rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 11 decembrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

CM 2022 așteaptă 1,5 milioane de fani. Unele delegaţii ar putea fi găzduite în afara Qatarului

Qatarul nu exclude ca anumite delegaţii să poată fi găzduite în străinătate, în timpul Cupei Mondiale de fotbal din 2022, a declarat Hassan Al-Thawadi, secretarul general al comitetului de organizare a competiţiei, citat de AFP.

Chestionat pe tema cazării unora dintre echipe în Iran, Al-Thawadi a dat asigurări că Qatarul a primit "numeroase propuneri de ţări pentru găzduirea echipelor", însă "nimic" nu s-a decis deocamdată.

"Aceasta face parte din planul nostru operaţional, însă, evident, acest lucru trebuie decis împreună cu FIFA şi este o discuţie pe care o vom avea mai aproape de data debutului turneului"', a adăugat oficialul qatarian, cu ocazia Forumului Păcii de la Paris, la care a fost invitat.

Micul emirat a asigurat tot timpul că poate găzdui cei aproape 1,5 milioane de fani aşteptaţi la CM 2022, chiar dacă s-a sugerat în mod regulat că nu dispute de cele 60.000 de camere de hotel cerute de FIFA.

Iranul s-a oferit, în cursul acestui an, să ajute Qatarul, propunând găzduirea anumitor delegaţii pe insula Kish din Golful Persic.

O astfel de decizie ar reprezenta o veste bună pentru Iran, într-un moment în care Statele Unite încearcă să izoleze această ţară, impunându-i sancţiuni, dar ar putea fi, totodată, o sursă de controverse în regiune, în condiţiile în care Qatarul se confruntă cu un embargou impus în iunie 2017 de vecinii săi. Arabia Saudită, Bahrain şi Emiratele Arabe Unite acuză Doha de susţinerea unor grupări islamiste, între care Fraţii musulmani, şi de apropierea faţă de Iran.

Decizia finală legată de găzduirea competiţiei ar putea depinde de formatul final al competiţiei din Qatar. La finele lunii octombrie, preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a declarat că o mărire a numărului participantelor, de la 32 la 48, ar fi "fezabilă' începând cu Mondialul din 2022.

Conducătorul forului fotbalistic mondial a estimat, însă, la sfârşitul săptămânii trecute că este vorba de o "provocare dificilă".

"Pregătirile noastre se bazează, la ora actuală, pe o competiţie cu 32 de echipe. Există un studiu de fezabilitate, care este condus pentru o competiţie cu 48 de echipe, iar apoi se va lua o decizie de către FIFA şi ţara organizatoare", a explicat Al-Thawadi.

Cupa Mondială din 2022, atribuită Qatarului, este prima organizată într-o ţară din Orientul Mijlociu, iar turneul final se va desfăşura într-o perioadă inedită, noiembrie-decembrie, pentru a se evita temperaturile extrem de ridicate din timpul verii.

sursa: agerpres.ro

miercuri, 14 noiembrie 2018323
Comentarii
mai mult...SPSportRT
11 dec 00:00SportFCSB, victorie facilă cu Viitorul lui Gică Hagi, scor 2-0. Roș-albaștrii s-au apropiat de liderul CFR Cluj

...223

11 dec 00:00SportLupescu dezvăluie ce s-a întâmplat în meciul cu Foresta: "Șefii lui Dinamo au reușit să strice tot! Dacă mai erau 10 minute, asta se întâmpla"264
11 dec 00:00SportIanis la un pas de transfer?! Anunț despre o posibilă mutare a lui Hagi: "Un bun negustor ar face asta"258
11 dec 00:00SportRusia, prima semifinalistă la EURO! A zdrobit Danemarca și o așteaptă pe România în runda următoare

Rusia, campioana olimpică are maximum de puncte în Grupa I, după ce a învins şi Danemarca, 32-21. România ar putea...273

