REPLICA ONLINE CONSTANTA

20° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
20° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Consiliul Local Mangalia a alocat un sediu pentru Asociaţia Sportivă Callatis

Consiliul Local Mangalia a alocat un sediu pentru Asociaţia Sportivă Callatis

Replica API 26 ianuarie 2013 | 00:00 247

Consilierii locali din Mangalia s-au reunit vineri, într-o şedinţă ordinară, în cadrul căreia au fost dezbătute şi aprobate o serie de hotărâri cu caracter administrativ, dar şi social. Unul dintre proiectele adoptate se referă la preluarea cu titlu gratuit de către CL, a pachetului de acţiuni, în procent de 2% din capitalul social al CNAPM S.A. Constanţa, reprezentând peste 130 de mii de acţiuni. Alt proiect de hotărâre adoptat de CL Mangalia se referă la modificarea HCL 112/14.12.2012 privind majorarea sumei de la 200 de lei la 400 de lei, acordată persoanelor care împlinesc 50 de ani de la căsătorie. De asemenea, prin hotărâre de Consiliu Local, au fost stabilite unele măsuri referitoare la autorizarea lucrărilor de construire la locuinţele situate în blocuri. Astfel, nu se vor autoriza spaţii de alimentaţie publică la balcoanele şi camerele situate la parterul blocului, ci doar funcţiuni negeneratoare de zgomot. În cadrul şedinţei s-a mai adoptat proiectul de hotărâre prin care o fostă centrală termică, în prezent dezafectată, va fi dată în administrarea Asociaţiei Sportive Calllatis Mangalia, pe o durată de minimum 5 ani, drept locaţie pentru desfăşurarea activităţilor sportive. Prezent la şedinţă, primarul Cristian Radu a precizat că ANRE a stabilit metodologia de calcul a facturării, in privinta combustibilului pentru centralele termice, iar la începutul lunii februarie prima centrală termică (CT9) va furniza caldură si apă caldă, fiind alimentată cu gaze naturale.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367