REPLICA ONLINE CONSTANTA

4.2° Constanța Mar., 19 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6673
4.2° Constanța Marți, 19 Martie 2024 Anul XX Nr. 6673
 

Consilierii judeţeni au votat tot, inclusiv proiectele lui Palaz, pentru ‘o zonă medicală civilizată’

Consilierii judeţeni au votat tot, inclusiv proiectele lui Palaz, pentru ‘o zonă medicală civilizată’

Replica API 20 octombrie 2018 | 20:52 404

Consilierii judeţeni constănțeni s-au întrunit în ședință vineri, 19 octombrie, în Sala Remus Opreanu, pentru a supune la vot un număr de 17 proiecte. Ședința a decurs normal, fără prea multe atacuri de-o parte și de alta, așa cum ne-au obișnuit consilierii. Ce-i drept, ultimul proiect aflat pe ordinea suplimentară, de fapt, o prezentare a unei plângeri prealabile formulată de Asociația Elevilor din Constanța, a stârnit câteva replici acide între aleșii județeni și vicepreședintele Claudiu Palaz.

Concret, plângerea înaintată la CJC pe 16 octormbrie a.c., face referire la o hotarâre de consiliu județean, privind regulamentul transportului de persoane județean. Eevii vor modificarea unei sintagme din hotărârea mai sus amintită. Proiectul a fost respins de 19 consilieri și a avut 16 abțineri, cei mai mulți fiind din grupul PNL. ”Elevii cer înlocuirea unei sintagnme din regulament, art. 31, care prevede transportul local în interior UAT-urilor. Regulamentul la care face referire prevede transportul public în traficul județean”, a spus în ședință Leila Panciu, director în cadrul CJC. În aceste condiții, hotărârea nu va fi modificată. Liderul grupului PNL din CJC, Marian Iordache, a declarat că motivul pentru care consilierii liberali s-au abținut de la vot este faptul că, pe ordinea de zi, nu era trecut ca proiect, ci ca o prezentare a plângerii prealabile firmulate de asociație. Asta înseamnă că hotărârea privind regulamentulului de transport județean nu va fi modificat. În cadrul ședinței din 19 octombrie, consilierii au votat și formularea unei solicitări de preluare a unor bunuri imobile din domeniul public al UAT Comuna Chirnogeni în domeniul public al UAT Judeţul Constanţa, dar și din Topraisar, în vederea construirii unor centre de zi pentru persoanele cu dizabilități.

De asemenea, s-au votat și proiect de hotărâre privind rectificarea Bugetului de venituri şi cheltuieli şi modificarea Listei de investiţii pe anul 2018 pentru mai multe instituții, dar și proiectul de hotărâre privind rectificarea Bugetului judeţean şi a Listei de investiţii pe anul 2018. De asemenea, consilierii au fost de acord și cu proiectul inițiat de Claudiu Palaz, privind încetarea dreptului de administrare a SpitaluluI Județean Constanța asupra unor bunurui imobile ce aparțin domeniului public al Județului Constanța. Concret, este vorba despre fosta clinică BMF, de lângă Policlinica 2, în vederea reabilitării și transformării ei într-o secție de medicină internă, o secție de reumatologie și un centru de excelență de diagnostic, mai exact, ”zonă medicală civilizată”, după cum a declarat Palaz. De asemenea, tot la inițiativa acestuia, se va înființa în aceeași curte a Policlinii 2, într-o altă clădire, și Serviciul Clinic Județean de Medicină Legală, care, în prezent, funcționează pe strada Zmeurei, în condiții improprii. Toate acestea vor funcționa, în viitorul apropiat, într-un singur loc.

Mirela Sorina PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Nu era in proiect si inbalsamarea lui Palas? Va muma'n cur de consilieri de cacat sa va uitati cu cine se fac lucrarile
5
1
Eheeee, frumoasa dna. Leila. O stiu de cand era director la hotelul de langa Castel. Sa-i dea D-zeu sanatate!
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
294439101410
5/49
31213917-03-20243 0 1 5 5 7 6
joker
371118333920