REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.2° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
18.2° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Constănţeanca Mavi Serian, angajată la o multinaţională în Bucureşti, printre victimele de la Colectiv!

Constănţeanca Mavi Serian, angajată la o multinaţională în Bucureşti, printre victimele de la Colectiv!

Replica API 9 noiembrie 2015 | 00:50 356

Comunitatea musulmană, îndurerată

Comunitatea musulmană, îndurerată

Mavi Serian

Tragedia de seara fatidică de vineri, 30 octombrie, din clubul Colectiv, continuă să ia vieţi. Bilanţul tragediei din clubul Colectiv a ajuns la 45 de morţi, după ce alte victime au pierdut lupta cu rănile grave, iar alte aproximativ 100 sunt în stare gravă. Una dintre persoanele care au pierdut lupta pentru viaţă este şi Mavi Serian, care a decedat sâmbătă seara.

Mavi Serian era din Constanţa, însă lucra într-o companie multinaţională din Bucureşti. A absolvit în 2012 Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, specializarea maghiară-engleză şi făcea un masterat de Studii Culturale Britanice. Tânără a fost adusă acasă în week-end. Mavi Serian a mers în clubul groazei însoţită de o prietenă. În momentul în care a izbucnit incendiul, cea din urmă se afla la garderobă, aşa că a scăpat teafără. Constănţeanca însă, a ajuns în stare critică la Spitalul „Badgasar Arseni” din Capitală. Vineri a fost operată, iar medicii au fost încrezători în şansele de supravieţuire.

Aşteptau ca pacienta să deschidă ochii însă, din păcate, nu-i va mai deschide niciodată. „Ea a decedat sâmbătă seara, în jurul orelor 21.00. Avea 25 de ani, din câte ştiu, lucra la o companie multinaţională din Bucureşti. A intrat vineri în operaţie în jurul orelor 13.00, în jurul orei 16.00 ieşise din operaţie, familia a primit veşti bune, ni s-a spus că aude, dar aşteaptă să deschidă ochii“, a declarat, pentru „Replica”, purtătorul de cuvânt al Muftiatului Cultului Musulman din România, Refi Erghiun.

„Noi, Muftiatul, am demarat o campanie de rugăciuni, campanie ce a început pe 3 noiembrie. Toţi imamii, cât şi membrii comunităţii musulmane din România, au fost invitaţi să se roage pentru sufletul lui Serian Mavi, cât şi pentru sufletele celorlalţi răniţi în acest tragic eveniment.O parte din imami a participat şi la campania de donare de sânge pentru răniţii din tragicul eveniment.

Printre victime, mai sunt alţi musulmani, dar nu din comunitatea noastră, ci de altă cetăţenie“, a mai precizat Refi Erghiun, care a adăugat: „Comunitatea musulmană din România a pierdut în doar două zile doi membri tineri (Mavi Serian, cât şi consilierul economic al Muftiatului – n.r.), lăsând în urma lor familii îndurerate şi multă tristeţe. Allah să îi odihnească în pace!”.

Mirela Sorina PASCAL, Alexandra ANTON

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218