11 dec 00:00SportLiga I: Universitatea Craiova - FC Voluntari 3-1118
11 dec 00:00SportSorana Cîrstea şi-a anunţat retragerea din echipa de Fed Cup a României137
11 dec 00:00SportLadislau Boloni: ''Încă mai lucrez la vârsta mea fiindcă sunt nebun''

"Încă mai lucrez la vârsta mea fiindcă sunt nebun", a declarat cu umor Ladislau Boloni, antrenorul român, de 65 de...164

11 dec 00:06SportU. Craiova a învins FC Voluntari, scor 3-1126
11 dec 00:00SportCopa Libertadores: Argentina, cu 25 de titluri, s-a distanţat faţă de Brazilia (18)120
11 dec 00:00SportArbitrii români Radu Petrescu şi Istvan Kovacs, delegaţi la meciuri din Europa League

Arbitrii români Radu Petrescu şi Istvan Kovacs au fost delegaţi de Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA) la meciuri din...125

11 dec 00:00SportJadon Sancho (Dortmund), jucătorul a cărui cotă de piaţă a crescut cel mai mult în Europa. Unde se află Florin Andone123
11 dec 00:32SportSportivi care FAC CINSTE EFORIEI! S-au clasat pe primele locuri la Campionatul de Karate Tradițional din Slovenia548
Vremea
1.2°-1.1° - 3.7° marţi, 11 decembrie 2018
ploaie ușoarăUmiditate: 100%
Vânt: 8.36 m/s din NNV
Presiune: 1019.86 milibari

Loto
6/4992223243347
5/402131415364
joker121419373820
Horoscop
mai mult...Replica
11 dec 00:00ReplicaSĂRĂCIE și COPII MULȚI, mediul care scoate INFRACTORI pe bandă rulantă! O puștoaică din Hârșova, de la înșelăciuni, la 'miserupism'!

Situația copiilor lăsați de izbeliște continuă să fie una îngijorătoare, inclusiv la nivelul județului...704

11 dec 00:00ReplicaPrimarul Constanței discută soarta CET-ului cu reprezentanții Ministerului Energiei!

Primarul Decebal Făgădău, întâlnire importantă la Ministerul Energiei! Edilul șef al Constanței a anunțat,...411

11 dec 00:00ReplicaNoapte albă pentru polițiștii constănțeni: au LEGITIMAT sute de persoane! Vezi despre ce este vorba

Polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică, în noaptea de 8-9 decembrie a.c., în intervalul orar...1001

11 dec 08:37ReplicaCe angajați ai marilor companii din Constanța beneficiază de primă de Crăciun!

Și anul acesta, unii bugetari primesc prime de vacanță! Și ce prime!!! Cei mai deștepți, susținuți de sindicate...971

Local
11 dec 00:38LocalDOLIU la Serviciul de Ambulanță Constanța!

Lumea medicală a Constanței este în doliu, după ce o apreciată asistentă medicală, care a activat aproape două...1074

11 dec 00:39LocalVreme ploioasă la Constanța, în zilele următoare!

Pregătiți umbrelele! Voma va zile ploiase! În zona Dobrogei, în prima săptămână de prognoză, temperaturile...438

11 dec 00:39LocalConstănțean condamnat pentru evaziune fiscală, prins la Tulcea!

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, la data de 7 decembrie a.c, au acționat pe raza municipiului...791

11 dec 00:39LocalA ACCIDENTAT O COPILĂ pe trecere și a FUGIT!

Un bărbat, în vârstă de 60 de ani, din localitatea Tuzla, județul Constanța, La data de 10 decembrie a.c., în...1575

11 dec 00:37LocalControale la Constanța: produse SCOASE de la VÂNZARE de către INSPECTORI

Inspectorii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa în perioada 26.11.2018 –...453

11 dec 00:33LocalVreți să deveniți scafandri? Cursuri de inițiere organizate la Constanța!

