REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
18.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Claudiu Ristea, fostul director al Finnaţelor din Constanţa, ARESTAT

Claudiu Ristea, fostul director al Finnaţelor din Constanţa, ARESTAT

Replica API 12 septembrie 2013 | 00:00 217

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează cercetări penale faţă de mai multe persoane. Este vorba despre Claudiu Ristea, director executiv la Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice (AJFP) Ilfov şi fost director general al Direcţiei de Finanţe Constanţa în anul 2001, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de luare de mită, Constantin Augustin Murgoci, inspector la AJFP Ilfov, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de complicitate la luare de mită, Alexandru Bogdan Filip, inspector la AJFP Ilfov, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de complicitate la luare de mită.

Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat că la data de 5 septembrie 2013, inculpatul Ristea Claudiu, director executiv la AJFP Ilfov, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a acceptat promisiunea unui administrator de societate comercială (persoană denunţătoare), de remitere a unei sume între 20.000-30.000 lei, în schimbul semnării unor documente care deblocau conturile societăţii respective. Promisiunea i-a fost transmisă lui Ristea Claudiu prin intermediul învinuiţilor Murgoci Augustin Constantin şi Filip Alexandru Bogdan, inspectori, care i-au transmis persoanei denunţătoare acordul directorului, precum şi faptul că acesta, în schimbul promisiunii făcute, a semnat documentul necesar la unitatea bancară pentru deblocarea contului societăţii, urmând ca ulterior, denunţătoarea să retragă suma destinată directorului AJFP Ilfov şi să o remită prin intermediul celor doi inspectori. La data de 10 septembrie 2013, învinuiţii Filip Alexandru Bogdan şi Murgoci Augustin Constantin au primit de la persoana denunţătoare suma de 30.000 lei, conform înţelegerii anterioare, iar în aceeaşi zi, Murgoci Constantin Augustin i-a remis inculpatului Ristea Claudiu suma de 30.000 lei, împrejurare în care procurorii au procedat la constatarea infracţiunii flagrante. La data de 10 septembrie 2013, procurorii au dispus reţinerea inculpatului Ristea Claudiu pentru 24 de ore.În cursul zilei de ieri, el a fost prezentat la Tribunalul Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile. Instanţa a admis cererea procurorilor. Faţă de învinuiţii Filip Alexandru Bogdan şi Murgoci Augustin Constantin procurorii au dispus măsura obligării de a nu părăsi ţara pentru o perioadă de 30 de zile.

L.CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367