rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 22 septembrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Cîţu: La rectificare, bugetele unor ministere vor beneficia de resurse suplimentare, în limita deficitului asumat

Bugetele unor ministere vor beneficia la rectificare de resurse suplimentare, dar în limita deficitului asumat, de 7,16% sau mai mic, a transmis, luni, prim-ministrul Florin Cîţu, scrie Agerpres.

"În funcţie de execuţia bugetară, vedem dacă este nevoie să modificăm ceva la alocarea resurselor în buget, pentru a menţine deficitul bugetar la ţinta de 7,16%. Acesta este singurul rol al rectificării bugetare", a scris Cîţu, pe Facebook.

El a adăugat că, potrivit Raportului privind execuţia bugetară pe al doilea trimestru al anului 2021, cheltuielile efectuate în această perioadă s-au situat sub nivelul programat în cazul majorităţii titlurilor şi, în special, în cazul celor de capital şi a celor cu proiectele finanţate din fonduri externe nerambursabile.

"Este necesar ca, în perioada imediat următoare să se intensifice eforturile de implementare a proiectelor de investiţii finanţate atât din resurse bugetare interne, cât şi din fonduri externe nerambursabile astfel încât să se recupereze din decalajul faţă de cheltuielile programate a se efectua înregistrat în primele două trimestre ale anului 2021. De asemenea, în acest context, şi sumele atrase din fonduri externe nerambursabile ar urma în perioada următoare să recupereze din decalajul înregistrat în perioada analizată", mai arată raportul.

Conform documentului, se impune ca la nivelul ordonatorilor principali de credite, să fie luate măsuri pentru creşterea gradului de absorbţie a fondurilor externe nerambursabile, precum şi pentru creşterea rigurozităţii în programarea trimestrială a cheltuielilor publice.

"Este foarte clar că nu există elemente care să ducă la creşterea deficitului bugetar, iar resursele alocate în buget, la începutul anului, sunt suficiente, având în vedere ritmul cheltuielilor lunare din prima jumătate a anului. Bineînţeles, există şi elemente noi pe care trebuie să le luăm în calcul la această rectificare. Aşa că bugetele unor ministere vor beneficia de resurse suplimentare, dar în limita deficitului bugetar asumat, de 7,16% (sau mai mic )", a concluzionat Florin Cîţu.

marţi, 3 august 2021281
STEP PROJECT, servicii de prelucrări metalice de precizie
GANDUL.RO
Pierdere uriașă! Celebra cântăreață a murit la 76 de ani
Comentarii

02catule(3 aug 15:57)
esti o javra nenorocita
mai mult...Politică
22 sep 20:55PoliticăCîțu, întrebat despre un lockdown din toamnă: Eu vreau să văd o creștere a vaccinării

Din cauza numărului în creștere a infectărilor cu COVID-19, premierul Florin Cîțu a fost întrebat dacă există...290

22 sep 00:00PoliticăCîţu, despre demiterea lui Berceanu: I-a fost retras sprijinul când USR a ieşit de la guvernare45
22 sep 00:00PoliticăVoiculescu: În urma deciziilor precipitate, România a comandat iraţional vaccinuri fără număr59
22 sep 00:00PoliticăCîţu: O să cer o anchetă, o analiză, pentru că vreau să ştiu cum a fost pregătit valul patru al pandemiei

Premierul Florin Cîţu a anunţat, marţi, că va cere cât mai rapid o anchetă privind modul în care Ministerul...55

22 sep 20:54PoliticăStelian Ion: Numărul mare de dosare care apasă pe umerii judecătorilor scade calitatea actului de justiţie116
22 sep 20:50PoliticăTurcan: Salariul minim ar putea creşte cu 8-12%, înainte de sfârşitul anului173
22 sep 20:57PoliticăCampania de vaccinare în școli, blocată! Cîmpeanu: 'Nu s-a aprobat încă formularul'

Nicio şcoală nu a solicitat încă echipe mobile de vaccinare anti-COVID, deoarece nu s-a aprobat, din perspectivă...295

22 sep 20:54PoliticăCîțu: AUR are o campanie antivaccinistă213
22 sep 20:55PoliticăFlorin Cîțu îi ACUZĂ pe useriști că sunt vinovați de VALUL 4: Sunt parteneri cu antivacciniștii de la AUR295
22 sep 20:56PoliticăAndrei Baciu: „Toate spitalele rămân deschise“

Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a anunţat, luni seară, în exclusivitate la Antena 3, că...295

