REPLICA ONLINE CONSTANTA

20° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
20° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

CNA a sanctionat Realitatea TV pentru ca il pomeneste alaturi de Baaklini

CNA a sanctionat Realitatea TV pentru ca il pomeneste alaturi de Baaklini

Replica API 22 ianuarie 2011 | 00:00 177

Potrivit lui Banias,

Potrivit lui Banias,

Pe site-ul său, preşedintele PDL Constanţa, senatorul Mircea Banias, a postat un text în care informează că postul Realitatea TV a fost sancţionat de C.N.A. "Consider că postul Realitatea TV, mi-a încălcat dreptul la propria imagine, fiind acuzat de fapte pe care nu le-am comis şi fără a-mi fi acordat dreptul de a mă apăra exprimându-mi un punct de vedere cu privire la acuzaţiile ce îmi sunt aduse, aşa cum prevăd Legea audiovizualului nr.504/2002 şi Decizia nr.187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual. În cadrul mai multor buletine de ştiri difuzate pe durata zilei de 9 ianuarie a.c. mi-a fost vehiculat numele într-un context nereal, anume că aş fi intervenit astfel încât cetăţeanul libanez implicat în rambursările de TVA să primească avize de la Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa. Se induce ideea că eu aş face parte din reţeaua cetăţeanului libanez, doar invocându-se faptul că eu am fost director general al Companiei", spune Banias în textul de pe site. Liderul PDL susţine şi cu această ocazie că nu are nici o legătură cu persoana respectivă şi că nu o cunoaşte, "fapt pe care l-am precizat încă de acum o lună printr-un comunicat de presă recepţionat şi de către Realitatea TV". "Din păcate, punctul meu de vedere, deşi făcut public atunci, nu a fost precizat". Banias precizează că sunt amestecate nume de persoane, cum ar fi al său, "doar pentru a creea impresia că suntem vinovaţi în grup de comiterea unei ilegalităţi, deşi nu există nici măcar premisele unei asemenea situaţii, cu atât mai puţin o hotărâre judecătorească, care să statueze o vină". Senatorul spune că documentarea făcută de postul de televiziune amintit, este una "aparent documentată", iar informaţiile sunt redate "tendenţios". Acest fapt "aduce gravă atingere imaginii mele publice şi instituţiei pe care o reprezint acum, respectiv Senatul României". Potrivit lui Banias, Consiliul Naţional al Audiovizualului a constatat că senatorului i s-au adus acuzaţii nesusţinute de dovezi şi a sancţionat postul Realitatea TV cu somaţie publică pentru nerespectarea "principiului audiatur et altera pars" (art. 42 alin 2 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual).

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367