REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.6° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
12.6° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

Constănţencele pot beneficia de mamografii şi teste Babeş Papanicolau GRATUITE. Iată cum!

Constănţencele pot beneficia de mamografii şi teste Babeş Papanicolau GRATUITE. Iată cum!

Replica API 28 martie 2018 | 00:00 578

Femeile din Constanța beneficiază, în perioada 8 martie – 6 aprilie a.c., de investigații medicale gratuite în cadrul campaniei „Motivi Loves Renașterea”. Campania este desfășurată de Fundația Renașterea, cu sprijinul Motivi România, și urmărește depistarea precoce a cancerului de sân și a celui de col uterin, prin realizarea de mamografii și teste Babeș Papanicolau. Un alt țel al campaniei este promovarea importanței controlului medical periodic.

Marți, 27 martie a.c., în cadrul unei conferințe de presă, reprezentanții organizatorilor au prezentat rezultatele de până în prezent ale campaniei și de ce este nevoie ca femeile să meargă, periodic, la un control medical.

„Fundația Renașterea promovează accesul la servicii medicale de calitate și dreptul femeilor din România la promograme de screening și diagnostic modern. Rata de supraviețuire în România este cu 20% mai mică decât în Belgia (64% vs. 84%), ceea ce este inacceptabil, în Europa anului 2018. Prin această campanie de diagnostic mobil, pe care o desfășurăm din 2008, dorim să oferim astfel de servicii unui număr cât mai mare de femei și să promovăm importanța programelor naționale de screening, pentru a crește rata de supraviețuire a femeilor afectate de aceste maladii în țara noastră.

Acest lucru îl putem realiza prin educare și informare privind importanța controlului medical anual, prin introducerea de către stat a unui program de screening național pentru cancerul de sân și optimizarea celui existent, pentru cancerul de col. Pentru aceste obiective militează Coaliția pentru Sănătatea Femeii”, a afirmat Mihaela Geoană, președintele Fundației Renașterea.

În Constanța, investigațiile oferite în cadrul campaniei „Motivi Loves Renașterea” sunt realizate printr-o unitate mobilă de diagnostic, dotată cu un cabinet ginecologic și unul radiologic, unitatea staționând în parcarea City Park Mall, în perioada 8 martie – 6 aprilie. În total, urmează să fie oferite 200 de mamografii și 400 de teste Babeș Papanicolau. Potrivit organizatorilor, de pe 8 martie până pe 26 martie a.c. au fost realizate 101 mamografii și 232 teste Babeș Papanicolau.

Înscrierile pentru a beneficia de investigații s-au încheiat. De altfel, numărul doritoarelor a fost extrem de mare, locurile fiind epuizate încă din primele zile. Pe de altă parte, organizatorii au subliniat că dacă vor exista situații în care doritoarele nu se vor prezenta la programare, vor fi contactate alte femei de pe lista celor care au apelat la telefonul pus la dispoziție pentru programări, dar nu au mai prins locuri disponibile.

În altă ordine de idei, așa cum a sublinait și dr. Loti Popescu, din cadrul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Constanța, prezentă la conferința de presă, constănțencele au posibilitatea de a beneficia GRATUIT de testarea Babeș Papanicolau, în cadrul programului național de screening. Tot ce au de făcut este să contacteze medicul de familie, să afle dacă acesta este înscris în lista medicilor de familie care s-au înscris în program.

Dacă este înscris, pacientele trebuie să îi solicite un formular FS1, cu care se pot prezenta la Spitalul MEDSTAR Constanța sau la Policlinica 2, la medicii ginecologi dr. Diana Voiculescu sau dr. Radu Colojoară. Constănțencele pot beneficia de testarea Babeș Papanicolau gratuită chiar și în situațiile în care medicii de familie nu sunt înscriși în programul național. În aceste situații, acestea trebuie să solicite un bilet de trimitere pentru ginecologie, cu care se vor prezenta la aceiași medici din Policlinica 2 – diferența este că, fără formularul FS1, nu se pot prezenta la Medstar.

Un aspect îngrijorător, punctat de Mihaela Geoană, este faptul că, deși româncele pot beneficia de testări Babeș Papanicolau – esențiale pentru a depista, din timp, cancerul de col uterin! –, în mod gratuit, de câțiva ani, până în prezent doar aproximativ 15% din populația feminină a României a apelat la această posibilitate.

O veste îmbucurătoare pentru femei este că de la finele acestui an sau începutul anului 2019 vor putea beneficia și de mamografii gratuite, în cadrul unui program național de screening pentru cancerul de sân, care urmează să fie lansat de Ministerul Sănătății.

Florentina BOZÎNTAN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Haide ma...! O deranjati pe Loti din somnul ei de la DSP pentru prostiile astea...?!? Ce naiba , va trebui sa fie retribuita cu mai multi bani luna asta pentru efortul depus...
0
0
Cum este titlul articolului si cum se termina articolul ! Se scrie pompos titlul mincinos numai ca sa te faca sa intri si sa citesti minciuni si abureli !
3
0
povesti ,nu se mai fac gratuite,mancati bors
3
0

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108