REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.8° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
14.8° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

CONDAMNĂRI în DOSARUL MITEI de la UMC!

CONDAMNĂRI în DOSARUL MITEI de la UMC!

Replica API 24 octombrie 2017 | 01:01 696

Magistrații Tribunalului Constanța, la data de 24 octombrie anul curent, s-au pronunțat în dosarul mitei de la UMC. Astfel, Emilian Anatoli Costache a primit doi ani cu suspendare, George Ştefan Buja – 3 ani și 4 luni în regim de detenție, Răzvan Călin Ștefan – un an și 4 luni cu suspendare. Tot cu un an și 4 luni s-au ales și ceilalți inculpați din dosar. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

Amintim că ofiţerii DGA, alături de procuorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa au luat la puricat secretariatul UMC şi au stat de vorbă atât cu profesorii, cât şi cu studenţii, în septembrie 2013. În acelaşi timp au fost efectuate şi percheziţii domiciliare, vizat fiind lectorul Emilian Costache, dar şi traficantul de influenţă Florin Merăuţă. La scurt s-a stabilit şi care era traseul şpăgilor. Ca atare, în sarcina lui Costache Emilian-Anatoli, lector la Universitatea Maritimă Constanţa, s-a reţinut comiterea infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă. În ceea ce-l priveşte pe Merăuţă Dumitru-Florin, fost student al UMC, el a fost cercetat pentru comiterea infracţiunilor de trafic de influenţă, dare de mită, fals privind identitate şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Al treilea personaj este Ştefan Răzvan Călin, student atunci la aceeaşi universitate, în sarcina căruia s-a reţinut comiterea infracţiunilor de: trafic de influenţă şi dare de mită. Studenţii, respectiv Burasan Ersin, Badea Victor Mihai, Constantin Tinel Alexandru, Grigoraş Mihai Emanuel, Buja George Ştefan, Luca Claudiu Alin, Guzganu George Ciprian, Niculescu Lucian Victor, Meilă Cornel Dumitru, Ghiţă Iulian Florin, Ţiripan Valentin Nicolae, Olaru Mihai Cătălin, Ilie George, Lupu Aurelian, Maxim Ştefan Marius, Gruia Aurel George, Aliosman Deniz au fost cercetaţi pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă. Este vorba de şpăgi cuprinse între 100 şi 1000 de euro, care ajungeau fie direct la lectorul universitar, acesta promovând studenţii chiar dacă dădeau foaia în alb, sau care ajungeau la Florin Merăuţă, fost student al UMC, care se prezenta la examen în locul realilor candidaţi. De asemenea, mai există şi o altă persoană, un intermediar, care primea bani şi punea o vorbă bună pe ici, pe colo, fiind vorba de studentul Ştefan Răzvan Călin.

L.C.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Negriii studentiiii da spaga in plic alb cu 750euro examenu si ei sunt prosti de bubuie . Si rade de noi ca ne da spaga zice miter mita dam mita si romanu e prost rade negri de noi ca suntem corupti
4
1
Si treaba merge la fel ca inainte la UMC, poate chiar mai bine acum nimeni nu se mai ascunda umbla banii la vedere.
8
2

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367