REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
11.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Ciuşcă, "vedeta" scandalului de la Eforie, s-a dat şi la medici: "Îmi bag p**a în voi!"

Ciuşcă, "vedeta" scandalului de la Eforie, s-a dat şi la medici: "Îmi bag p**a în voi!"

Replica API 19 august 2011 | 00:00 3808

Internat în Spitalul Judeţean sub pază 24 din 24 de ore

Internat în Spitalul Judeţean sub pază 24 din 24 de ore

Starea de sănătate a lui Sorin Nicolae Boncătă, cunoscut în Eforie ca fiind "Ciuşcă", împuşcat în gât în urma incidentului de marţi, pare a fi mai bună, potrivit şefului clinicii de dializă din cadrul spitalului judeţean, Bogdan Câmpineanu. "Pacientul a fost transferat de pe Secţia de Terapie Intensivă pe ORL şi se află în continuare sub supravegherea cadrelor medicale. Evoluţia la acest moment este bună, dar vom repeta Computerul Tomograf", a declarat dr. Câmpineanu. Reamintim că Ciuşcă a fost împuşcat cu bile de cauciuc de către un gardian al Penitenciarului Craiova, aflat în vacanţă pe litoral. Reacţia gardianului a venit după ce Ciuşcă a provocat un scandal monstru, fiind în stare de ebrietate, el lovind un şofer de microbuz şi un dispecer, ameninţându-i cu un cuţit de kebab. Nicolae Popa, celălalt individ implicat în scandal, prieten cu Ciuşcă, a fost arestat preventiv, urmând ca şi "pacientul" să i se alăture, imediat ce starea de sănătate îi va permite acest lucru, bineînţeles prin hotărârea instanţei.

Poliţiştii constănţeni sperau ca Ciuşcă să fie externat încă de ieri, numai că medicii au concluzionat că pacientul, transferat de pe secţia ORL, mai necesită 24 de ore de supraveghere. "Cadrele medicale vor să se asigure că acesta nu suferă vreo complicaţie, că i se infectează rana, iar apoi avem de tras cu el. Nu îl ţine nimeni în plus la spital, doar pentru a i se face o favoare, ci efectiv este tratat ca oricare alt pacient. Asta cu toate că Boncătă a fost violent şi în momentul în care a fost transportat la Urgenţă", au spus reprezentanţi ai IPJ Constanţa. Conform cadrelor medicale, pacientul recalcitrant ar fi înjurat medicii de gardă, ba chiar a încercat să se "dea" la ei, cu toate că aceştia nu doreau decât să îi acorde îngrijirile medicale de rigoare: "Îmi bag p**a în voi! - a spus pacientul către medici. Şi-a băgat şi şi-a scos, era băut şi făcea scandal, aşa cum fac toţi cei care ajung la noi în asemenea condiţii", ne-a povestit o asistentă.

Boncătă, păzit la uşa salonului de jandarmi

"Momentan (ieri-n.r.) Sorin Nicolae Boncătă se află internat în spital, aşa încât nu îl putem audia. Vom face acest lucru cel mai probabil mâine (azi-n.r.), când sperăm să fie externat. Preferăm să aşteptăm, decât să îi luăm declaraţiile pe patul de spital, în absenţa avocatului, pentru a nu-i da ocazia, ulterior, să spună că era sub efectul medicamentelor şi nu ştia ce spune sau că l-am influenţat noi", au mai declarat, pentru "Replica", reprezentanţi ai IPJ Constanţa. Aceleaşi surse au declarat că, în privinţa gardianului care a intervenit şi a tras în Ciuşcă, nu există dubii că acesta nu ar fi acţionat corect: "A efectuat focurile de avertisment în plan vertical, a folosit un pistol cu bile pentru care deţine permis port-armă. Apreciem că a acţionat în interesul cetăţenilor ameninţaţi de respectivul, a dat dovadă de simţ civic. Între conducerea IPJ Constanţa şi Penitenciarul de Maximă Securitate Craiova a avut loc chiar azi (ieri-n.r.) o discuţie, în care a fost transmis punctul nostru de vedere, şi anume că gardianul a acţionat corespunzător, prin urmare acesta nu ar trebui să aibă vreo problemă la locul de muncă", au spus oamenii legii, în condiţiile în care Penitenciarul Craiova a anunţat că va efectua o anchetă în acest caz, pentru a determina dacă angajatul lor a reacţionat exagerat sau cu încălcarea legii, pentru a lua eventuale măsuri care se impun. Revenind la Ciuşcă, ieri seară jandarmii continuau să se afle în faţa rezervei în care acesta era internat: "Doar ce am făcut schimbul cu colegii şi vom rămâne aici până dimineaţă (azi-n.r.)", ne-au precizat aceştia. Jandarmii nu au mai făcut şi alte comentarii, pentru a nu-şi depăşi atribuţiile, însă, din punctul de vedere al poliţiştilor, situaţia poate fi interpretată şi astfel: "În astfel de situaţii avem oameni blocaţi, pe holul spitalului cum este cazul de faţă, în loc să fie pe străzi pentru a asigura un climat de linişte şi ordine".

Alexandra ANTON, Daniel ALBU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218