REPLICA ONLINE CONSTANTA

7.9° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
7.9° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Cod galben de ploi şi vijelii în peste jumătate de ţară

Cod galben de ploi şi vijelii în peste jumătate de ţară

Replica API 24 iunie 2014 | 00:00 207

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare COD GALBEN de instabilitate atmosferică accentuată şi ploi însemnate cantitativ, valabilă de marţi la ora 3.00 până la ora 23.00, în aceeaşi zi. Atenţionarea este valabilă pentru aproape toată ţara, mai puţin 12 judeţe din sud-est, inclusiv Ilfov şi municipiul Bucureşti. Astfel, vor fi afectate Alba, Argeş, Arad, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Botoşani, Braşov, Buzău, Cluj, Caraş-Severin, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Harghita, Iaşi, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Sălaj, Satu Mare, Suceava, Timiş, Vâlcea şi Vrancea. Potrivit atenţionării, instabilitatea atmosferică va fi accentuată, la început în vestul ţării, apoi şi în celelalte zone. Vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, ce vor lua trecător aspect de vijelie şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 25 - 30 l/mp şi izolat 50 - 60 l/mp.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614