Centrul de Scafandri Constanța, instituție unică de formare profesională a scafandrilor pe teritoriul României,...270

11 dec 00:32LocalElevii Liceului „Nicolae Bălcescu” Medgidia învață să lucreze în echipe internaționale în Franța

În perioada 26 – 30 noiembrie a.c., opt elevi și doi profesori ai Liceului Teoretic ”Nicolae Bălcescu” din...309

11 dec 00:11LocalÎn Constanța vor apărea MII DE LOCURI DE PARCARE!

Noi locuri de parcare vor fi înființate în municipiul Constanța, în locul garajelor demolate în ultimele...4232

11 dec 00:30LocalPrinși de polițiști în timp ce tăiau copaci, în județul Constanța!

Polițiștii din cadrul Secției 2 Rurală Mihail Kogălniceanu, la data de 9 decembrie a.c., în jurul orei 15:00, au...418

11 dec 00:17LocalACCIDENT MORTAL la Valu lui Traian. Pieton lovit de două mașini!

Un grav accident, soldat cu moartea unui pieton, a avut loc în noaptea de duminică spre luni, 9 spre 10 decembrie...2956

Politică
11 dec 00:00PoliticăPrimarii celor mai mari patru orașe din vestul țării au format o alianță. Ce spune Decebal Făgădău despre acest demers!

După modelul Axei de dezvoltare Brașov-București-Constanța, primarii a patru municipii din vestul țării au...188

11 dec 00:00PoliticăALDE Constanţa a marcat Ziua Internaţională a Drepturilor Omului

Filiala ALDE Constanţa, cu ajutorul organizaţiilor de tineret şi studenţi au marcat la Constanţa a 70-a aniversare...213

11 dec 00:28PoliticăDEFINITIV OUG privind Secţia pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie a ADOPTATĂ

Plenul Senatului a adoptat luni, în calitate de cameră decizională, OUG 90/2018 privind unele măsuri pentru...170

11 dec 00:41PoliticăDăncilă: Am toată deschiderea pentru o discuţie cu preşedintele pe tema numirii noilor miniştri

Premierul Viorica Dăncilă a declarat că este deschisă unei noi discuţii cu preşedintele Klaus Iohannis pe tema...181

11 dec 00:40PoliticăTudorel Toader despre ordonanţa de modificare a Codurilor penale: MJ analizează în ce măsură poate fi adoptată

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat luni, după ce a participat la şedinţa Comitetului Executiv Naţional...164

11 dec 00:38PoliticăMinistrul Muncii: Condamn ferm declaraţiile că nu ar fi bani pentru plata pensiilor; induc panică în rândul pensionarilor

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat luni că susţine proiectul legii pensiilor în forma existentă,...191

11 dec 00:37PoliticăCamera Deputaţilor - Biroul permanent a respins cererile de revocare din funcţie a lui Iordache, Nicolicea şi Pirtea

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a respins, luni, cererile de revocare din funcţia de vicepreşedinte al...242

11 dec 00:32PoliticăHoria Tuţuianu - "Mi-aş dori ca în momentul în care terminaţi studiile să fiţi români şi să rămâneţi în ţară”

Luni, 10 decembrie a.c., la Centrul Multifuncțional de Tineret „Jean Constantin” s-a desfășurat Gala de premiere...530

11 dec 00:40PoliticăȘcoala 16 din Constanța va fi REABILITATĂ ȘI EXTINSĂ

În cadrul ședinței de Consiliu Local Constanța care a avut loc luni, 10 decembrie a.c., consilierii locali au votat...310

11 dec 00:33PoliticăPrelungirea valabilității Planului Urbanistic General al Medgidiei, în atenția Consiliului Local

Consiliul Local Medgidia se întrunește, marți, 11 decembrie a.c., în ședință extraordinară. Pe ordinea de zi...253

Monden
11 dec 00:00MondenIulia Albu o atacă pe fiica lui Petre Roman: „Viaţa e roz şi roz este şi Oana câteodată“

Iulia Albu a criticat vestimentația Oanei Roman. Fashion editorul a remarcat faptul că Oanei Roman nu-i stă bine...142

11 dec 00:00MondenEa este iubita directorului clinicii Mrini Eye din Constanța!