22 sep 20:55PoliticăOrban: Trebuie să existe un control civil asupra serviciilor de informaţii261
22 sep 20:56PoliticăTurcan: Am făcut un pas important pentru ca drepturile românilor din străinătate să fie respectate421
Vremea
10.6°10.6° - 13.1° miercuri, 22 septembrie 2021
ConstanțaUmiditate: 58%
Vânt: 4.34 m/s
Presiune: 1023 milibari

Loto
6/498121961110
5/4018213120216
joker233387159
Horoscop
mai mult...SPSportRT
22 sep 00:00SportRobert Lewandowski a primit Gheata de Aur: I-a devansat pe Messi și Ronaldo

Atacantul polonez al echipei Bayern Munchen, Robert Lewandowski, a primit marţi trofeul "Gheata de Aur" pentru...52

22 sep 23:19SportHandbal masculin: HC Dobrogea Sud, învinsă categoric de Orlen Wisla Plock, în EHF European League

HC Dobrogea Sud Constanţa a fost învinsă categoric de puternica echipă poloneză Orlen Wisla Plock, cu scorul de...103

22 sep 22:22SportCompetiție internațională de lupte pe plajă, organizată la Constanța

Cea mai așteptată competiție internațională de lupte pe plajă - Beach Wrestling World Championships 2021 va avea...122

22 sep 22:21SportIoan Becali, la un pas să își piardă averea

Ioan Becali este la un pas să îşi piardă averea. Fosta amantă, o avocată stabilită în Austria, îi cere acestuia...783

Local
22 sep 00:00LocalMihai LUPU, președintele CJ, vizită de lucru pe drumurile din județ

Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța, s-a deplasat împreună cu Stelian Gima, vicepreședinte al...369

22 sep 00:00LocalIncidență mai mare de 2/1.000 de locuitori, la Chirnogeni și Ciocârlia

În cadrul CJSU, a fost votată, marți, 21 septembrie a.c., hotărârea nr. 126. Aceasta prevede constatarea...321

22 sep 23:57LocalRAZII ale POLIŢIEI! A CURS cu AMENZI, în Constanţa

354

22 sep 23:59LocalÎncă două FOCARE la FABRICA de PÂINE din SATUL NOU. Pompierii au intervenit

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitaţi să intervină marți, 21 septembrie a.c., în localitatea Satu...195

22 sep 23:59LocalDGASPC: Caravană de informare și implicare a autorităților în procesul de dezinstituționalizare

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța implementează cea de-a treia etapă a...148

22 sep 00:00LocalPrimăria continuă lucrările de eliminare a arborilor care prezintă un pericol pentru pietoni

Pentru că siguranța noastră este prioritară, echipele Primăriei Constanța continuă lucrările de corecție și...176

22 sep 23:57LocalAcțiune a POLIŢIŞTILOR pentru siguranța rutieră

Polițiștii de la Biroul Drumuri Naționale și Europene din cadrul Serviciului Rutier Constanța au desfășurat ieri,...163

22 sep 23:57LocalFosta şefă DSP Tulcea, CONDAMNATĂ pentru ABUZ în SERVICIU

Magistraţii din cadrul Curţii de Apel Constanţa au dat sentinţa în procesul în care a fost implicată şi fosta...557

22 sep 23:58LocalACCIDENT la ieşire din Cobadin spre Constanţa: Biciclistul a DECEDAT

640

Politică
22 sep 20:57PoliticăCampania de vaccinare în școli, blocată! Cîmpeanu: 'Nu s-a aprobat încă formularul'

Nicio şcoală nu a solicitat încă echipe mobile de vaccinare anti-COVID, deoarece nu s-a aprobat, din perspectivă...295

22 sep 20:54PoliticăCîțu: AUR are o campanie antivaccinistă

Premierul Florin Cîțu i-a atacat din nou, marți, pe cei din la USR PLUS, despre care a spus că folosesc „metoda...213

22 sep 20:55PoliticăFlorin Cîțu îi ACUZĂ pe useriști că sunt vinovați de VALUL 4: Sunt parteneri cu antivacciniștii de la AUR

295

22 sep 20:56PoliticăAndrei Baciu: „Toate spitalele rămân deschise“

Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății, a anunţat, luni seară, în exclusivitate la Antena 3, că...295

22 sep 20:55PoliticăOrban: Trebuie să existe un control civil asupra serviciilor de informaţii

Preşedintele PNL şi al Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a declarat, luni, că trebuie să existe un control civil...261

22 sep 20:56PoliticăTurcan: Am făcut un pas important pentru ca drepturile românilor din străinătate să fie respectate

421

Interviuri
18 sep 00:18InterviuriAdriana CÂMPEANU vrea mai mulți PSIHOLOGI în ȘCOLI

