REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.2° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
18.2° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Consilierii județeni s-au întrunit în ședință. Transportul elevilor, din nou, adus în discuție!

Consilierii județeni s-au întrunit în ședință. Transportul elevilor, din nou, adus în discuție!

Replica API 29 septembrie 2018 | 13:32 423

Consilierii județeni s-au întrunit vineri, 28 septembrie, în ședința ordinară, pentru a supune la vot 31 de proiecte aflate pe ordinea de zi, plus alte cinci proiecte aflate pe ordinea suplimentară. Cele mai multe proiecte au trecut cu votul tuturor celor 34 de consilieri, însă au fost și puncte din convocator care au stârnit discuții între membrii PNL și conducerea CJC. Unul dintre acestea este proiectul privind Regulamentul pentru efectuarea transportului județean de persoane.

Proiecte precum aprobarea delegării de atribuții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța în vederea asigurării serviciilor de transport și hrană pentru copiii care frecventează cursurile Centrelor Școlare pentru Educație Incluzivă „Delfinul”, „Maria Montessori” și „Albatros” Constanța; aprobarea depunerii unei cereri de finanțare nerambursabilă în cadrul Programului de Interes Național „Înființarea de servicii sociale de tip Centre de zi, Centre Respiro/Centre de criză și Locuințe Protejate în vederea dezinstituționalizării persoanelor cu dizabilități aflate în instituții de tip vechi și pentru prevenirea instituționalizării persoanelor cu dizabilități din comunitate” au trecut cu brio în ședința CJC diun 28 septembrie a.c. L afel și proiectul privind darea în administrare a unui spațiu, proprietate publică a Județului Constanța, Centrului Cultural Județean „Teodor T. Burada” ori aprobarea Programului județean de dezvoltare privind dotarea unor unități de învățământ din mediul rural al Județului Constanța cu grupuri sanitare tip container au trecut cu maxim de voturi. În ceea ce privește proiectul privind acordarea unor stimulente financiare lunare personalului medical si de specialitate din cadrul Spitalului Clinic Judetean de Urgenta „Sf. Apostol Andrei” Constanța, doi consilieri s-aua bținut de la vot, respectiv George Niculescu și Stelian Gima, de la PNL, întrucât au soțiile angajate în cadrul unității medicale și n-au vrut să fie acuzați de conflict de interese. Singurul proiect care a stârnit discuții aprinse între șefii CJC și consilieri PNL, dar și reprezentanții elevilor, a fost cel privind aprobarea Regulamentului pentru efectuarea transportului judetean de persoane și a Caietului de sarcini al serviciului de transport public județean de persoane, executat în județul Constanța. Alexandru Bajdechi, președintele Federației Tinerilor din Constanța, a luat cuvântul și a criticat lipsa de interes a consilierilor, în ceea ce privește acordarea de gratuități pentru elevi, pe transportul inter-județean. Conform Legii Educației, Elevii și studenții au dreptul la 50 %, respectiv gratuitate, la transportul local și între localități. Acest drept nu este aplicat pentru că CJC spune că nu-i obligația să asigure acest drept și spune că UAT sunt responsabile. Transportatorii nu au acordat abonamente. Autoritatea, respectiv CJC, nu i-a obligat și n-au dat compensațiile necesare. Noi dorim respectarea legii. Noi propunem modificarea regulamentului care să prevadă că operatorii să acorde aceste drepturi. Nu e normal ca această conducere să repete greșelile fostei conduceri CJC. Elevii n-au nici o vină”, a spus Bajdechi. Consilierii Marian Iordache și George Măndilă, au intervenit și au spus că, în regulamentul prezent, se ascund texte de lege, în dezavantajul elevilor. Mihai Tănase, președintele Asociației Elevilor, a fost invitat de către Horia Țuțuianu să ia cuvântul. Acesta a susținut că în spatele acțiunilor Asociației Elevilor nu se află nici un grup politic cu interese deosebite, așa cum au lăsat unii să se înțeleagă, în speță Claudiu Palaz. ”Elevii ne stau în spate, care nu pot beneficia de subvenționarea transportului, nicidecum altcineva”, a răspuns Tănase. ”Și în mandatul trecut au fost problemele acestea. Cine a fost în spatele lor? Cine era grupul de interese?”, a întrebat George Măndilă, adresându-se vicepreședintelui Claudiu Palaz. După mai multe replici, proiectul a fost, în final votat și aprobat. Referitor la doleanțele Asociației Elevilor, Țuțuianu a transmis reprezentanților elevilor, după ședința de consiliu: ”Inițiativa de a obține o serie de avantaje în ceea ce privește subvențioanrea transportului este lăudabilă. Cu toate acestea, prin jigniri repetate la adresa conducerii CJC, reprezentanții elevilor nu demonstrează decât o lipsă de manieră și respect față de reprezentanții instituției publice. În plus, presiunea publică nu contribuie decât la crearea unei situații de conflict. CJ nu poate să acorde facilități elevilor pentru transportul public, din fondul instituției. Acest atribut, conform legii învățământului, aparține UAT pe raza cărora se află unitățile de învățământ”, a spus Țuțuianu. ”Nu poți să interpretezi legislația. E una pentru toată lumea”, a concluzionat președintele CJC. În ședința din 28 septembrie, au mai fost votate proiectele privind rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2018 pentru Direcția de Pază a Județului Constanța; pentru Direcția Generală de Evidență a Persoanelor Constanța, pentru Muzeul de Istorie Natională și Arheologie, pentru Teatrul de Stat Constanta, pentru Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanța și pentru Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Maria Montessori” Constanța. De asemenea, mai multe unități administrativ-teritoriale vor primi sume din cote defalcate din impozitul pe venit pentru achitarea arieratelor, susținerea programelor de dezvoltare locală și pentru susținerea proiectelor de infrastructură care necesită cofinanțare locală pe 2018.

Mirela Sorina PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218