rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 24 ianuarie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Colegiul Naţional "Mircea cel Bătrân", decorat de preşedintele Iohannis, de 1 Decembrie

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat o serie de decrete de decorare pentru voluntari, în echipele de acordare a primului ajutor în caz de situaţii de urgenţă, instituţii din cultură, educaţie, culte şi apărare, dar şi unor angajaţi care s-au remarcat în aceste domenii, informează un comunicat publicat, marţi, de Administraţia Prezidenţială, scrie Agerpres.

"Astfel, în semn de apreciere pentru dăruirea şi profesionalismul de care au dat dovadă de-a lungul timpului, în calitate de voluntari, în echipele de acordare a primului ajutor în caz de situaţii de urgenţă, Preşedintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul "Meritul pentru Promovarea Drepturilor Omului şi Angajament Social" în grad de Cavaler domnului Avram Bogdan, doamnei Cărceanu Diana-Florina, doamnei Dărăban Ioana, doamnei Iordache Irina-Oana, domnului Laszlo Sergiu-Ştefan, domnului Manu Adrian, domnului Miloicov Vlad-Bogdan, domnului Moldoveanu Mihai-Daniel, domnului Nandor Lorand Jozsa, doamnei Niţă Maria-Cristina, domnului Panait Valeriu, domnului Olteanu Ionuţ-Octavian, domnului Orban Attila-Zsigmond, domnului Roman Mircea-Cristian, doamnei Ungureanu Carina, domnului Vornicu Dan şi doamnei Zamfir Ruxandra", se arată în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.

Totodată, în semn de apreciere pentru efortul depus în vederea păstrării şi promovării memoriei evenimentelor şi participanţilor la înfăptuirea unităţii naţionale şi a statului român modern, contribuind la apărarea şi perpetuarea valorilor în numele cărora s-a înfăptuit Marea Unire, Preşedintele României a conferit Medalia Aniversară "Centenarul Marii Uniri":

Bisericii Ortodoxe Române;

Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică;

Colegiului Naţional "Tudor Vladimirescu" Târgu Jiu;

Muzeului Judeţean de Istorie Braşov;

Operei Naţionale Bucureşti;

Universităţii "1 Decembrie 1918" Alba Iulia;

Universităţii "Constantin Brâncuşi" Târgu Jiu;

domnului Andonie Corneliu, muzeograf la Muzeul Militar Naţional "Regele Ferdinand I";

doamnei Bănuţă Angelica, conservator la Muzeul Militar Naţional "Regele Ferdinand I";

domnului prof. dr. Bolovan Ioan, Universitatea "Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca;

doamnei dr. Bonda Ioana-Mihaela, cercetător ştiinţific, Universitatea "Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca;

domnului Botoşineanu Cătălin, inspector superior, Serviciul Judeţean Iaşi al Arhivelor Naţionale;

domnului lect. dr. Bucur Bogdan, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative Bucureşti;

domnului Buşe Marinel Dorel, profesor universitar, Universitatea Naţională de Apărare "Carol I";

domnului prof. dr. Cioroianu Adrian, Universitatea din Bucureşti;

domnului Cîntic Florin, şef serviciu, Serviciul Judeţean Iaşi al Arhivelor Naţionale;

domnului Dorca Cristian-Leonard, director, Cercul Militar Naţional;

doamnei Dumitru Laura-Adriana, consilier Arhivele Naţionale;

doamnei prof. dr. Filitti Georgeta, istoric;

domnului Fudulu Cătălin-Petruţ, şef secţie al Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor;

doamnei Giugăl Elena-Cristina, şef secţie al Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor;

doamnei Giurgiu Teodora, expert, Arhivele Militare Naţionale Române;

doamnei Guseth Klara, şef serviciu, Serviciul Judeţean Maramureş al Arhivelor Naţionale;

domnului dr. Iancu I. Daniel, cercetător ştiinţific, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva;

doamnei dr. Ichim Aurica, istoric, manager al Muzeului Municipal "Regina Maria" Iaşi;

doamnei dr. Ilie Oana, şef al secţiei Istorie a Muzeului Naţional de Istorie a României;

domnului dr. Ion Narcis Dorin, director al Muzeului Naţional Peleş;