...275

11 dec 00:00MondenHoria Brenciu, concerte spectaculoase de Crăciun! Cu ce vedetă s-a îmbrăţişat pe scenă

Cu ocazia aniversării a 25 de ani de carieră, care s-au suprapus perfect și cu magia sărbătorilor de iarnă, Horia...131

11 dec 00:00MondenClaudia Schiffer, amendată cu 10.000 de euro din cauza câinelui

Claudia Schiffer (48 de ani) are un câine rău! Fotomodelul german a fost de acord să îi achite vecinului ei paguba...136

11 dec 00:00MondenProaspăt divorţat, Cuba Gooding Jr. a ieşit la agăţat! Uite ce blondă sexy „vrăjeşte” la plajă

Cuba Gooding Jr. a divorţat în ianuarie 2017, după 22 de ani de căsnicie. De atunci şi până zilele trecute a fost...173

11 dec 18:55MondenMel B a ajuns de urgență la spital cu coastele rupte! Operația a durat 3 ore

Cântăreața Mel B a ajuns de urgență la spital cu două coaste rupte și o mână secționată, în urma unui...136

11 dec 18:52MondenJennifer Aniston, mărturisiri surpriză despre mariajele sale cu Brad Pitt şi Justin Theroux: "Ştii ce, asta înseamnă ochelari de cal"

Actriţa americană Jennifer Aniston a declarat într-un interviu recent că mariajele sale cu actorii Brad Pitt şi...166

11 dec 00:00MondenAnimaţia Disney "Ralph Breaks the Internet" continuă să se menţină în fruntea box-office-ului nord-american

Animaţia Disney "Ralph Breaks the Internet" continuă să se menţină în fruntea box-office-ul nord-american, cu...109

11 dec 00:00MondenLeslie Stifelman, înlocuită de la conducerea musicalului „Chicago“ în urma unui scandal de sinucidere

Leslie Stifelman, directoarea muzicală a producţiei de succes de pe Broadway 'Chicago', a fost înlocuită după ce...110

11 dec 00:00MondenO expoziţie Game Of Thrones îşi va deschide porţile în primăvara lui 2019 la Belfast

O expoziţie importantă Game Of Thrones îşi va deschide porţile la Belfast în primăvara lui 2019, potrivit Press...103

Mapamond
11 dec 00:00MapamondBrexit: Theresa May va pleca la Bruxelles pentru a încerca să renegocieze backstop-ul, anunţă un oficial britanic

Premierul Theresa May va pleca la Bruxelles pentru a încerca să renegocieze aşa-numitul ''backstop'' pentru Irlanda...106

11 dec 00:00MapamondTrump afirmă că plăţile pentru cele două femei care susţin că au avut relaţii cu el au fost legale

Preşedintele american Donald Trump a afirmat luni că plăţile efectuate în timpul campaniei din 2016 pentru două...133

11 dec 00:00MapamondUngaria: Opoziţia parlamentară anunţă că va obstrucţiona votul la 'legea sclaviei'

Opoziţia din parlamentul ungar a anunţat luni că va obstrucţiona un vot final la proiectul de lege care...114

11 dec 00:00MapamondUE nu adoptă noi sancţiuni împotriva Rusiei, ci doar măsuri împotriva unor ucraineni pro-ruşi

Uniunea Europeană a inclus luni pe lista ei de sancţiuni nouă reprezentanţi ai rebelilor proruşi din estul...116

11 dec 00:00MapamondMarea Britanie: May amână votul crucial din parlament privind Brexit-ul prevăzut pentru marţi

