REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Ciucă a discutat cu miniştrii Energiei despre întărirea cooperării pentru asigurarea resurselor energetice

Ciucă a discutat cu miniştrii Energiei despre întărirea cooperării pentru asigurarea resurselor energetice

Replica API 23 septembrie 2022 | 23:39 851

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a găzduit, joi, la Palatul Victoria, reuniunea ministerială a miniştrilor Energiei din regiune, aflaţi la Bucureşti pentru a participa la RIGC - Romanian International Gas Conference, în cadrul evenimentului accentul fiind pus asupra aplicării proiectelor de întărire a cooperării între ţările participante, în vederea asigurării resurselor energetice şi a găsirii celor mai bune soluţii pentru întărirea securităţii energetice a tuturor statelor participante.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, principalele teme au vizat soluţiile care pot fi implementate la nivel regional pentru a asigura gazul necesar cetăţenilor şi mediului de afaceri.

"România se numără printre ţările europene care deţin resurse importante de gaz şi de producere a energiei electrice. Acest format de dialog este găzduit de România pentru a asigura ţărilor din regiune necesarul de gaz natural, dar şi pentru a genera soluţii care să ofere sprijin economiilor puternice din Vestul Europei, de al căror bun mers depinde şi economia regiunii noastre", a declarat premierul Ciucă, citat în comunicat, scrie Agerpres.

Totodată, temele de discuţii au vizat necesitatea cooperării în vederea diversificării surselor şi rutelor de aprovizionare cu energie pentru a putea trece cu bine peste actuala criză energetică.

"Au fost punctate şi identificate noile rute alternative pentru transportul de gaze naturale prin porturile din Turcia şi Grecia şi interconectarea pentru transportul şi tranzitul gazelor naturale către România", se arată în comunicat.

În context, a fost reamintită necesitatea proiectului de interconectare prin cablul subteran de transport de energie electrică pe ruta Azerbaidjan - Georgia - România - Ungaria.

"Evenimentul a confirmat solidaritatea pe care ţările din regiunea noastră o demonstrează în actualul context geopolitic, generat de agresiunea militară rusă asupra Ucrainei", conform comunicatului.

La reuniunea ministerială au participat Virgil Popescu - ministrul Energiei, Andrei Spînu - viceprim-ministru şi ministrul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale din Republica Moldova, Kostas Skrekas - ministrul Mediului şi Energiei din Grecia, Parviz Shahbazov - ministrul Energiei din Republica Azerbaidjan, Rossen Hristov - ministrul Energiei din Bulgaria, Alparslan Bayraktar - adjunctul ministrului Energiei şi Resurselor Naturale din Turcia, Mykola Kolisnyk - adjunctul ministrului Energiei din Ucraina, Peter Sztaray - secretar de stat în ministerul Afacerilor Externe şi Comerţului din Ungaria şi George Chikovani - director general, JSC Georgian Oil and Gas Corporation - Georgia.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218