domnului prof. dr. Ionescu Adrian Silvan, colecţionar, director al Institutului de Istoria Artei "George Oprescu";

doamnei Ionescu Raluca-Anca, muzeograf la Muzeul Militar Naţional "Regele Ferdinand I";

domnului Ioniţă M. Ion, redactor-şef al revistei "Historia";

domnului Mîrza Mihai, consilier, Serviciul Judeţean Iaşi al Arhivelor Naţionale;

doamnei conf. dr. Niţu Florentina, decan al Facultăţii de Istorie a Universităţii din Bucureşti;

domnului dr. Popescu Teodor Laurenţiu;

domnului prof. dr. Puşcaş Vasile, Universitatea "Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca;

domnului Obreja Daniel, colecţionar şi curator expoziţii;

doamnei conf. dr. Sima Ana Victoria, Universitatea "Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca;

domnului prof. dr. Şandru Daniel, Universitatea "Petre Andrei" din Iaşi;

doamnei Vasiloiu Paula-Cristina, şef serviciu, Serviciul Judeţean Gorj al Arhivelor Naţionale.

De asemenea, în semn de apreciere pentru activitatea de studiere, promovare şi păstrare vie a evenimentelor şi participanţilor la Războiul pentru Întregirea Neamului, contribuind la apărarea şi perpetuarea memoriei sacrificiului uman dintre 1916-1919, preşedintele Klaus Iohannis a conferit Medalia Comemorativă "Centenarul Războiului pentru Întregirea Neamului":

Academiei Tehnice Militare "Ferdinand I";

Bibliotecii Centrale Universitare "Mihai Eminescu" Iaşi;

Cercului Militar Naţional;

Colegiului Naţional "Mihai Viteazul" Ploieşti;

Colegiului Naţional "Mircea cel Bătrân" Constanţa;

Depozitului Central de Arhivă;

Editurii Militare;

Studioului de Arte Plastice al Armatei;

Universităţii Naţionale de Apărare "Carol I".

doamnei Bălescu Valeria, muzeograf la Muzeul Militar Naţional "Regele Ferdinand I";

domnului Boboescu Emil, muzeograf la Muzeul Militar Naţional "Regele Ferdinand I";

doamnei Gheorghiţă Diana, şef serviciu al Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor;

domnului dr. Ilie Cornel Constantin, director adjunct, Muzeul Naţional de Istorie a României;

domnului Iorgulescu Marius Valentin, redactor şef, Editura Militară;

domnului Mihalcea Constantin-Alexandru, director la Biblioteca Militară Naţională;

domnului Nadolu Renato-Eduard, şef serviciu, Direcţia Informare şi Relaţii Publice, Ministerul Apărării Naţionale;

domnului Neagoe Visarion, preşedintele Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor "Regina Maria";

domnului Nistor Gheorghe, şef Direcţie Domenii şi Infrastructuri, Ministerul Apărării Naţionale;

domnului Popa Teodor, conservator la Muzeul Militar Naţional "Regele Ferdinand I";

domnului Preda Alin-Mihai, director al Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor;

domnului Roman Toma-Cosmin, muzeograf la Academia Forţelor Terestre "Nicolae Bălcescu".

miercuri, 1 decembrie 20211042
SKINMED CLINIC, Centrul de Excelență Dermatologie București
IATĂ ce MĂSURI TREBUIE să RESPECTĂM!
GANDUL.RO
„Eu am ucis-o pe Prințesa Diana!”- A recunoscut pe patul de moarte: 'Știa prea multe secrete'
Comentarii
mai mult...Local
24 ian 23:51LocalAccident rutier: Un autoturism în care se aflau 7 persoane, dintre care 5 copii, s-a răsturnat

Pompierii ialomițeni au fost solicitați să intervină, duminică 23 ianuarie a.c., în jurul orei 20:40, pentru...1164

24 ian 10:50LocalRestaurantul Papa Ricardo, amendat pentru că a aruncat gunoiul pe domeniul public!916
24 ian 23:52LocalIncendiu la o casă de pe strada Islaz din Palazu Mare376
24 ian 23:52LocalAccident rutier pe DN 22A. O femeie de 35 de ani a murit

