REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
10.4° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Condamnări dure în dosarul proxeneţilor care-şi "disciplinau" fetele cu violuri

Condamnări dure în dosarul proxeneţilor care-şi "disciplinau" fetele cu violuri

Replica API 18 aprilie 2013 | 00:00 159

Băieţii de Năvodari cărau victimele în Italia şi Spania sub promisiunea unei vieţi mai bune

Băieţii de Năvodari cărau victimele în Italia şi Spania sub promisiunea unei vieţi mai bune

Proxeneţii din Năvodari, care au exploatat mai multe tinere, printre care şi minore, au ajuns în atenţia Curţii de Apel Constanţa, alegându-se cu pedepse şi mai mari decât cele iniţiale. Aceştia au intrat în vizorul oamenilor legii în anul 2011, când s-au efectuat şi percheziţii domiciliare, fiind condamnaţi la închisoare în iulie 2012. Însă, nemulţumiţi de pedepsele primite, inculpaţii au formulat recurs. La acea dată Ion Cristea, Gabriel Cristea şi Iulian Cristea au fost condamnaţi la trei ani de închisoare cu suspendare, Florin Iulian a primit o pedeapsă de cinci ani şi trei luni de închisoare cu executare, iar liderul grupului, Florin Cristea, zis "Pinu", a fost condamnat la şapte ani de închisoare cu executare. "Respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii Iulian Florin, Cristea Iulian, Cristea Ion şi Cristea Gabriel împotriva sentinţei penale pronunţată de Tribunalul Constanţa. Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Constanţa", se arată pe portalul Instanţelor. Ca atare, în data de 17 aprilie a.c., unora dintre proxeneţi li s-a schimbat încadrarea juridică, fiind condamnaţi la închisoare cu executare. Cristea Ion a fost condamnat la 4 ani de închisoare în regim de detenţie, Cristea Iulian la executarea pedepsei de 3 ani închisoare în regim de detenţie, pe când Cristea Florin va executa pedeapsa de 14 ani închisoare, acesta având antecedente penale. Sentinţa nu este definitivă, se poate formula recurs în 10 zile de la pronunţare. Reamintim că proxeneţii sunt parte a unui grup infracţional, fiind acuzaţi de trafic de minori, viol, pornografie infantilă, proxenetism şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Mai exact, liderul grupării racola tinere şi le promitea că o vor duce mai bine peste hotare, şase minore căzând în capcană. Ele au fost sechestrate, violate şi filmate în timpul actelor sexuale, pe când altele erau obligate să se prostitueze în Spania şi Italia.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614