REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
13.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Consilierul lui Carmen Dan, prezent şi la Constanţa, şi la Bucureşti, în acelaşi timp. Cum este posibil?

Consilierul lui Carmen Dan, prezent şi la Constanţa, şi la Bucureşti, în acelaşi timp. Cum este posibil?

Replica API 15 ianuarie 2018 | 00:00 242

Valentin Riciu

Noi anchete ies „la lumină” după scandalul poliţistului acuzat de pedofilie, prin efectul bulgărelui de zăpadă, care a provocat o ditamai avalanşa, începând de la vârf, de la ministrul Internelor. A fost „nevoie” doar de un poliţist cu ceva probleme la nivelul psihicului, în ceea ce priveşte dorinţele sale sexuale, pentru a stârni avalanşa de acuzaţii, dosare penale, măsluite sau nu, dar şi un mic seism care a zguduit scaunul ministrului Carmen Dan.

Unul dintre cei vizaţi de acest scandal din MAI este chiar consilierul ministrului Carmen Dan - Valentin Riciu, fost coleg al poliţistului pedofil, care ocupă această fucnţie, deşi este cercetat în 3 dosare penale de înșelăciune, ultraj și abuz în serviciu. Două dintre dosare în care este vizat Riciu se află pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, consilierul având calitatea de făptuitor.

Dosarul de înşelăciune, faptă pe care poliţistul cu funcţie de consilier o neagă cu vehemenţă, se referă la participarea sa, la o conferinţă sindicală organizată, timp de 2 zile, la Constanţa. Nu ar fi ceva ieşit din comun dacă Riciu nu figura ca fiind prezent prin semnătură, în acelaşi interval, şi la Bucureşti. Consilierul lui Carmen Dan neagă existenţa acestui dosar.

"În ultima săptămână, au apărut în spaţiul public mai multe afirmaţii false şi calomnioase împotriva mea - fie că eram prieten cu Eugen Stan, fie că eram şeful lui. Astăzi, un post de televiziune afirmă că aş avea un dosar penal de înşelăciune. Este o nouă mizerie în ceea ce mă priveşte. Am văzut ştirea şi am încercat să aflu care sunt probele în baza cărora se fac aceste acuzaţii. Nimic oficial, nicio probă, doar surse. Situaţia o voi prezenta conducerii ministerului printr-un raport pe care îl voi înainta chiar astăzi", a precizat Riciu într-un raport.

Celelalte două dosare se referă la un abuz în serviciu, pe motiv că Riciu ar fi ameninţat un poliţist, iar în cel de-al treilea este vorba despre o reclamaţie, o persoană a depus o plângere pe numele lui Riciu pe motiv că i-ar fi reținut în mod abuziv permisul de conducere.

Precizarea lui Riciu vine ca o reacţie, în urma publicării în presă a unor materiale în care sunt citaţi lideri ai unor sindicate din Poliţie, care au contestat demiterea chestorului şef Bogdan Despescu şi care au atras atenţia că unul dintre consilierii personali ai ministrului de Interne, Carmen Dan, ar fi lucrat chiar cu poliţistul acuzat de pedofilie şi totuşi nu este înlăturat, ba mai are şi 3 dosare penale.

Daniel ALBU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Pentru ca astia de la Psd-Alde au Stargate !!!
2
1
Aceeasi valoare ca sefa sa, madam Dan si ca Dragnea. Niste mincinosi si spagari! Rusine !
11
2
ca romanii sunt pedofili,inculpati,hoti,escroci,spagari,etc.Iar domnii din politia romana cinstiti si albi precum...alba ca zapada !
7
0

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218