Pompierii tulceni au fost solicitați să intervină, duminică 23 ianuarie a.c., în jurul orei 16:50, pentru...1296

24 ian 23:53LocalIncendiu în municipiul Tulcea264
24 ian 23:53LocalCoronavirus: 2.624 de persoane, verificate de polițiștii constănțeni, în ultimele 24 de ore194
24 ian 23:53LocalCoronavirus la Constanța: 2.520 de persoane, în carantină, și 5.312, izolate la domiciliu

De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 78.383 de persoane...298

24 ian 23:54LocalÎncă un deces, din cauza Covid-19, la Constanța464
24 ian 23:54LocalBeat mort la volan, nu a putut nici măcar sufla în etilotest453
24 ian 23:54LocalTânăr, de 23 de ani, prins drogat la volan cu canabis, în Medgidia

La data de 22 ianuarie a.c., în jurul orei 23.20, polițiști din cadrul Biroului Rutier Medgidia au identificat un...391

24 ian 23:55LocalA plecat la plimbare prin Hârșova, chiar dacă era carantinat245
24 ian 23:55LocalRazii în Constanța! A plouat cu amenzi1170
Vremea
-0.6°-0.6° - -0.3° luni, 24 ianuarie 2022
ConstanțaUmiditate: 57%
Vânt: 9.63 m/s
Presiune: 1029 milibari

Loto
6/4946293334026
5/403043171836
joker3514524232
Horoscop
mai mult...SPSportRT
24 ian 10:42SportFotbal: Cicâldău a marcat pentru Galatasaray

Mijlocaşul român Alexandru Cicâldău a marcat golul echipei Galatasaray, aceasta din urmă fiind învinsă de...291

24 ian 00:00SportFotbal: Cagliari a remizat pe teren propriu cu Fiorentina în Serie A

Echipa Cagliari, cu mijlocaşul român Răzvan Marin integralist, a terminat la egalitate pe teren propriu, scor 1-1, cu...137

24 ian 00:00SportFotbal: Ajax Amsterdam a învins-o în deplasare pe PSV Eindhoven în derby-ul campionatului Olandei

Echipa Ajax Amsterdam a învins în deplasare, cu scorul de 2-1, formaţia PSV Eindhoven, duminică, în marele derby al...154

24 ian 00:00SportAuto - WRC: Sebastien Loeb a devenit cel mai vârstnic învingător în Campionatul Mondial de raliuri

Francezul Sebastien Loeb (M-Sport Ford), care va împlini luna viitoare 48 de ani, a devenit cel mai vârstnic pilot...159

Local
24 ian 23:53LocalCoronavirus la Constanța: 2.520 de persoane, în carantină, și 5.312, izolate la domiciliu

De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 78.383 de persoane...298

24 ian 23:54LocalÎncă un deces, din cauza Covid-19, la Constanța

Până duminică, 23 ianuarie a.c., 59.547 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat, la...464

24 ian 23:54LocalBeat mort la volan, nu a putut nici măcar sufla în etilotest

453

24 ian 23:52LocalAccident rutier pe DN 22A. O femeie de 35 de ani a murit

Pompierii tulceni au fost solicitați să intervină, duminică 23 ianuarie a.c., în jurul orei 16:50, pentru...1296

24 ian 23:53LocalIncendiu în municipiul Tulcea

Pompierii militari tulceni au fost solicitați să intervină duminică, 23 ianuarie a.c. în jurul orei 16:35, la un...264

24 ian 23:53LocalCoronavirus: 2.624 de persoane, verificate de polițiștii constănțeni, în ultimele 24 de ore

Forțele cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice continuă să acționeze, în contextul prevenirii...194

24 ian 23:54LocalTânăr, de 23 de ani, prins drogat la volan cu canabis, în Medgidia

La data de 22 ianuarie a.c., în jurul orei 23.20, polițiști din cadrul Biroului Rutier Medgidia au identificat un...391

24 ian 23:55LocalA plecat la plimbare prin Hârșova, chiar dacă era carantinat

La data de 22 ianuarie a.c., polițiști din cadrul Poliției orașului Hârșova, aflându-se în exercitarea...245

