REPLICA ONLINE CONSTANTA

6.4° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
6.4° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Constănțeni scutiți de la plata impozitului pe clădiri. Iată despre ce categorie este vorba!

Constănțeni scutiți de la plata impozitului pe clădiri. Iată despre ce categorie este vorba!

Replica API 2 iulie 2018 | 01:14 376

Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanța amintește cetățenilor că, începând cu data de 20 iunie a.c. beneficiază de scutire de la plata impozitului/taxei pe clădirea folosită ca domiciliu în proprietate sau în coproprietate, terenul aferent clădirii și de la plata impozitului unui mijloc de transport (în condițiile legii) și reprezentanții legali ai persoanelor cu handicap grav, handicap accentuat sau încadrate în gradul I de invaliditate.

Conform dispozițiilor art. 25 pct. 26 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, are calitatea de reprezentant legal al persoanei cu handicap părintele sau persoana desemnată, potrivit legii, să exercite drepturile şi să îndeplinească obligațiile față de persoana cu handicap.

În categoria reprezentanților legali se încadrează și tutorele, care este numit în cazul minorilor ai căror părinți sunt, după caz, decedați, necunoscuți, decăzuți din exercițiul drepturilor părintești sau li s-a aplicat pedeapsa penală a interzicerii drepturilor părintești, puși sub interdicție judecătorească, dispăruți ori declarați judecătorește morți, cât și în cazul persoanelor majore lipsite de discernământ se instituie tutela în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, tutorele fiind reprezentantul legal al acestora.

Reprezentanții legali beneficiază de scutire doar pe perioada în care acordă îngrijire, supraveghere și întreținere și se operează cu data de 1 a lunii următoare celei în care aceștia depun documente justificative în acest sens, a precizat Virginia Uzun, director SPIT Constanța.

F.B.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614