REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
11.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Constănţenii au colindat automatul Coca-Cola

Constănţenii au colindat automatul Coca-Cola

Replica API 19 decembrie 2012 | 00:00 201

Sute de constănţeni au venit cu colindul, la finalul săptămânii trecute, la automatul Coca-Cola şi au cântat împreună pentru o cauză bună nobilă. Astfel, cu cât sunt mai mulţi colindători, cu atât devine mai mare donaţia pentru a oferi sprijin celor care au nevoie. "M-am bucurat să pot cânta colinde şi, în acelaşi timp, să fac o faptă bună. Coca-Cola ne-a arătat că stă în puterea fiecăruia să facem bine", spune Adela Mihai, o tânără de 25 de ani care a cântat pentru mai bine la automatul Coca-Cola amplasat în Maritimo Shopping Center din Constanţa. "Cred cu tărie că energia şi sursa de bunătate a acestei lumi suntem chiar noi. De la această premisă am plecat şi în dezvoltarea campaniei Motive să Credem prin care căutăm acele motive pentru care merită să credem într-o lume mai bună. Încă de la debutul campaniei am primit mii de motive, fiecare special în felul lui, lucru care ne-a aratat, încă o dată, că reuşim, zi de zi, să fim parte din viaţa consumatorilor noştri. Acum, de sărbători, ne-am propus să mergem un pas mai departe şi să îi motivăm pe fani să devină ei înşişi, prin acţiunile lor, o sursă de speranţă pentru cei care au nevoie de ea. Automatul Coca-Cola va colinda ţara în luna decembrie pentru a ieşi în calea celor care vor să facă o faptă bună", declară Nicoleta Eftimiu, sparkling soft drinks senior activation marketing manager - România & Moldova.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218