24 ian 23:55LocalRazii în Constanța! A plouat cu amenzi

1170

Politică
24 ian 16:45PoliticăCîțu, despre provocările anului 2022

Fostul premier și ministru de finanțe Florin Cîțu susține că strategia financiară pe care a adoptat-o în anul...320

24 ian 16:34PoliticăFlorin Cîțu trage cu TUNUL în Guvernul Ciucă

Liderul PNL, Florin Cîțu, susține că, în prezent, situația financiară este una extrem de delicată, iar România...393

24 ian 16:32PoliticăSorin Cîmpeanu: Până la începutul săptămânii viitoare, vor fi livrate în şcoli 10 milioane de teste COVID

364

24 ian 00:07PoliticăAlexandru Rafila: Nu am luat în calcul demisia

Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila precizează că nu ia în calcul demisia, deşi nu are ”niciun apetit”...340

24 ian 16:48PoliticăVasile Dîncu: Nu văd în AUR un mare pericol

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, sociologul Vasile Dîncu, afirmă că Alianţa pentru Unirea Românilor...368

24 ian 19:35PoliticăMinistrul Apărării: România nu va intra în niciun război de tip militar

Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a declarat sâmbătă că "România nu va intra în niciun război în...936

24 ian 16:25PoliticăDîncu: Rusia încearcă să tragă o nouă Cortină de Fier

Ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, a declarat vineri seară, la Arad, cu privire la ultimele evoluţii...392

24 ian 16:26PoliticăGeoană, despre amenințarea rusească: E o diferență între un partener al NATO și țări membre NATO

NATO este pregătită pentru orice, dar va insista pe o soluție diplomatică. Asta a spus Mircea Geoană, adjunctul...489

24 ian 16:27PoliticăUE pregătește un document de ÎNGRĂDIRE mai TERIBIL decât certificatul VERDE

1814

Interviuri
5 ian 00:16InterviuriCOȘA: Voi COLABORA foarte BINE cu Marilena DRAGNEA! VIDEO

Prefectul județului Constanța, Silviu Coșa, s-a aflat în studioul REPLICA, marți, 4 ianuarie a.c., pentru a discuta...3625

21 dec 00:06InterviuriIulian SOCEANU: Până în primăvară GAZELE vor fi puse în FUNCȚIUNE! Video

Primarul orașului Techirghiol, Iulian Soceanu, s-a aflat în studioul Replica, luni, 20 decembrie, pentru discuta...5307

21 dec 00:06InterviuriCÎRJALIU, despre CIOBANU: Tu ești un MINCINOS și un zero BARAT! Video

4174

14 dec 00:25InterviuriSTELIAN Ion: PREDOIU e LEGAT de mâini și de picioare, direcționat unde vor alți POLITICIENI! Video (I)

Stelian Ion, fostul ministru constănțean al Justiției, a acordat un interviu cotidianului Replica, în care a vorbit...3527

11 dec 00:30InterviuriCHIȚAC: Nu pot să îmi imaginez PUZ-ul Peninsulei fără PORTUL TOMIS! VIDEO

Primarul Constanței, Vergil CHIȚAC, a ținut vineri, 10 decembrie, audiențe direct din studioul Replica. Edilul a...8563

10 dec 00:32InterviuriÎNGRIJIREA persoanelor VÂRSTNICE la DOMICILIU prinde contur! Video

4702

Monden
24 ian 16:32MondenLouie Anderson, comic și actor premiat cu Emmy, a murit la 68 de ani

Louie Anderson, comic, regizor și actor premiat cu Emmy, a murit la vârsta de 68 de ani, informează NBC News....421

24 ian 16:21MondenArnold Schwarzenegger, implicat într-un accident cu patru mașini

Actorul american Arnold Schwarzenegger a fost implicat vineri într-un accident rutier cu patru mașini în Los Angeles,...701

24 ian 16:22MondenDefilările carnavalului de la Rio de Janeiro amânate pentru aprilie din cauza pandemiei

276

24 ian 16:35MondenNick Jonas și Priyanka Chopra au devenit părinți

Nick Jonas și Priyanka Chopra le-au oferit fanilor lor o surpriză de zile mari! Actrița și cântărețul au anunțat...585

