Ciubote și nuielușe în Parlament, pentru liderii politici, aduse de AUR
Ciubote și nuielușe în Parlament, pentru liderii politici, aduse de AUR
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPoliticienii de la AUR au venit cu cizme de cauciuc în Parlament, înainte de ședința solemnă dedicată Constituției, câte una pentru fiecare lider politic, în care au pus și nuielușe. Marcel Ciolacu a vrut să-i strice sceneta lui George Simion și și-a luat nuielușa din cizmă: ”Am luat-o, e a mea!”
Unul dintre membrii Alianței pentru Unirea Românilor a vrut să îi ofere personal nuielușa lui liderului PNL, Florin Cîțu, însă acesta a refuzat, deși a fost urmărit până s-a așezat pe scaunul de la care a prezidat ședința.
Senatul şi Camera Deputaţilor au organizat astăzi o şedinţă solemnă, dedicată aniversării a 30 de ani de la adoptarea Constituţiei în vigoare de către Adunarea Constituantă.
Potrivit unui memorandum aprobat de conducerea Parlamentului, au fost invitaţi să ia cuvântul în această şedinţă preşedintele României, premierul şi preşedintele Curţii Constituţionale.
Președintele Klaus Iohannis nu a fost prezent, nici de această dată, la ședința solemnă a Parlamentului. Este a doua oară când șeful statului ignoră o invitație oficială a Parlamentului, după ce, în urmă cu câteva zile, a lipsit de la ședința solemnă dedicată Zilei Naţionale a României, scrie antena3.ro
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News