu, pentru construcţia unei locuinţe, aceeaşi consilieră a intervenit susţinând că nu înţelege de ce acest proiect a fost inclus într-o şedinţă extraordinară şi de ce este atât de urgent pentru unele persoane, făcând referire bineînţeles la primarul oraşului Ovidiu, iniţiatorul proiectului, care nu a ezitat să răspundă: "Şedinţa este extraordinară pentru că este vorba despre acel proiect de rectificare bugetară. Toate proiectele sunt foarte urgente pentru că avem nevoie de finanţare şi avem nevoie de bani. Doamnă, dar dumneavoastră aţi aprobat ordinea de zi, o dată aprobaţi ordinea de zi, a doua oară nu sunteţi de acord cu ceea ce este pe ordinea de zi, sunteţi inconstantă...". După ce şi acest proiect a fost aprobat, a urmat al 6-lea proiect de hotărâre, privind aprobarea vânzării prin licitaţie deschisă a unui teren în suprafaţă de 4.250 mp, situat în extravilanul oraşului Ovidiu, pentru construirea unei hale de producţie şi depozitare confecţii metalice. Ca prin minune, pentru acest proiect nu au existat dispute, deşi luând în considerare cum a decurs şedinţa, este surprinzător. Aprobat la fel ca toate proiectele situate pe ordinea de zi a fost şi cel privind aprobarea vânzării prin licitaţie publică deschisă a terenului în suprafaţă de 7500 mp situat în intravilanul oraşului Ovidiu, în scopul amenajării de spaţii de depozitare şi birouri. Penultimul proiect de htărâre aflat pe ordinea de zi, privind aprobarea Raportului de Gestiune al administratorilor S.C. OVI-PESTCON S.R.L. (firma la care acţionar unic este Consiliul Local Ovidiu -n.r.), pentru anul 2012 şi descărcarea de gestiune a acestora, aprobarea Bilanţului Contabil, a Contului de profit şi pierderi pentru anul trecut, precum şi aprobarea Raportului de Certificare a Bilanţului Contabil pe anul 2012 a prilejuit un nou schimb de replici primar - consilier. Reacţia consilierului local Fănica Cornăţeanu cu privire la proiectul de hotărâre ce vizează societatea în care Consiliul Local este unic acţionar, SC. OVI-PRESTCON.SRL a fost următoarea: "De ce nu a venit cineva de la societate să ne prezinte situaţia? Societatea este pe pierdere. Nu domnul primar poate să ne dea lămuriri pentru că societatea o conducem noi, iar noi vrem să vină cineva, directorul, cineva din consiliul de administraţie sau contabilul. Înseamnă domnule primar, că dumneavoastră nu ştiţi organigrama. Contabilul este în măsură să ne spună de ce societatea a ajuns pe pierdere". Ca de fiecare dată, răspunsul primarului George Scupra nu a întârziat să apară, cu câteva întrebări însă, legate de fostul director al OVI-PRESTCON, soţul consilierei PDL, Marian Cornăţeanu: "Întreb retoric şi nici nu este nevoie să-mi răspundeţi că d-asta e întrebare retorică. În ultimii 4 ani, de câte ori a venit soţul doamnei Cornăţeanu să prezinte bilanţul? Avem aici colegi consilieri pe care îi puteţi întreba de câte ori a venit domnul Cornăţeanu să prezinte balanţa. A fost? Rar de tot, nu?". Replica la replică, dacă putem spune aşa, a venit cu o înţepătură la adresa primarului: "Ştiţi de ce? A fost pe profit societatea. Dumneavoastră interveniţi fără să vi se dea cuvântul. Ştiţi ce a făcut în anii anteriori? Ştiţi ce a făcut de vorbiţi? Păi nu ştiţi, că eraţi prea mic atunci, aţi mai crescut între timp". Ei bine, ultimul proiect de hotărâre a creat cel mai mare scandal, proiectul privind aprobarea bugetului S.C. OVI-PRESTCON S.R.L. şi a listei obiectivelor de investiţii pentru anul 2013. La fel ca până acum, în colţul din stânga se află primarul Scupra, iar în cel din dreapta consiliera PDL, Fănica Cornăţeanu, care i-a reproşat primarului: "Domnul primar, dar de ce este societatea pe pierdere? Dacă votaţi, sunteţi părtaşi cu ceea ce se întâmplă cu această societate, stimaţi colegi. Societatea este pe pierdere şi domnul primar ştie foarte bine de ce este pe pierdere. De aceea nu aduce balanţa, de ce nu aduceţi domnule primar balanţa? De ce nu o aduceţi? Dacă vreţi să ne prezentaţi ceva, de ce nu începeţi cu angajările care s-au făcut nejustificat? De la început s-a căutat ca această societate să meargă pe pierdere. Ştiţi cum vorbiţi dumneavoastră? Ca orice cetăţean la colţul blocului". Majoritatea părţii din replica primarului din Ovidiu nu a putut fi redată, şi nu pentru că ar fi spus cuvinte obscene, ci pentru că Fănica Cornăţeanu a reuşit să vorbească în mare parte cuvânt cu cuvânt peste George Scupra, iar la un moment dat se putea auzi doar un vacarm, asemănător pauzelor dintre orele de curs de la clasele primare. Totuşi, am putut să identificăm câteva cuvinte spuse de primarul oraşului Ovidiu: "Doamnă, aveţi un tupeu fantastic dacă reuşiţi să scoateţi din sărite un tip cu o calmitate ieşită din comun".

Sorin HULUBEI

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Cornatenii mai traiesc? s-au mutat la pensiune in delta ? sau ia executat scupra si case si masini ? puiule puscaria te asteapta nu uita asta
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367