REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Mar., 23 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6708
10.4° Constanța Marți, 23 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6708
 

Condamnarea lui Matei anulează tombola „Ideea mea, norocul tău”?!

Condamnarea lui Matei anulează tombola „Ideea mea, norocul tău”?!

Replica API 26 martie 2016 | 00:23 334

În urmă cu cinci, înainte de alegerile locale din 2012, primarul de atunci Nicolae Matei a iniţiat o tombolă benefică năvodărenilor, în ceea ce priveşte factura la căldură. Dacă, în urma tombolei, aceştia erau extraşi, ar fi fost scutiţi o lună de la plata facturii la sistemul centralizat de încălzire din localitate. Ei bine, concursul şi-a urmat cursul atâta timp cât Nicolae Matei s-a aflat la cârma administraţiei locale. Odată scos din schemă, întrucât fostul primar se află în puşcărie pentru luare de mită, şi tomobla s-a dus pe Apa Sâmbetei. Spre ghinionul celor care ştiau că luna trecută au sold 0 de plată la căldură. Extragerile în cadrul tombolei “Ideea mea, norocul tău”, iniţiată în 2012, aveau loc lunar. Mii de persoane au beneficiat de scutiri de la plata căldurii şi a apei calde, graţie acestei idei implementate la propunerea fostului primar Nicolae Matei. Tombola a funcţionat atâta timp cât Nicolae Matei s-a aflat la cârma administraţiei locale. Condamnarea lui Matei se simte în buzunarul năvodărenilor. De azi, tombola “Ideea mea, norocul tău” nu mai există! „Am fost să plătesc factură la căldură. La casă, stupoare. Deşi ştiam că sunt la zi, doamna îmi zice că mai am o factură restantă de pe luna ianuarie. Luna trecută, ducându-mă ca tot romanul să-mi plătesc factură, aflu că în urmă unei loterii ce se ţine începând cu anul 2011, am fost extras printre alţii, şi că atare nu voi avea nimic de plătit. Ba, mai mult, a venit acasă factură cu sold 0 şi cu o ştampilă din partea primăriei. Inclusiv pe ultima factură emisă pe 29.02.2016 soldul precedent avea valoarea 0. Mi s-a explicat că această tombolă pe luna ianuarie a fost anulată, pentru toţi cei extraşi, nu doar pentru mine,deoarece într-o şedinţa a Consiliului local Năvodari s-a votat împotriva alocării sumei ce acoperea contravaloarea facturilor extrase la tombolă şi că e pentru prima oară de când se organizează această tombolă. Aversiunea mea vine din faptul că nu mi se pare corect şi voi încerca să sun şi la ANPC”, s-a plâns un năvodărean.

Mirela Sorina PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218