REPLICA ONLINE CONSTANTA

23.6° Constanța Mar., 16 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6701
23.6° Constanța Marți, 16 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6701
 

Constănţeanul mort în Afganistan, condus pe ultimul drum de familie, prieteni şi foşti colegi

Constănţeanul mort în Afganistan, condus pe ultimul drum de familie, prieteni şi foşti colegi

Replica API 11 iulie 2013 | 00:00 429

Soţia: "A fost, este şi va fi un erou"

Soţia: "A fost, este şi va fi un erou"

Cristian Paul Boulean, constănţeanul care a murit săptămâna trecută într-un atentat în Kabul, Afganistan, a fost condus miercuri pe ultimul drum. Trupul neînsufleţit al acestuia, depus la Capela Cimitirului municipal, a fost condus de rude, prieteni şi colegi către Biserica "Sfânta Treime", situată în parcul de la Casa de Cultură Constanţa. Cortegiul funerar s-a oprit la Monumentul Eroilor, acolo unde a fost ţinută o slujbă religioasă, înainte de depunerea trupului neînsufleţit al fostului jandarm la Cimitirul municipal din Constanţa.

Cristian Boulean avea 43 de ani, a fost jandarm până în anul 2004 şi trebuia să vină acasă în luna august. Era de 4 ani în Irak şi de 5 ani în Afganistan. Soţia acestuia, Dorina Boulean, a găsit puterea de a ne spune printre lacrimi că fostul jandarm a lucrat la birou şi nu i-a plăcut, pentru că a fost mereu atras de adrenalină şi, deşi a fost atacat de mai multe ori, a scăpat. De asemenea, de fiecare dată când se întorcea în ţară, nu avea nici o reţinere să plece înapoi. "Mulţumesc Ambasadei Americii la Bucureşti, Ambasadei României din Kabul, Ambasadei României din Kuweit, pentru că s-au implicat să facă repatrierea. A fost, este şi va fi un erou", a spus Dorina Boulean.

Fiul lui Boulean: Nu îmi vine să cred că tata este mort

Durere mare şi pentru fiul românului mort pe meleaguri străine, Robert Boulean, care nu acceptă că tatăl pe care îl iubeşte atât de mult, nu se va mai întoarce niciodată. "Nu îmi vine să cred că tata este mort. Familia mă întreba de mic pe cine iubesc mai mult, pe mama sau pe tata şi eu am spus mereu că pe tata. Eu am fost sufletul lui tata şi el a fost sufletul meu. Eu ştiu că el este bine, am vorbit cu el şi este bine", a spus Robert Boulean. Foştilor colegi şi prieteni nu le vine să creadă că vorbesc despre Cristian Boulean la trecut şi spun că o astfel de tragedie nu ar fi să i se întâmple tocmai lui, un om deosebit, cu experienţă şi altruist. Cristian Savu, cel mai bun prieten şi coleg al constănţeanului decedat în Kabul, a fost 7 ani în Afganistan, în primul Batalion de Infanterie din Angola şi 3 luni în Albania, şi-a amintit o experienţă petrecută împreună în urmă cu doi ani, când Ambasada SUA în Kabul a fost atacată de insurgenţi. "Cristi era un om foarte deosebit, Dumnezeu i-a ales pe cei buni dintre cei buni, nu ştiu dacă mai merita să stea în lumea asta plină de oameni răi. A ajutat pe toată lumea şi din ce nu avea, din aia dădea la toţi. Avem foarte multe experienţe prin care am trecut împreună, când au atacat Ambasada Americii în Kabul acum 2 ani, ni s-a interzis accesul către aeroport, ne-au oprit, am luat-o pe contrasens în locul din care se trăgea şi am reuşit să ducem la îndeplinire misiunea noastră. Misiunea noastră a fost foarte importantă, fiindcă aveam cetăţeni americani care trebuia să-i ducem în bază şi era exact într-un moment când se trăgea. Nu-i era frică de nimic, mergeam împreună până-n pânzele albe", a declarat Cristian Savu. Celălalt român rănit în atentatul din Kabul se află internat în Germania, riscă să rămână paralizat pe viaţă şi are mari probleme de auz.

Silviu Săvulescu: A fost un om plin de viaţă

Un alt prieten şi coleg al lui Cristian Boulean, Silviu Săvulescu, spune că "trăieşte clipa ca şi când ar fi ultima", este o vorbă cât se poate de adevărată. "Am petrecut câţiva ani buni împreună, am făcut Şcoala Militară la Câmpina împreună, după care ne-am ales să mergem în aceeaşi unitate am petrecut ani din viaţa noastră, cu bune şi cu rele, ca o familie, ca o echipă. Am lucrat cu el la Cernavodă, am făcut naveta împreună 5-6 ani. A fost un om plin de viaţă, întotdeauna şi-a dorit activitate, şi-a dorit acţiune. Nu ştiu dacă l-am văzut vreodată supărat, este o pierdere grea şi mi-e greu să vorbesc la trecut despre el", a adăugat Silviu Săvulescu.

Sorin HULUBEI

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
33725484010
5/49
32319203522
joker
22391819369