REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.3° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
10.3° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

COD PORTOCALIU - RAJA: Mai multe localități din județ inundate, fără curent electric și apă potabilă

COD PORTOCALIU - RAJA: Mai multe localități din județ inundate, fără curent electric și apă potabilă

Replica API 13 iunie 2021 | 00:00 1334

Mai multe localități din județ au fost inundate și au rămas fără curent electric și apă potabilă, duminică, 13 iunie a.c., în urma ploilor torențiale.

„În cursul zilei de 13 iunie a.c., în județul Constanța s-au înregistrat averse torențiale care au condus la acumularea unor cantități însemnate de apă pe unele străzi, depășind în anumite zone debitele de preluare ale sistemului de canalizare. În acest sens, la Dispeceratul societăţii s-au înregistrat până la această oră aproximativ 25 de sesizări, primite cu preponderență din localitățile Medgidia, Cernavodă, Ovidiu, Techirghiol și Constanța. Pentru rezolvarea tuturor solicitărilor primite, RAJA acționează cu 14 echipe de intervenţie în județul Constanța și 12 în restul județului, dotate cu wome, vidanje și motopompe de mare putere.

În prezent, ca urmare a căderii de tensiune, nu se poate furniza apă potabilă în localitatea Valea Dacilor; reprezentanții furnizorului de energie preconizează remedierea avariei în jurul orei 17.00. Lipsa energiei electrice se înregistrează și la sursele Ostrov și Lipnița, abonații fiind alimentați cu apă din rezervoare.

Echipele RAJA fac tot posibilul să asigure furnizarea apei la parametrii optimi atât timp cât nu vor mai apărea fluctuații sau întreruperi în alimentarea cu energie electrică.

Solicităm tuturor abonaților care se confruntă cu probleme la sistemul de alimentare cu apă potabilă și de canalizare, să sesizeze aceste aspecte la dispeceratul societății, la numarul de telefon 0241.924, urmând ca echipele noastre să acționeze în cel mai scurt timp pentru remedierea tuturor situațiilor înregistrate.“ au transmis reprezentanții RAJA.

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor a emis o avertizare Hidrologică COD PORTOCALIU, în intervalul 13.06.2021 ora 14:00 - 14.06.2021 ora 09:00, pe râurile mici din Dobrogea.

A.F.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614