REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.9° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
16.9° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Comandant roman la bordul unei nave incarcate cu 50 de tone de armament

Comandant roman la bordul unei nave incarcate cu 50 de tone de armament

Replica API 17 martie 2011 | 00:00 177

Fortele israeliene au stopat un transport catre Fasia Gaza

Fortele israeliene au stopat un transport catre Fasia Gaza

Un comando al Forţelor navale israeliene a interceptat, marţi, în Marea Mediterană, o navă care transporta arme destinate "organizaţiilor teroriste" din Fâşia Gaza. Nava se afla la aproximativ 200 de mile marine (380 de kilometri) vest de coastele israeliene, iar echipajul, somat să oprească, nu a opus rezistenţă. "Am apelat comandantul român al navei, care nu a opus rezistenţă, nava fiind condusă în portul Ashdod", a declarat un oficial israelian, citat de jpost.com.

Nava interceptată de forţele israeliene, sub pavilion liberian, aparţine unei companii germane şi este operată de o companie franceză cu conexiuni în Ucraina. Deşi vasul a plecat din portul turcesc Mersin, autorităţile israeliene sunt convinse că Turcia nu are nici o implicare în transportul de arme. Victoria şi-a început călătoria din portul sirian Latakia - unde au fost încărcate 39 de containere - către Mersin, Turcia, şi a fost oprit în timp ce se îndrepta către portul egiptean Alexandria. De aici, au precizat oficialii israelieni, armele urmau să fie transportate în Fâşia Gaza, pentru Hezbollah. Conform site-ului Israelnationalnews, la bordul navei Victoria au fost depistate, alături de altă marfă, câteva containere pline armament. Este vorba de 230 de obuze de mortieră, 2.270 de obuze de calibrul 120 milimetri, şase rachete antinavă de 60 de milimetri (C-704), două sisteme radar, două lansatoare de rachete, două macarale hidraulice necesare sistemelor radar şi 66.960 de gloanţe pentru mitraliere Kalaşnikov (calibrul 7,62). Comandantul român al navei a declarat că nu ştia că în câteva containere se află arme. Alături de comandant, la bord se mai află un român, un ofiţer mecanic III aspirant, a precizat liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor, Adrian Mihălciou. "Probabil că în câteva zile nava va fi lăsată să plece, după ce a fost capturată muniţia. Navigatorii, mă refer la cei doi români din Constanţa, nu au nici o implicare", a completat Mihălcioiu. Revenind la acţiunea forţelor israeliene de marţi, intitulată "Iron Law", oficialii israelieni atrag atenţia, potrivit agenţiilor de presă din această ţară, că întreaga încărcătură, estimată la 50 de tone, este similară cu cea a armelor descoperite la bordul navei Karine A în 2003. La fel, în 2009, forţele israeliene au interceptat nava iraniană Francop, în largul coastelor Ciprului, încărcată cu sute de tone de arme. La închiderea ediţiei, nava a fost lăsată să-şi continue traseul. În cursul serii, nava Victoria a părăsit portul Ashdod pentru a-şi continua traseul, după ce s-a constatat că echipajul şi comandantul navei nu aveau cunoştinţă de încărcătura disimulată.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218