REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
10.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

CM 2022 - 300 până la 400 milioane dolari venituri în plus cu 48 de echipe

CM 2022 - 300 până la 400 milioane dolari venituri în plus cu 48 de echipe

Replica API 14 martie 2019 | 00:00 288

Cupa Mondială din 2022 în Qatar cu 48 de echipe în loc de 32 ar genera "între 300 şi 400 milioane dolari venituri suplimentare", a anunţat, marţi, o sursă care a avut acces la studiul de fezabilitate efectuat de Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA), informează AFP.

Trecerea Cupei Mondiale la 48 de echipe faţă de 32 la ediţia din 2018, din Rusia, a fost validată de FIFA, dar doar începând cu ediţia din 2026, organizată în asociere de SUA, Canada şi Mexic.

Dar preşedintele instanţei mondiale, Gianni Infantino, militează pentru trecerea la 48 de participante încă de la ediţia care se va disputa în 2022 în Qatar, iar acest lucru în ciuda problemelor geopolitice născute din ruptura relaţiilor diplomatice de către mai multe ţări vecine.

Infantino speră să adopte această trecere la 48 de echipe cu ocazia Consiliului FIFA, ce va avea loc joi şi vineri la Miami.

În acest scop, FIFA a decis un studiu de fezabilitate ale cărui concluzii sunt favorabile trecerii la 48 de echipe. Studiul consideră că o competiţie lărgită ar genera "între 300 şi 400 milioane dolari venituri suplimentare, 300 fiind suma minimă preconizată şi 400 milioane suma maximă", conform sursei citate.

În detaliu, FIFA mizează pe 120 milioane dolari suplimentari din drepturi TV, 150 milioane dolari din drepturi de marketing şi 90 milioane dolari din bilete.

Cupa Mondială este de departe cea mai importantă sursă de venituri pentru FIFA. Cupa Mondială din Rusia a permis forului mondial să înregistreze în perioada 2015/2018 o cifră de afaceri de 6,4 miliarde dolari, mai mare decât se preconizase.

O Cupă Mondială cu 48 de echipe ar obliga, practic, Qatarul să permită disputarea unor meciuri de la ediţia din 2022 şi în ţările vecine din Golf, o regiune instabilă în plan geopolitic.

Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Bahrainul şi Egiptul au rupt relaţiile lor diplomatice cu Qatarul în iunie 2017, acuzând această ţară că nu se distanţează de Iran, puterea regională şiită rivală, şi de susţinerea grupurilor islamiste radicale. În schimb, Qatarul neagă orice acuzaţii.

sursa: agerpres.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367