REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.7° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
12.7° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Columbia: Peste o tonă de cocaină a fost confiscată într-o operaţiune desfăşurată în apele Pacificului

Columbia: Peste o tonă de cocaină a fost confiscată într-o operaţiune desfăşurată în apele Pacificului

Replica API 12 iulie 2019 | 00:00 472

O operaţiune comună a marinei şi forţelor aeriene columbiene, desfăşurată în apele Pacificului, a permis confiscarea a 1,2 tone de cocaină, cantitate ce urma să ajungă în Panama, Mexic şi Statele Unite, au informat miercuri surse militare citate de agenţia EFE.

Marfa de contrabandă a fost descoperită într-o ambarcaţiune folosită la pescuitul langustelor, a precizat armata, într-un comunicat în care a relatat şi despre capturarea a trei persoane în Buenaventura, principalul port al ţării la Pacific.

Autorităţile au intervenit după ce au primit informaţii despre plecarea unei nave din zona Punta Ajicito în departamentul Valle del Cauca.

"Observând prezenţa unităţilor marinei columbiene, persoanele vizate au încercat să fugă. A început o urmărire care a durat aproape trei ore în apele Oceanului Pacific pe fondul unor condiţii climatice dificile", a adăugat sursa citată.

La inspectarea ambarcaţiunii, autorităţile au găsit 1.247 kilograme de cocaină care, la fel ca şi membrii echipajului, au fost plasate sub ordinul Procuraturii columbiene.

Până în prezent, în acest an Forţa Maritimă a Pacificului, prin intermediul Misiunii contra traficului de droguri "Poseidon" şi al unităţilor gărzii de coastă, a reuşit confiscarea a aproape 65 de tone de cocaină şi a 52 de ambarcaţiuni şi 15 semisubmersibile.

Plantaţiile de frunze de coca din Columbia au scăzut în 2018 pentru prima dată în şase ani, însă scăderea a fost doar de jumătate de punct procentual, potrivit unei estimări publicate pe 26 iunie de Casa Albă.

SUA au explicat că suprafeţele cultivate cu coca în 2018 au totalizat 208.000 de hectare, ceea ce înseamnă o "mică scădere", de o mie de hectare, faţă de nivelul din 2017, când s-a atins recordul de 209.000 hectare.

Casa Albă atribuie reducerea plantaţiilor şi a potenţialei producţii de cocaină efortului depus, de la preluarea mandatului, în august 2018, de preşedintele columbian, Ivan Duque, de a eradica însămânţările ilegale şi de a închide laboratoarele de producţie.

SUA arată că, în mandatul lui Duque, a fost eradicată cu 56% mai multă coca pe lună decât sub guvernul predecesorului său, Juan Manuel Santos (2010-2018).

În acelaşi timp, bilanţul anual privind producţia de cocaină în Columbia, publicat de Oficiul de Politică Naţională pentru Controlul Drogurilor al Casei Albe (ONDCP), a relevat că cultivarea de frunze de coca "a continuat la niveluri istorice în 2018", dar "a fost primul an din 2012 în care recolta nu a crescut".

Mai exact, despre producţia potenţială de cocaină pură, ONDCP a spus că a observat "o mică scădere" în 2018, de la 900 la 887 tone. AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Tara asta, Columbia nu stie sa produca si altceva decat droguri ?
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218