Consiliul Concurenței a autorizat preluarea Anima de către MedLife
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea Anima de către MedLife
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestConsiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care MedLife preia Anima Speciality Medical Services și Anima Promovare și Vânzări, se arată într-un comunicat de presă al instituției, conform AGERPRES.
'Autoritatea de concurență a evaluat operațiunea de concentrare economică din punct de vedere al compatibilității acesteia cu un mediu concurențial normal, în conformitate cu Regulamentul privind concentrările economice și a constatat că aceasta nu ridică obstacole semnificative în calea concurenței efective pe piața românească sau pe o parte substanțială a acesteia, în special prin crearea sau consolidarea unei poziții dominante', se arată în document.
Potrivit acestuia, grupul MedLife este unul dintre principalii furnizori privați de servicii medicale din România, operând în București o rețea de 7 hyperclinici.
Anima Speciality Medical Services prestează servicii de consultații medicale, servicii de laborator și servicii de imagistică medicală prin intermediul a 6 clinici situate în Municipiul București.
În data de 6 februarie, MedLife a anunțat că achiziționează Anima, un furnizor de servicii medicale de ambulator pentru servicii decontate de Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București (CASMB), conform unui comunicat al companiei publicat pe site-ul Bursei de Valori București (BVB).
'Anima Specialty Medical Services are în componență 6 policlinici și un laborator, peste 200 de angajați, specialiști medicali și personal de suport, fiind prima rețea de medicină privată cu rețea proprie de medicină de familie din România. Totodată, Anima este unul dintre furnizorii privați de servicii medicale de ambulator în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București (CASMB), acoperind peste 15 de specialități, printre care medicina de familie, obstetrică — ginecologie, ORL, endocrinologie, Oftalmologie, dermato — venerologie, cardiologie, psihiatrie, reumatologie, gastroenterologie, alergologie și imunologie clinică', se arată în document.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News