REPLICA ONLINE CONSTANTA

14° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
14° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Comisia Europeană analizează o nouă taxă, reprezentând mai puţin de 0,2% din cifra de afaceri a marilor companii

Comisia Europeană analizează o nouă taxă, reprezentând mai puţin de 0,2% din cifra de afaceri a marilor companii

Replica API 2 iunie 2020 | 00:00 789

Impunerea unei noi taxe companiilor ar putea genera zece miliarde de euro pe an pentru a ajuta la finanţarea planurilor de stimulare, şi va reprezenta mai puţin de 0,2% din cifra de afaceri a marilor companii care beneficiază de piaţa unică a UE, a anunţat luni Comisia Europeană (CE), transmite Reuters, citată de Agerpres.

Conform planului care ar urma să fie supus aprobării celor 27 de state membre ale UE, Comisia Europeană va împrumuta de pe piaţă o sumă fără precedent - 750 miliarde euro - pentru a finanţa cheltuielile menite să redreseze economiile afectate de criza provocată de pandemia de coronavirus (COVID-19). Executivul comunitar a propus câteva posibile taxe pentru a ajuta la achitarea datoriei, inclusiv o nouă taxă pentru piaţa unică, care ar putea intra în vigoare în 2024 sau după acest an.

"În funcţie de modul în care se stabileşte taxa, ar putea fi obţinuţi aproximativ zece miliarde de euro, fără a reprezenta un efort excesiv pentru orice firmă individuală. Zece miliarde de euro este mai puţin de 0,2% din cifra de afaceri generată de operaţiunile din UE ale acelor mari companii", a precizat un purtător de cuvânt al CE.

Oficialul UE a adăugat că veniturile anuale aşteptate reprezintă o estimare preliminară şi vor depinde de diversele opţiuni luate în considerare pentru noua taxă.

Această taxă face parte dintr-un pachet de opţiuni de majorare a veniturilor, care include o taxă pe carbon, venituri din extinderea schemei de tranzacţionare a emisiilor de poluare şi o taxă pe companiile digitale.

Duminică, într-un interviu acordat Financial Times, comisarul european pentru buget, Johannes Hahn, a cerut statelor membre să sprijine introducerea mai multor noi taxe, printre care şi o taxă anuală care va fi percepută de la 70.000 de mari companii pentru acces pe piaţa unică, în ideea de a finanţa programul de relansare economică.

Johannes Hahn a spus că nu există alte alternative decât a da Comisiei Europene noi surse de venituri directe (sau propriile resurse), prin care să-şi asigure serviciul datoriilor, ce urmează a fi asumate conform planului de 750 de miliarde de euro dezvăluit săptămâna trecută. Printre aceste surse de venituri ar putea să fie inclusă şi o taxă anuală care va afecta 70.000 de companii din Europa, cu o cifră de afaceri globală de peste 750 de milioane de euro.

Orice taxă comună la nivelul UE are nevoie de aprobarea guvernelor tuturor celor 27 de state membre şi a Parlamentului European.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218