REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.6° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
12.6° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Constanţa ocupă locul 2 pe țară la dispariția de minori

Constanţa ocupă locul 2 pe țară la dispariția de minori

Replica API 26 mai 2020 | 15:55 1946

Organizaţia Salvaţi Copiii trage un semnal de alarmă în privinţa dispariţiilor de minori de la propriul domiciliu. Astfel, în intervalul 30 aprilie 2019 – 20 mai 2020, au fost înregistrate 6.475 de sesizări privind minori care au dispărut de acasă, un bilanț dramatic, în condițiile în care 192 au vârste până la 10 ani, 1.623 cu vârsta cuprinsă între 10-14 ani şi 4.660 mai mari de 14 ani, potrivit datelor furnizate de Direcţia de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului General de Poliție. Constanţa se află pe locul doi în acest top nefericit, după Bucureşti.

Cele mai multe dispariții au fost înregistrate în rândul adolescenților

În peste 95% din sesizările de dispariții este vorba de plecări voluntare, cele mai multe dispariții fiind înregistrate în rândul adolescenților. În 40% dintre acestea, este vorba de plecări voluntare din centre, în vreme ce în cazul familiilor se înregistrează un procent de 60% de plecări intenționate. Copiii pleacă intenționat de la domiciliu sau din centrele de ocrotire a copiilor, pe o perioadă nedeterminată.

În ultimii 5 ani numărul sesizărilor disparițiilor de copii aproape s-a dublat

În ultimii 5 ani numărul sesizărilor disparițiilor de copii aproape s-a dublat, astfel că în 2015 erau 3.736 de sesizări și azi sunt 6.475 de sesizări. Principalele motive care îi determină pe copii să își părăsească familia sau centrele de ocrotire sunt: neglijarea și lipsa de supraveghere din partea adulților responsabili; conflictele repetate din familie; abuzurile asupra copiilor, fizice și/sau emoționale; lăsarea lor în grija bunicilor sau a altor rude, odată cu plecarea aparținătorilor legali la muncă în străinătate; blocaje în comunicarea cu părinții, cu precădere în situații dificile; abandonul școlar și influența/presiunea anturajului; consumul de alcool și substanțe halucinogene; situația economică precară a familiei.

Un copil dispare la fiecare două minute, în Europa

Datele furnizate de Federația Europeană pentru Copilul Dispărut și Exploatat Sexual (Missing Children Europe), centralizate la nivel european, arată contextele dramatice în care ajung copiii dispăruţi, astfel că la fiecare două minute este raportată dispariția unui copil. Salvaţi Copiii România atrage atenţia asupra situaţiilor de risc în care pot ajunge copiii care pleacă de acasă sau din centre.

În acest sens, organizaţia realizează întâlniri regulate cu consilierii şcolari pentru identificarea copiilor şi a familiilor aflate în situaţii de risc şi acordarea ajutorului necesar prin includerea lor în programele de consiliere, suport educaţional și activităţi de timp liber, furnizate în Centrele de Consiliere pentru Părinţi, Centrele Educaţionale şi centrele Creştem Împreună (pentru copii ai căror părinţi muncesc în străinătate).

Virgil STOIAN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Nu poate investiga disparitia copiilor,trebuiesc date amenzi de la 25milioane la 100 de milioane pe legea covid.
0
0
din cauza covid?doar covid e considerat,,cel mai mare flagel,,al omenirii,nu?Nu cumva mos covid i-a rapit?foametea,saracia,razboaiele,clanurile mafiote nu conteaza,ne focusam pe covid!
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108