Adriana Câmpeanu, directorul executiv al Direcției Medico-Sociale din cadrul DGAS Constanța se află de trei luni la...1352

17 sep 00:20InterviuriViorel IONESCU își dorește statutul de STAȚIUNE BALNEARĂ pentru HÂRȘOVA! Video

Viorel Ionescu, primarul din Hârșova, a fost prezent în studioul Replica, acolo unde, în cadrul unui interviu, a...2111

9 sep 23:12InterviuriMircea DOBRE: Mă uit ca la BÂLCI! Ar trebui să le fie RUȘINE! Video

Mircea Dobre, fost deputat și ministru al Turismului, acum președinte al Uniunii Generale a Industriașilor din...1182

Monden
22 sep 00:00MondenTori Amos va lansa albumul „Ocean to Ocean” la finalul lunii octombrie

Cântăreaţa şi compozitoarea americană Tori Amos va lansa albumul de studio „Ocean to Ocean” pe 29 octombrie,...42

22 sep 00:00MondenDrake s-a menţinut în fruntea Billboard 200. Metallica a revenit în top 10 după aproximativ trei decenii

„Certified Lover Boy” al cântăreţului Drake s-a menţinut în fruntea clasamentului american al albumelor,...46

22 sep 00:00MondenActorul Chris Rock, diagnosticat cu Covid-19, îndeamnă oamenii să se vaccineze

45

22 sep 00:00MondenUn actor a purtat bijuterii în valoare de un milion de dolari la festivitatea Premiile Emmy 2021

Billy Porter a purtat bijuterii în valoare de un milion de dolari la festivitatea Premiile Emmy 2021. MJ Rodriguez a...46

22 sep 00:00MondenTrupa de K-pop sud-coreeană BTS a pledat la ONU pentru dezvoltare durabilă

Cei şapte membri ai celebrei trupe de K-pop sud-coreene BTS au promis luni, în faţa Adunării Generale a ONU, să...44

22 sep 00:00MondenCartoon Forum 2021: Filmul european de animaţie revine la Toulouse în format fizic

42

Mapamond
22 sep 00:00MapamondIndia: Trei tone de heroină provenind din Afganistan au fost confiscate

Aproape trei tone de heroină provenind din Afganistan, în valoare de aproximativ 2,7 miliarde de dolari, au fost...44

22 sep 00:00MapamondComisar European: Europenii vaccinaţi cu AstraZeneca trebuie să poată călători în SUA

Europenii vaccinaţi cu serul AstraZeneca trebuie să poată veni în SUA din noiembrie deşi acest vaccin nu este...52

22 sep 00:00MapamondCoronavirus: Republica Cehă a început vaccinarea cu a treia doză

40

Sănătate
22 sep 00:00SănătateCarnea și înlocuitorii de carne: care sunt diferențele nutriționale?

Producătorii de înlocuitori de carne, fabricați din ingrediente vegetale, fac eforturi permanente de a oferi...40

22 sep 00:00SănătateCum să dai gust mâncării dacă ai diabet: sosuri și condimente

Nu te teme să folosești condimente și plante aromatice atunci când gătești, chiar dacă suferi de diabet de tip 2....42

22 sep 00:00Sănătate11 ierburi și condimente pentru sănătatea ta

36

22 sep 00:00SănătateHiperspermia: cauze, simptome, tratament

Hiperspermia este o afecțiune relativ rară în comparație cu alte probleme care afectează sperma. Nu provoacă...41

22 sep 00:00SănătateAcarienii de praf – remedii și soluții împotriva lor

Acarienii de praf nu se pot vedea cu ochiul liber, însă ei sunt cu siguranță prezenți peste tot în locuința ta....39

22 sep 00:00SănătateAlimentele care pot agrava alergia la polen

Primăvara este anotimpul mult așteptat după lunile lungi de iarnă, în care suntem limitați în activitățile în...40

22 sep 00:00SănătateTătaru spune că multe state din UE se tem că românii şi bulgarii ar putea perpetua epidemia

Consilierul onorific al premierului pe probleme de Sănătate, Nelu Tătaru, a afirmat, luni seară, că România tot...40

22 sep 00:00SănătateThierry Breton: 'Europenii vaccinaţi cu AstraZeneca trebuie să poată călători în SUA'

Europenii vaccinaţi cu serul AstraZeneca trebuie să poată veni în SUA din noiembrie deşi acest vaccin nu este...44

22 sep 00:00SănătateMahler: Un pat la ATI se eliberează doar când pacienții MOR. Va fi extrem de greu

46

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT