REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.1° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
12.1° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Clinica de Ortopedie, lăudată de pacienţi: peste 300 de operaţii în 3 luni

Clinica de Ortopedie, lăudată de pacienţi: peste 300 de operaţii în 3 luni

Replica API 25 iunie 2012 | 00:00 243

Bilanţ surprinzător: intervenţii în premieră

Bilanţ surprinzător: intervenţii în premieră

Inaugurată la sfârşitul lunii martie a.c., după o investiţie de 10 milioane de euro a Consiliului Judeţean, Secţia de Ortopedie şi Traumatologie are deja un renume demn de invidiat. Atrage pacienţi din toate colţurile ţării pentru a se vindeca la Constanţa. Şi toate acestea datorită specialiştilor veniţi din Capitală la Constanţa sub stricta coordonare a medicului Alexandru Octavian Şerban. După trei luni de activitate intensă, bilanţul activităţii este impresionant. Cu peste 300 de operaţii la activ, medicii ortopezi se bucură de victorii pe cale chirurgicală, pacienţii declarându-se mulţumiţi la externare. Acesta este şi cazul unei paciente tocmai din Covasna, care a decis să străbată peste 400 de kilometri pentru a fi tratată de ortopezii de la Constanţa şi care a ţinut morţiş să lase în semn de mulţumire o scrisoare prin care să-şi exprime părerea.

Cea mai modernă Secţie de Ortopedie din sud-estul Europei, aflată în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, se apropie vertiginos de 3 luni de existenţă. Aparaturile care, până la cea dată, puteau fi văzute numai în filme, au fost rapid puse în funcţiune, până în momentul de faţă efectuându-se peste 300 de intervenţii dificile. Un caz desprins din ipostaza menţionată mai sus este şi cel al părintelui Iustin Pârvu, unul dintre cei mai mari duhovnici ai ţării noastre şi stareţ al Mănăstirii Petru Vodă, care a suferit o intervenţie chirurgicală, urmare a unei fracturi de şold. Recuperarea duhovnicului a fost miraculoasă, chiar dacă duce în spate nu mai puţin de 93 de ani. De asemenea, o pacientă diagnosticată cu coxartroză la piciorul drept a venit tocmai din Covasna pentru a-şi trata boala, la sfârşitul spitalizării declarându-se foarte mulţumită, lăsând în acest scop o scrisoare medicilor drept mulţumire: "Hazardul mi-a purtat paşii la acest spital, Secţia de Ortopedie, unde am întâlnit o echipă de medici minunată, condusă de medicul şef Şerban Alexandru Octavian, un om adevărat, apreciat şi iubit, de un profesionalism de invidiat, neobosit în munca sa, comunicativ şi înţelegător. Mii de mulţumiri adresez şi medicului Daniel Dumbravă, care le merită din plin, pentru curajul ce mi l-a transmis, eu fiind "pacient problemă", "un perete alergic" care a fost refuzat de mai mulţi medici din ţară. Mulţumesc din tot sufletul întregii echipe de medici, care au lucrat cu atâta dăruire şi mare profesionalism şi au reuşit operaţia mea cu brio. Colectivul de asistente şi infirmiere, condus de domnişoara asistentă şefă Violeta, distinsă, cu caracter ferm, hotărât, care mereu tinde spre perfecţiune, dar în acelaşi timp: cald, blând, serviabil la suferinţele bolnavilor, se evidenţiază prin câteva nume conştiincioase, pricepute, corecte, cu mult respect faţă de om, de exemplu: asistenta Elena Călinescu, caldă, bună şi docilă, asistenta Aurelia - cea care ne pansează rănile şi ne vindecă sufletul, asistenta Georgiana Stoian, asistenta Daniela Găscă, Maria, Rodica şi Viorica. Am toată aprecierea, stima şi respectul pentru harnicul şi neobositul colectiv de infirmiere, în frunte cu doamna Sia, care aleargă ca nişte furnicuţe toată ziua. Totul în jur este nou, străluceşte, avem o sală de operaţie superdotată, am văzut acolo două oglinzi superbe, aduse parcă din "Palatul de Cleştar", consemnează Vasilica Stavilă, din localitatea Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna, în scrisoarea înaintată pe 29 mai a.c. medicului Şerban. Printre cele mai frecvente cazuri operate la Spitalul Judeţean au fost protezele de şold şi genunchi, peste 40 la număr, osteosinteze, peste 40, atroscopii de umăr şi genunchi, fracturi, traumatisme şi plăci blocate, în total peste 300 de intervenţii chirurgicale. Până în momentul de faţă şeful Clinicii de Ortopedie, din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, se declară mulţumit de activitatea desfăşurată însă este loc şi de mai bine. "Sunt mulţumit, a fost o activitate complexă, cu multe intervenţii în premieră. Mă simt mulţumit de faptul că am reuşit ca lucrurile să se mişte mult mai repede, ca la Bucureşti, pacientul nemaifiind nevoit să stea să aştepte pentru a fi văzut sau pentru a fi operat. Într-un cuvânt, am schimbat modul de muncă", a declarat, pentru "Replica", dr. Alexandru Octavian Şerban. Însă ies la iveală şi neregulile din cadrul unităţii spitaliceşti, întrucât, dacă este să ne luăm după o veche vorbă românească, pădure fără uscături nu există. În cazul de faţă facem referire la lipsa medicilor şi a fondurilor insuficiente. "Ar mai trebui măcar doi medici pentru ca activitatea să se desfăşoare în parametri optimi. Aici avem un deficit. De asemenea, fondurile sunt insuficiente. Am reuşit să ne încadrăm cu operaţiile până acum, dar tot pe vechiul sistem: pacienţii îşi cumpără medicamente. Ar trebui să schimbăm acest lucru", a mai spus dr. Alexandru Octavian Şerban. De precizat că ministrul Sănătăţii, Vasile Cepoi, în urma vizitei efectuate în luna mai la Ortopedia Spitalului Judeţean, s-a arătat dispus să suplimenteze fondurile pentru programele ortopedice.

Liliana CHIRU, Alexandra VASILE

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614