REPLICA ONLINE CONSTANTA

23.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
23.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Colegiul Medicilor solicită suplimentarea numărului de locuri la Rezidenţiat pentru Medicina de familie

Colegiul Medicilor solicită suplimentarea numărului de locuri la Rezidenţiat pentru Medicina de familie

A.F. 29 noiembrie 2022 | 00:00 346

Colegiul Medicilor din România (CMR) solicită suplimentarea numărului de locuri la Rezidenţiat pentru Medicina de familie.

Într-un comunicat, Colegiul Medicilor din România atrage atenţia că anul acesta au fost scoase la Rezidenţiat doar 321 de locuri pentru Medicina de familie, iar acest număr este insuficient având în vedere datele ce arată necesarul efectiv pentru această specializare la nivel naţional, scrie Agerpres.

Reprezentanţii CMR precizează că în următorii 5 ani aproximativ 3.000 de medici de familie vor atinge vârsta de pensionare.

"Este extrem de important să se identifice şi să se pună în practică rapid soluţii pentru acoperirea deficitului de medici implicaţi în asistenţa medicală primară. Sunt previzionări că în România vor exista unele dintre cele mai mari deficite în resursa umană implicată în acordarea asistenţei medicale primare la nivel european. Această situaţie pe care nimeni nu şi-o doreşte va reduce accesul pacienţilor la asistenţa medicală de prim contact, cu impact ulterior inclusiv pe creşterea costurilor aferente sistemului de sănătate, dar şi o presiune în plus pe celelalte specialităţi medicale", a declarat prof. univ. dr. Daniel Coriu, preşedintele Colegiului Medicilor din România.

Reprezentanţii CMR mai precizează că pentru a preîntâmpina o acutizare a lipsei de medici, mai ales în specialităţile deficitare, din perspectiva actuală a resursei umane, ce ar avea efecte negative atât asupra sistemului de sănătate, cât şi a populaţiei, trebuie realizată o analiză riguroasă a necesarului de medici pe fiecare specialitate şi suplimentarea locurilor la Rezidenţiat în special pentru Medicina de familie, se mai arată în comunicat.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
scuze durutul in cot
0
0
asta se cheama durutul in c*r
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367