24 ian 16:35MondenCuza, întâlnire cu Ilona Brezoianu la un restaurant din Capitală

Cuza de la Noaptea Târziu și Ilona Brezoianu s-au întâlinit într-un restaurant de lux din Capitală. Cei doi au...1373

24 ian 16:34MondenVești proaste pentru fanii Carla’s Dreams: Solistul anunță că vrea să se retragă

Carla’s Dreams există în industria muzicală din România de zece ani. Membrii trupei au lansat o nouă melodie,...1306

24 ian 16:23MondenOpiniile diferite asupra vaccinării anti-COVID ar fi dus la despărțirea dintre Jason Momoa şi Lisa Bonet

Jason Momoa, devenit celebru pentru interpretarea personajului Aquaman, şi Lisa Bonet s-ar fi despărțit din cauza...533

24 ian 16:20MondenPamela Anderson a anunţat că divorţează de cel de-al cincilea soţ

Pamela Anderson, vedeta din serialul "Baywatch", a solicitat divorţul de Dan Hayhurst, cel de-al cincilea său soţ,...553

24 ian 16:14MondenCântărețul Meat Loaf a murit la 74 de ani

531

Mapamond
24 ian 16:22MapamondIrlanda ridică majoritatea restricţiilor

Premierul irlandez, Michael Martin, a anunţat vineri ridicarea cu începere de a doua zi a majorităţii restricţiilor...365

24 ian 16:26MapamondUn cutremur de 6,6 a zguduit Japonia

Un cutremur cu magnitudinea 6,6 a zguduit vineri seară sud-vestul Japoniei, potrivit Agenției Naționale de...329

24 ian 16:24MapamondGuvernul Germaniei pregăteşte majorarea salariului minim

373

24 ian 16:24MapamondŞeful ONU, 'convins' că nu va fi o invazie rusă în Ucraina

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a declarat vineri că este "convins" că o invazie sau o incursiune...419

24 ian 16:19MapamondNATO consideră 'inacceptabilă' cerinţa Rusiei privind o retragere din Bulgaria şi România

NATO a respins vineri cererea Rusiei privind o retragere a trupelor străine ale Alianţei Nord-Atlantice prezente în...472

24 ian 16:19MapamondFederația Rusă ameninţă cu 'cele mai grave consecințe' dacă NATO nu-și retrage trupele din estul Europei

1500

Sănătate
24 ian 16:48SănătateRafila explică în ce condiții se va termina pandemia de Covid-19

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă, întrebat dacă este posibil şi un al şaselea val al pandemiei de...416

24 ian 19:47SănătateAlexandru Rafila: 'Este aproape imposibil să nu te infectezi cu Omicron'

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că „este aproape imposibil” ca o persoană sănătoasă, care nu...800

24 ian 16:37SănătateJeff Bezos investește 3 MILIARDE de DOLARI ca să obțină tinerețea veșnică

958

24 ian 00:00SănătateŞeful Pfizer spune că un vaccin anual ar fi de preferat dozelor booster

Directorul general al Pfizer, Albert Bourla, a declarat într-un interviu pentru o televiziune din Israel că lumea va...141

24 ian 00:00SănătateRafila spune că nu are nicio reţinere să-şi vaccineze copilul

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că nu are nicio reţinere să îşi vaccineze copilul împotriva...138

24 ian 00:07SănătateRafila: Mi se pare curios că oameni care refuză vaccinarea iau pastile fără rost și se pun în pericol

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, afirmă că cele mai multe dintre produsele recomandate de „aşa-zişi...340

24 ian 16:31SănătatePersoanele care utilizează țigări electronice sunt mai predispuse la infectarea cu COVID-19

Persoanele care vapează sunt mai predispuse le infectarea cu SARS-CoV-2, conform unei noi cercetări derulate în...446

24 ian 16:25SănătateVaccinarea împotriva COVID nu afectează fertilitatea

Vaccinarea împotriva COVID nu afectează şansele de a concepe un copil, arată datele unui nou studiu finanţat de...315

24 ian 16:21SănătateUE le cere miniștrilor sănătății să se pregătească pentru administrarea dozei 4 a vaccinului anti-COVID

486

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT