REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.4° Constanța Joi, 18 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6703
9.4° Constanța Joi, 18 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6703
 

Colegiul Medicilor contestă noua lege, aflată în promulgare, ce vizează profesia medicală

Colegiul Medicilor contestă noua lege, aflată în promulgare, ce vizează profesia medicală

Replica API 9 mai 2022 | 15:52 1853

Legea aflată în promulgare ce vizează profesia medicală și funcționarea Colegiului Medicilor din România, este realizată cu imixtiune și fără consultarea Colegiului Medicilor din România, arată instituţia într-un comunicat emis duminică.

Legea transmisă spre promulgare a fost adoptată cu încălcarea principiului independenței unei entități juridice, care ar trebui să se bucure de autonomie în modul de organizare și funcționare, iar prin modificările aduse componenței Consiliului Național s-a creat inclusiv o imixtiune în modul de funcționare a organizației profesionale, care reprezintă toți medicii din România, susţine Colegiul Medicilor din România (CMR).

Reprezentanții CMR atrag atenția că nu au știut și nu au fost consultați cu privire la acest act ce vizează profesia medicală și funcționarea Colegiului Medicilor.

Segregare şi animozităţi la nivelul întregii ţări

Prin noile modificări în structura organelor de conducere ale colegiului teritorial, respectiv consiliul colegiului teritorial, alegerea membrilor se realizează pe specialități medicale, ceea ce reprezintă o segregare a membrilor CMR între specialități în cadrul corpului profesional, mai atenţionează medicii.

Ei averizează că astfel se vor crea animozități, în special în ceea ce privește medicina de familie și specialitățile medicale.

Din datele sistemului informatic al Colegiului Medicilor din România la nivel național, potrivit segregării prevăzute de noile reglementări membrii se încadrează astfel:

- 46,17% din grupa specialităților medicale,

- 10,26% din grupa specialităților paraclinice,

- 19,15% din grupa specialităților chirurgicale,

- 24.42% pentru specialitatea Medicină de familie.

Un alt efect al segregării medicilor, potrivit noilor reglementări, va fi că sistemul medical din punct de vedere al profesiei nu va mai funcționa ca un sistem unitar ci pe segmente, care vor aduce prejudicii majore profesiei medicale și nu este exclus ca grupurile de specialități să dorească fiecare propriul Colegiu, se arată în comunicatl CMR.

De asemenea, sunt lăsate fără efect prevederile legale referitoare la: Adunarea Generală, Consiliul Colegiului teritorial, Biroul și Președintele.

În aceste condiţii, reprezentanții împuterniciți ai Colegiului Medicilor din România solicită o analiză riguroasă asupra Legii (privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 9/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul sănătăţii, a unor reglementări cu privire la programe guvernamentale naţionale şi cu privire la măsuri fiscal-bugetare), trimisă spre promulgare, scrie antena3.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
traisaca comunismul
1
1

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369