REPLICA ONLINE CONSTANTA

6.4° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
6.4° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Condamnări în dosarul traficului de minori, coordonat de doi israelieni

Condamnări în dosarul traficului de minori, coordonat de doi israelieni

Replica API 20 octombrie 2015 | 00:29 327

Hana Haim Shlain a fost condamnată la 5 ani de închisoare cu executare pentru trafic de minori în formă continuată, pe când Ertan Giolacai a primit 3 ani şi 4 luni închisoare, tot cu executare. Decizia Tribunalului Constanţa poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Precizăm că este vorba despre un dosar de trafic de minori, fiind vorba despre 4 inculpaţi, dar în cazul a doi dintre ei cauza a fost disjunsă.

Reamintim că poliţiştii Secţiei 2, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa şi cu sprijinul Grupării Mobile de Jandarmi Constanţa, au efectuat trei percheziţii domiciliare pe raza municipiului Constanţa, la data de 28.11.2013, ocazie cu care au documentat activitatea infracţională a două persoane suspecte de săvârşirea infracţiunilor de proxenetism şi prostituţie, constând în aceea că, în perioada anilor 2012-2013 au îndemnat o tânără, în vârstă de 25 de ani, din Constanţa, să practice prostituţia, înlesnindu-i această activitate prin găzduirea la domiciliul lor, obţinând astfel foloase materiale din respectiva îndeletnicire. Totodată, în perioada lunilor iulie-octombrie 2013 au îndemnat o minoră de 17 ani, din Năvodari, iar în luna noiembrie o alta în vârstă de 15 ani, din comuna Adamclisi să practice prostituţia prin acelaşi mod de operare. Însă, la scurt timp, au fost prinse alte două persoane. Membrii grupării infracţionale erau Arpad Tivadar Shlain, soţia acestuia, Hana Haim Shlain, Tamer Elvis Dumitru şi Ertan Giolacai.

Dosarul a fost înregistrat la Judecătoria Constanţa şi, pe 24 iulie anul 2014, au fost condamnaţi Tamer Elvis Dumitru, la 4 ani în regim de detenţie, şi Arpad Tivadar Shlain, la 3 ani cu suspendare, iar în cazul celorlalţi inculpaţi cauza a fost disjunsă şi s-a judecat la Tribunal, pe 19 octombrie fiind dată prima condamnare.

Ulterior, pe 16.01.2015, s-a judecat recursul în dosarul primilor doi, dată la care judecătorii au decis ca Arpad Tivadar să execute 6 ani şi 4 luni în regim de detenţie, pe când Tamer Elvis Dumitru a rămas cu pedeapsa de 4 ani. Acum, urmează recursul în cazul Hanei Haim Shlain şi a lui Ertan Giolacai.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614