REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.6° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
11.6° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Clinică din Oradea, acreditată pentru fertilizarea in vitro

Clinică din Oradea, acreditată pentru fertilizarea in vitro

Replica API 4 martie 2020 | 00:00 1037

Centrul de diagnostic şi tratament al infertilităţii "Calla" din Oradea a primit recent acreditarea pentru realizarea tratamentelor de fertilizare in vitro, această clinică fiind realizată prin două proiecte cu fonduri europene şi contribuţie proprie a fondatorilor, investiţia ridicându-se la suma de un milion de euro.

"Ne bucurăm să vă spunem că ne-am finalizat un vis care părea irealizabil în urmă cu zece ani când am pornit pe acest drum. Avem autorizarea Agenţiei Naţionale de Transplant şi ordinul publicat de Ministerul Sănătăţii prin care suntem numiţi clinică acreditată pentru reproducere umană asistată, inclusiv fertilizare in vitro. Credem că este o informaţie de interes pentru că este primul centru de reproducere asistată acreditat în această zonă a ţării. Este finalul unui drum de muncă şi investiţie care a început în urmă cu mai bine de zece ani, alături de colegi pe care i-am îndrumat în formarea profesională şi cu care am avut încrederea că putem colabora şi lucra la parametri de performanţă profesională", a declarat marţi, în conferinţă de presă, conf. univ. dr. Liana Antal, potrivit Agerpres.

Procedura de fertilizare in vitro, explicată de dr. Anca Huniadi, este o tehnică de reproducere asistată care permite cuplurilor care nu pot avea copii să devină părinţi. În prealabil, se efectuează un bilanţ investigaţional al cuplului, după care urmează procedura de hiperstimulare ovariană controlată, timp de zece zile, apoi puncţia ovariană pentru extragerea lichidului folicular (cu ovocite), care se predau doctorului embriolog, are loc fecundarea în condiţii de laborator, obţinându-se embrioni. La 3-5 zile, o parte din ei se transferă în uterul viitoarei mămici, iar o parte se congelează.

"Necesitatea este foarte mare deoarece unul din patru cupluri cu vârsta de peste 35 de ani are nevoie de această procedură pentru a deveni părinţi şi unul din cinci sub această vârstă. Sunt foarte multe femei care se adresează centrului, însă unele paciente preferă să meargă în străinătate. Acesta este unul dintre motivele pentru care am considerat necesară deschiderea acestui centru la Oradea. Ne adresăm atât locuitorilor din judeţ cât şi celor din judeţele învecinate. Mai sunt asemenea centre de FIV la Cluj, de stat şi unul privat, la Timişoara", a declarat dr. Anca Huniadi.

Dacă, din diferite motive, nu se doreşte embriotransferul în perioada imediată, embrionii se pot congela în condiţii de maximă securitate, o perioadă îndelungată de timp, chiar de ordinul a 10-20 de ani.

O procedură completă de fertilizare in vitro costă în jur de 1.900 de euro, iar toate preţurile sunt afişate pe site-ul clinicii calla.ro.

Medicul Liana Antal a precizat că deşi există un program naţional pentru FIV, accesibilitatea este foarte redusă din cauza protocolului şi a formalităţilor impuse. Pe lângă faptul că este dificil de accesat, prin acest program se decontează în jur de 1.300 de euro, ceea ce acoperă doar procedura, fără alte tratamente.

"Există primării precum cele din Bucureşti - în 2016 din cele 22 de clinici acreditate în ţară, mai mult de jumătate sunt în Capitală, şi mai nou Braşov - care s-au implicat activ în finanţarea acestor cupluri. Noi vom lua legătura cu municipalitatea orădeană şi cu conducerea Consiliului Judeţean să vedem ce putem face", a precizat dr. Antal.

Clinica, înfiinţată în anul 2013, a fost realizată printr-o investiţie de circa un milion de euro, prin două proiecte cu fonduri europene prin POR şi contribuţie proprie a fondatorilor. Toate dotările tehnice medicale pentru fertilizarea in vitro sunt de ultimă generaţie.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614