REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.6° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
8.6° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

CONSTANȚA. Vor fi închiriate trei imobile pentru cazarea victimelor violenței în familie

CONSTANȚA. Vor fi închiriate trei imobile pentru cazarea victimelor violenței în familie

Replica API 16 ianuarie 2019 | 00:07 511

Proiect pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Municipal din luna ianuarie:

Proiect pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Municipal din luna ianuarie:

Legea a fost modificată, la finele anului trecut, așa încât victimele violenței în familie să beneficieze de o mai multă protecție. Astfel, polițiștii care intervin în astfel de situații, pot emite ordine de protecție provizorii. Altfel spus, pot dispune ca agresorul să părăsească imediat locuința conjugală, pentru o perioadă de cinci zile, timp în care se fac demersurile legale pentru obținerea unui ordin de protecție emis de instanța de judecată. La Constanța au fost emise deja astfel de ordine, însă, ulterior, mai multe dintre victime au anunțat că renunță la plângeri. Una dintre femei a pretextat că nu poate trăi fără bărbat, însă există și motivul nerostit: și ele ce vor face după cele 5 zile? Revin la calvar, rămân fără sprijin material din partea soților? Ori, se pot trezi fără acoperiș deasupra capului, de vreme ce, în unele situații, proprietarii imobilelor sunt soții agresivi. Oricare ar fi motivele, cert este că instituțiile statului se străduiesc să găsească soluții și pentru femeile care, spre exemplu, sunt nevoite ele să părăsească domiciliul.

Consiliul Local Municipal Constanța urmează să se întrunească în ședință, la sfârșitul lunii, iar între timp se discută la comisiile de specialitate inițiativele care urmează să fie votate. O inițiativă se referă la victimele violenței în familie. Mai exact, administrația locală, în temeiul legii, propune închirierea a trei imobile ce vor fi destinate adăpostirii victimelor violenței în familie. Imobilele vor fi gestionate de Direcția generală de asistență socială.

În expunerea de motive, inițiatorul, primarul Constanței, arată că: “(…) În 28 decembrie 2018, în Monitorul Oficial nr.1110/2018 a fost publicat Ordinul nr. 146/2.578/2018 privind modalitatea de gestionare a cazurilor de violență domestică de către polițiști, care prevede măsuri pentru separarea victimei de agresor, emițând ordine de protecție provizorii, iar în situația în care constată necesitatea acordării de servicii sociale, polițiștii solicită intervenția echipei mobile formată din reprezentanți ai Serviciului public de asistență social, in sensul Legii nr. 2i7 /2003, "violența domestică înseamnă orice inacțiune sau acțiune intenționată de violență fizică, sexuală, psihologică, economică, socială sau spirituală care se produce în mediul familial sau domestic ori între soți sau foști soți, precum și între actuali sau foști parteneri, indiferent dacă agresorul locuiește sau a locuit împreună cu victima", iar prin victimă se intelege persoana fizică ce este supusă uneia sau mai multor forme de violență mai sus enunțate, inclusiv copiii martori la aceste forme de violență. Autoritățile administrației publice au obligația să ia măsurile necesare pentru separarea victimei de agresor și realizează orice alte demersuri necesare eliminării riscurilor imediate. Serviciile sociale pentru prevenirea și combaterea violenței domestice organizate în regim rezidențial, destinate victimelor violenței domestice, cu găzduire pe perioadă determinată, sunt: centre de primire în regim de urgență; centre de recuperare și locuințe protejate. Locuințele protejate sunt unități de asistență socială organizate în regim rezidențial pe durată determinată, care asigură găzduirea în regim de urgență. (…)”.

A.C.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Ceea ce nu spun sau nu vor sa spuna autoritatile locale este si faptul ca in Ordinul cu privire la violenta domestica exista prevederi care ii obliga sa acorde asistenta-Inclusiv GAZDUIRE GRATUITA-si AGRESORULUI. Adica, din banii contribuabililor vor fi platite cazarea si celelalte servicii oferite agresorilor, pe perioada in care vor fi evacuati din locuinta Daca tot platim cazarea, mancarea si serviciile medicale puscariasilor, de ce sa nu-i finantam si pe faptuitorii violentei domestice?O sa ajunga infractorii sa aiba doar drepturi iar victimele doar obligatii.Bune legi au dat guvernantii
1
0
Cine adulmeca...?
2
0
in traducere: inca 3 apropiati ai primariei pot obtine venituri de mii de euro lunar din inchiriere
10
1
si cartierul henri coanda
2
1
Confort Urban are cateva imobile care sunt folosite de anumiti angajati in interes personal fara drept si fara sa plateasca nimic. De ce Primaria nu le ia in administrare si sa le foloseasca in astfel de situatii? In curand vor fi proprietarii acestor imobile pe un pret de nimic.
10
1

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614