REPLICA ONLINE CONSTANTA

20.7° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
20.7° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Comoară unică în Dobrogea, Cavoul Hypogeu, ascuns printre bălării. Ce fac autorităţile pentru salvarea lui

Comoară unică în Dobrogea, Cavoul Hypogeu, ascuns printre bălării. Ce fac autorităţile pentru salvarea lui

Replica API 19 decembrie 2017 | 00:00 434

Proiect de 1,5 milioane de euro

Proiect de 1,5 milioane de euro

Una dintre cele mai importante descoperiri arheologice din Constanţa ultimelor decenii aşteaptă să fie pusă în valoare. Ascuns în spatele unor renumite localuri, printre blocuri şi bălării, Cavoul Hypogeu nu-şi trădează prezenţa decât printr-un panou informativ. În rest, nimic nu dă de bănuit trecătorului că în zonă se află una dintre comorile Constanţei.

Pe parcursul lui 2017, Consiliul Judeţean Constanţa a făcut demersuri pentru „Salvarea şi punerea în valoare a Mormântului pictat hypogeu” - aceasta fiind denumirea proiectului -, în prezent fiind obţinute toate avizela şi autorizaţiile necesare lucrărilor de punere în valoare a obiectivului istoric. Autorităţile estimează că în primul trimestru din 2018 va fi semnat contractul cu pentru alocarea finanţării, respectiv a 1,5 milioane de euro, în cadrul Programului Operaţional Regional 2014 – 2020, prioritatea de investiţii 5.1.

O baracă din lemn, care pare să se dărăme, ascunsă printre bălării şi gunoaie, păzită de un câine şi o pisică. Aceasta este imaginea care se înfăţişează, astăzi, privitorului ce se încumetă să-şi îndrepte paşii, printre blocuri, spre locul unde se află unul dintre cele mai importante obiective istorice ale Constanţei, Mormântul pictat hypogeu. Doar panoul informativ, montat acum câţiva ani, îi confirmă trecătorului că a nimenit locul pe care îl căuta.

Cavoul hypogeu a fost descoperit în anul 1988, în timpul săpăturilor la fundaţia unui bloc din zona Zorile şi face parte, potrivit specialiştilor, dintr-o zonă de necropolă, din care au fost cercetate aproximativ 200 de morminte. Arheologii care au făcut remarcabila descoperite sunt Constantin Chera şi Virgil Lungu. Specialiştii estimează că mormântul a fost construit în prima jumătate a secolului IV p. Chr. şi impresionează prin faptul că interiorul este acoperit, în întregime, de o pictură murală, cu diverse simboluri, atât păgâne cât şi creştine. Desene florale, arbori, animale, păsări, acoperă pereţii cavoului.

Prin toate aceste caracteristici, Cavoul Hypogeu este unic în peisajul obiectivelor istorice din Dobrogea, ceea ce face să fie cu atât mai important. Cu toate acestea, până acum, interesul pentru conservarea, protejarea şi punerea lui în valoare a fost minim. Nu s-au găsit fonduri! – a fost, an de an, explicaţia oferită de autorităţi. În consecinţă, Mormântul hypogeu a ajuns să fie prost protejat şi să înceapă să se degradeze. Acesta este şi motivul pentru care, la această oră, cavoul este închis accesului.

În ce constă reabilitarea și punerea în valoare a Cavoului Hypogeu

La ora actuală, Cavoul Hypogeu se află pe lista de obiective istorice pentru care Consiliul Județean Constanța face demersuri pentru salvarea lor. Demersurile au început în 2016, când a fost redactat proiectul „Salvarea și punerea în valoare a Mormântului pictat Hypogeu.

„În cadrul sesiunii de programare 2014-2020, Serviciul Promovare Proiecte Europene din cadrul Consiliului Județean Constanța a elaborat și susținut la Organismul Intermediar un portofoliul de proiecte în cadrul caruia a fost prioritizat și proiecul „Salvarea și punerea în valoare a Mormântului pictat hypogeu”.

Serviciile de proiectare - faza SF/ DALI au fost atribuite în august 2016 operatorului economic S.C. OPUS – ATELIER DE ARHITECTURA S.R.L. în urma unei proceduri publice derulate în cadrul SEAP.