Premierul Theresa May a amânat votul crucial asupra acordului privind Brexit-ul care urma să aibă loc marţi în...128

11 dec 00:00MapamondO majoritate covârşitoare a evreilor din Europa consideră că antisemitismul s-a agravat în ultimii ani

Nouă din zece evrei din Uniunea Europeană consideră că antisemitismul s-a agravat în ultimii cinci ani în Europa,...116

11 dec 00:00MapamondIgor Dodon, suspendat pentru a cincea oară din funcţia de preşedinte al Republicii Moldova

Curtea Constituţională a Republicii Moldova a decis suspendarea temporară a preşedintelui republicii, Igor Dodon,...128

11 dec 00:00Mapamond"Vestele galbene", violenţe: Justiţia de la Paris, mobilizată pentru un număr excepţional de audieri

După violenţele din timpul manifestaţiilor "vestelor galbene", Parchetul de la Paris va revizui din nou în creştere...128

11 dec 00:00MapamondPactul global cu privire la migraţii a fost aprobat oficial la Marrakech

Pactul global cu privire la migraţii a fost aprobat oficial luni, la Marrakech (Maroc), după proclamarea verbală şi...124

11 dec 00:00MapamondMuntenegru: Sute de opozanţi pro-ruşi au purtat veste galbene

Sute de opozanţi pro-ruşi din Muntenegru au purtat duminică veste galbene, devenit simbolul tulburărilor sociale în...126

Sănătate
7 dec 00:16SănătateCardurile naţionale de sănătate expirate, valabile încă doi ani de la data expirării

Casa Județeană de Asigurări de Sănătate anunță furnizorii de servicii medicale aflaţi în contract cu...621

1 dec 10:57SănătateDupă cazul de la Giuleşti, este aşteptat un control şi la Maternitatea Spitalului Judeţean Constanţa

Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti a solicitat Spitalului Clinic de Obstetrică-Ginecologie "Prof. Dr. Panait...1429

30 noi 00:36SănătatePoliclinicile 1 și 2 ale Spitalului Județean Constanța, ÎNCHISE în minivacanța de Ziua Marii Uniri

Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Apostol Andrei” Constanța aduce la cunoștința...596

29 noi 00:31SănătateSpitalul din Medgidia caută medic nefrolog

Ne confruntăm cu un deficit de medici nefrologi la nivelul întregii ţări. Potrivit dr. Liliana Tuță, președintele...922

27 noi 00:48SănătateChemoembolizări în Spitalul Județean Constanța

Patru ședințe de chemoembolizare au fost efectuate, cu succes, la sfârșitul săptămânii trecute. Doi dintre...1244

24 noi 04:34SănătateSăptămână Europeană a Testării. Constănțenii, chemați să se testeze pentru hepatită și HIV!

Fundaţia Baylor Marea Neagră se alătură organizaţiilor neguvernamentale, instituţiilor şi liderilor de opinie din...804

21 noi 01:19SănătatePacienții constănțeni care suferă de HIV, fără tratament! Nu există contract de achiziție pentru medicamente

Pacienţii români care suferă de HIV au rămas fără tratament, probleme majore cu lipsa medicaţiei fiind...768

19 noi 01:48SănătateConcurs la Spitalul Medgidia! Iată ce post este disponibil

Spitalul Municipal Medgida organizează, în luna decembrie, concurs pentru ocuparea postului de asistent medical cu...2862

15 noi 17:21SănătateFundaţia Baylor Marea Neagră nu a primit autorizarea privind transportul medicamentelor în regim de scutire de la plata TVA

Fundația Baylor Marea Neagră din Constanța are misiunea prevenirii, tratării și îngrijirii bolilor infecțioase,...1101

15 noi 00:06SănătateConstănțenii își pot testa GRATUIT glicemia, în mai multe puncte din oraș

Diabetul reprezintă, din nefericire, una dintre cele mai răspândite boli la nivel mondial. Numai la noi în țară...1102