REPLICA ONLINE CONSTANTA

6.4° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
6.4° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Constanţa: Au apărut primele cazuri de insolaţie

Constanţa: Au apărut primele cazuri de insolaţie

Replica API 18 iunie 2012 | 00:00 147

Atenţionare ANM: vreme caniculară în toată ţara

Atenţionare ANM: vreme caniculară în toată ţara

Administraţia Naţională de Meteorologie a transmis o atenţionare de vreme caniculară în toată ţara! Conform ANM, în perioada 19 - 22 iunie, vremea va fi călduroasă în toată ţara, local caniculară în cursul după-amiezelor, când se vor înregistra frecvent temperaturi maxime de 35-36 de grade Celsius. La Constanţa, canicula începe de vineri, când termometrele vor depăşi 35 de grade iar nopţile vor fi tropicale, cu valori de peste 20 de grade C. "Vom avea nopţi tropicale începând de joi, la Constanţa. Asta înseamnă când temperaturile minime nu scad sub 20 de grade C. Vor fi şi zile caniculare, ceea ce înseamnă peste 35 de grade C. Peste 30 de grade este zi călduroasă, peste 25 de grade se numeşte zi de vară", a declarat, pentru "Replica", Vasile Torică, şeful Serviciului Meteorologic de la Centrului Regional Meteorologic Dobrogea.

De altfel, Unitatea de Primire Urgenţe din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa se confruntă deja cu primele cazuri de lipotimii şi insolaţii. Primul val s-a înregistrat în weekend, când medicii au fost asaltaţi cu astfel de solicitări. "Cu lipotimii au ajuns bătrânii care îşi fac plimbările la orele amiezii iar tinerii au ajuns cu insolaţii sau cu arsuri solare întrucât nu respectă orele de mers la plajă dar nici nu se protejează", au declarat pentru "Replica", medicii din cadrul UPU. Mai mult decât atât şi solicitările ambulanţierilor sunt în creştere. Dacă până nu de mult acestea atingeau pragul de 130 pe raza municipiului Constanţa, iată că acum au ajuns şi la 160, într-un interval de 24 de ore. "Au crescut şi solicitările începând cu ziua de sâmbătă. Am ajuns la 160 pe 24 de ore în ceea ce priveşte municipiul Constanţa. Este adevărat că anul acesta valul de solicitări a crescut ceva mai târziu", a declarat, pentru "Replica", dr. Ionuţ Cealera, directorul medical al Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Constanţa.

L.C.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614