Lucrările de intervenție minim propuse au rămas aceleași din 2016, respectiv: conservarea, restaurarea si protejarea cavoului hypogeu prin reconstituirea picturii murale din interiorul mormântului, refacerea arhitecturii mormântului (suprafețe murale: zidarie, bolta, elemente din piatra si caramida) si realizarea unei structuri de protecție care să îl separe de mediul înconjurator și să asigure un anumit climat care să permită conservarea; realizarea unei construcții anexe formată din punct de informare și corp anexă care să găzduiască instrumentele de prezentare și interpretare ale monumentului, configurate particular și care să asigure toate utilitățile administrative necesare (grupuri sanitare, lift pentru persoanele cu dizabilități locomotorii, birou administrator, spațiu pentru centrală de ventilație și curte de ventilație parțial acoperită); amenajarea peisagistică a obiectivului conex aferent obiectivului de patrimoniu; asigurarea dotărilor pentru expunerea, protecția și punerea în valoare a monumentului”, au precizat reprezentanții Consiliului Județean Constanța pentru „Replica de Constanța”.

Toate avizele și autorizațiile au fost obținute

Între timp, pe parcursul anului 2017, au fost obținute avizele și autorizațiile necesare pentru demararea lucrărilor. „Investiția se fundamentează pe două certificate de urbanism: C.U. nr. 3421/ 03.11.2016 și C.U. DTAC nr. 94/ 18.01.2017 și a primit avizul favorabil al Comisiei Tehnico-Economice din cadrul CJC. Ministerul Culturii și Identității Naționale a avizat favorabil întregul proiect – faza SF/ DALI prin Avizul nr. 8692/ 22.11.2016. Suplimentar, SPPE a obținut toate avizele solicitate prin cele două certificate de urbanism după cum urmează: APM Constanța, S.C. RAJA S.A. , ENEL, S.C. TELEKOM S.A., GAZE NATURALE DISTRIGAZ, RADET, Amenajarea teritoriului Primăria Municipiului Constanța, Electrocentrale Constanța, ISU, Direcția de Sănătate Publică Constanța, Statul Major General, Obligația privind folosința monumentelor istorice, ISC”, au adăugat reprezentanții CJC.

Proiectul a fost depus la Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Est, în vederea obținerii finanțării pentru reabilitare, alături de alte proiecte: „Salvarea și punerea în valoare a Mormântului pictat hypogeu” – valoare: 1.500.000,00 euro, „Restaurarea, conservarea, amenajarea și punerea în valoare a Edificiului Roman cu Mozaic” - valoare: 3.500.000,00 euro, „Reabilitarea Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa” – valoare: 5.000.000,00 euro, „Restaurarea, conservarea, amenajarea și valorificarea cultural-turistică a Cetății Carsium (Hârșova)” – valoare: 2.500.000,00 euro

„În urma verificării conformității administrative și eligibilității cererilor de finanțare, până la acest moment, proiectele au fost evaluate și au primit note istorice la nivelul Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud – Est: Edificiul Roman cu Mozaic – 90,75 puncte, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța - 90,75 puncte, Mormântul pictat hypogeu – 87,75 puncte și Cetatea Carsium – 85,75 puncte”, au mai precizat oficialitățile din cadrul Consiliului Județean Constanța.

Vin banii în primul trimestru din 2018, când încep lucrările?

La acest moment toate cele patru proiecte, inclusiv cel privind Cavoul Hypogeu, se află în etapa precontractuală, semnarea propriu-zisă fiind estimată pentru primul trimestru al anului 2018. Mai mult, după cum prezentam într-o ediție anterioară a „Replica” proiectele privind punerea în valoare a obiectivelor cultural-istorice se află și pe convocatorul ședinței din 22 decembrie a.c. a CJC, în vederea aprobării cheltuielilor legate de desfășurarea lucrărilor.

De menționat că, în condițiile în care contractul pentru obținerea finanțării va fi semnat la începutul lui 2018, drumul până la „salvarea și punerea în valoare” efectivă a Cavoului Hypogeu este lung!

Urmează licitația pentru acordarea lucrării și, bineînțeles, perioada de contestații, ceea ce înseamnă că există riscul să apară un alt caz similar situației de la Cazino: să fie bani, dar lucrările să fie blocate de birocrație și contestații! Acesta este, însă, doar un scenariu pesimist. La fel de bine este posibil ca, la finele lui 2018, Cavoul Hypogeu să fie reabilitat și redat traseului turistic. Rămâne de văzut câte bețe în roate vor fi puse demersului de birocrație!

Florentina BOZÎNTAN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
un branzar ar face un bloc pe terenul ala. cu niste coloane mari, ca in templele grecesti.
2
0
Ascultati aici: Praf si Pulbere este cultura in Constanta, nu ai cu cine sa faci aici cultura. Tot patrimoniul cultural este o ruina.
4
0
Ai ce a patit Mazare? Ha ha ha
3
0
Terminati cu birocratia si spagareala.Vad ca nu v-ati speriat de ce au patit Mazare si Constantinescu.
3
1

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367