REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Mie., 24 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6709
17.4° Constanța Miercuri, 24 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6709
 

Consiliul Concurenţei: Modul de organizare a licitaţiilor pentru deszăpezirea drumurilor facilitează înţelegerile dintre firme

Consiliul Concurenţei: Modul de organizare a licitaţiilor pentru deszăpezirea drumurilor facilitează înţelegerile dintre firme

Replica API 18 septembrie 2019 | 00:00 519

Consiliul Concurenţei solicită Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) să îmbunătăţească modalitatea concretă de organizare a licitaţiilor pentru serviciile de întreţinere a drumurilor pe timp de iarnă (deszăpezire), astfel încât să se elimine orice posibilitate de trucare a acestora prin înţelegeri între participanţi, potrivit unui comunicat al instituţiei de concurenţă, remis, marţi, AGERPRES.

Astfel, Consiliul solicită Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA (CNAIR) să evite, pe cât posibil, situaţiile în care se ajunge negocieri cu participanţii la licitaţii, având în vedere că de cele mai multe ori, în aceste cazuri, preţurile de atribuire sunt mai mari comparativ cu cele ofertate în cadrul procedurilor de licitaţia deschisă.

Ca urmare, CNAIR trebuie să iniţieze organizarea licitaţiilor deschise cu mai mult timp înainte, ceea ce ar permite derularea tuturor etapelor procedurii şi nu s-ar ajunge în situaţia de a invoca caracterul de urgenţă al atribuirii serviciilor (cum e în cazul serviciilor de deszăpezire), ceea ce ar impune trecere direct în faza de negociere.

În acelaşi timp, CNAIR trebuie să adopte o serie de măsuri pentru a reduce gradul de contestare a a licitaţiilor, având în vedere că, în urma contestaţiilor, se suspendă procedurile, procesul de atribuire a serviciilor întârziind foarte mult. Acest lucru conduce la invocarea caracterului de urgenţă şi, implicit, demararea procedurilor de negociere directă.

Consiliul Concurenţei cere, totodată, CNAIR să adopte o serie de măsuri prin care să se asigure respectarea principiilor concurenţiale în cadrul procedurilor de licitaţie şi care să nu faciliteze realizarea unei înţelegeri între participanţii la licitaţii.

Astfel, trebuie evitată prezenţa simultană a companiilor participante la sediul autorităţii pe parcursul derulării procedurilor de negociere prin stabilirea unor intervale orare diferite pentru şedinţele de negociere cu ofertanţii, negocierea tuturor ofertelor depuse de o o companie în cadrul intervalului respectiv.

În acelaşi timp, Autoritatea de Concurenţă susţine că Formularul de ofertă finală, document care se completează de către ofertant ulterior şedinţei de negociere şi care reflectă valoarea finală a ofertei financiare, nu trebuie completat în prezenţa companiilor concurente.

Aceste solicitări ale Consiliului Concurenţei au rezultat în urma finalizării investigaţiei privind trucarea unor licitaţii organizate de CNADNR (în prezent CNAIR), în anii 2012 şi 2013, în vederea atribuirii serviciilor de întreţinere curentă pe timp de iarnă (deszăpezire) a drumurilor naţionale şi autostrăzilor aflate în administrarea Direcţiei Regionale Drumuri şi Poduri Cluj.

Totodată, în cadrul investigaţiei, Consiliul Concurenţei a sancţionat patru companii (Diferit SRL, Selina SRL, Athos Com SRL, Ritorsa Trans SRL), active în sectorul construcţiei de drumuri şi autostrăzi, cu amenzi în valoare totală de 5,042,540 lei (aproximativ 1,1 milioane euro).

Autoritatea de Concurenţă a constatat că licitaţiile deschise organizate erau fie anulate, ca urmare a depunerii de oferte neconforme/inacceptabile, fie suspendate, ca urmare a contestaţiilor depuse, astfel, ajungându-se la atribuirea serviciilor prin proceduri de negociere.

Deşi companiile implicate au manifestat un interes crescut pentru procedurile de licitaţie deschisă, în cadrul fiecărui lot fiind depuse mai multe oferte, în urma suspendării sau anulării licitaţiilor, negocierile s-au derulat în lipsa presiunii concurenţiale. Astfel, companiile fie au depus oferte fără a se concura, fie au depus oferte pentru mai multe loturi, dar negocierea s-a derulat fără ca participanţii să se concureze efectiv.

'În această situaţie, companiile au acţionat în mod concertat: contractele au fost adjudecate în cadrul procedurilor de negociere, prin rotaţie, fiecare dintre cele patru companii, câştigând cel puţin un contract, la preţuri mai mari comparativ cu cele ofertate în cadrul procedurilor de licitaţia deschisă. Pe de altă parte, modalitatea concretă de derulare a negocierilor, care implica prezenţa simultană a ofertanţilor la sediul autorităţii contractante pentru o perioadă considerabilă de timp, a favorizat comunicarea între companii', a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

Sancţiunile au fost aplicate astfel: Diferit - 2.755.562 lei, Selina - 1.329.936 lei, Athos Com - 922.741 lei, Ritorsa Trans - 34.301 lei. AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218