REPLICA ONLINE CONSTANTA

4.7° Constanța Mar., 19 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6673
4.7° Constanța Marți, 19 Martie 2024 Anul XX Nr. 6673
 

Comerțul ambulant pe plajă, sancționat de polițiști în stațiunile Saturn, Eforie și Mamaia

Comerțul ambulant pe plajă, sancționat de polițiști în stațiunile Saturn, Eforie și Mamaia

Replica API 22 iulie 2019 | 01:44 548

La data de 19 iulie a.c., în intervalul orar 10.00 - 12.00, polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea activităților ilicite de comerț pe raza stațiunii Saturn.

În acest context, polițiștii au legitimat 12 persoane, dintre care 8 au fost conduse la sediul poliției pentru verificări, fiind oprite pentru control 8 autovehicule. Totodată, au fost verificate două societăți comerciale.

Au fost aplicate 11 sancțiuni contravenționale, în cuantum de 6.370 de lei, dintre care 8 la Legea nr. 12/1990R privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite și 3 la O.U.G. 195/2002R privind circulația pe drumurile publice.

În aceeași zi, în intervalul orar 12.00 – 16.00, polițiști din cadrul Serviciului Ordine Publică al I.P.J. Constanța și ai secțiilor rurale au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea activităților ilicite de comerț pe raza stațiunilor Eforie și Mamaia.

Polițiștii au legitimat 37 de persoane și au aplicat 12 sancțiuni contravenționale, în cuantum de 11.250 de lei, toate la Legea nr. 12/1990R privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Eu am chemat garda frate, ca nu se mai poate cu toti tiganii astia. Pana anu trecut erau sclavii mei, toti bani veneau la mine, acu ariciu si gasca sa desteptat si lucreaza pentru ei, nu mai vine la mine cu banu si eu am plati de facut si camata la raim si serif. Cum sa fiu sef pe plaja daca nu platesc si sclavii negri se cred stapini acum, va fut in gura de ciori, eu vam dat si eu va ard, la ham magarusii dracu, la ham.
0
0
@vanzator plaja.Cred ca tastezi de pe laptopul meu!
5
0
Adunati-i pe toti coloratii astia. Ne strica imaginea !
3
0
pe aia cu sezlongurile in apa cand ii luati? nu avem loc de un prosop!!!!!!
3
0
sambata dimineata la mamaia pe plaja erau turistii egali ca numar cu porumbarii , covrigarii , etc ...
3
0
Bravo voua!pe aia care fura nu-i mai prindeti!i-ati prins pe amaratii astia care vand pe plaja sa puna o bicata de paine pe masa!ati fi preferat sa fure in loc sa vanda pe plaja?boul ala care a spus ca folosesc asta ca si paravan pt a fura de pe plaja traieste in alt film.da-va-n pula mea de gabori jegosi ca va faceti planul cu ei,muistilor
1
5
Solutia e jandarmi in civil,deoarece treaba cu vandut de scoici,namol,porumb etc. este paravan pentru a fura bunurile celor ce sunt in apa !
8
0
sunt destui ghertzoi care sa cumpere porumb fiert namol sau piatra ponce care e bca slefuit si covrigi calzi de la soare etc sper sa faca o salmonela ceva
5
0
Cei ce cumpara trebuie sa plateasca juma de amenda. Atunci dispare cererea.
9
0
Maine sunt iar pe plaja.
6
1
Exceptional, si plateste cineva amenzile alea?
8
0

REPLICA

LOTO

6/49
294439101410
5/49
31213917-03-20243 0 1 5 5 7 6
joker
371118333920