REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.9° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
11.9° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

CNAS: O mare parte din măsurile instituite în sistemul de sănătate prin Ordonanţe militare vor fi menţinute

CNAS: O mare parte din măsurile instituite în sistemul de sănătate prin Ordonanţe militare vor fi menţinute

Replica API 5 mai 2020 | 00:00 819

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a precizat luni că ''o mare parte'' din măsurile de protecţie instituite în sistemul de sănătate prin Ordonanţe militare, "care s-au dovedit benefice pentru pacienţi", vor fi menţinute şi în perioada următoare.

Astfel, recomandarea ca, atunci când apare o problemă de sănătate, pacientul să se adreseze mai întâi telefonic medicului de familie, urmând ca acesta să decidă, după caz, dacă îi acordă o consultaţie la distanţă, îl cheamă la cabinet pentru o consultaţie clasică sau îl direcţionează către un medic specialist va rămâne valabilă şi în perioada următoare, când CNAS va promova toate reglementările referitoare la modalitatea de acordare a serviciilor medicale ce vor intra în vigoare, a precizat CNAS într-un comunicat remis presei, scrie Agerpres.

Potrivit sursei citate, scopul menţinerii acestor măsuri este limitarea răspândirii infecţiei cu virus SARS-COV-2 în rândul populaţiei care accesează servicii medicale.

Reprezentanţii CNAS afirmă că în urma consultărilor cu specialiştii din domeniul sănătăţii vor fi stabilite reglementările necesare privind modul de acordare a serviciilor medicale, care vor face obiectul unui proiect de act normativ ce va fi supus aprobării Executivului.

"O parte din restricţiile instituite prin Ordonanţele militare vor fi înlocuite cu noi reglementări, dar este necesar şi un grad mai mare de responsabilitate din partea populaţiei. Facem apel către cetăţeni să adopte în continuare un comportament prudent, în concordanţă cu recomandările specialiştilor, pentru a preveni îmbolnăvirile cu COVID-19", a declarat Adela Cojan, preşedintele CNAS, citată în comunicatul de presă.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614