REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.7° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
13.7° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Constănțenii, REVOLTAȚI din cauza CÂINILOR MAIDANEZI!

Constănțenii, REVOLTAȚI din cauza CÂINILOR MAIDANEZI!

Replica API 21 februarie 2020 | 00:00 303

Maidanezii bagă spaima în constănţeni. Oamenii spun că s-au înmulţit, din nou, umblă în haită şi uneori sunt agresivi. Iar atunci când nu latră pe nimeni pe stradă, nu fugăresc copiii, fac o mizerie oribilă pe trotuare și prin spațiile verzi.

Sesizările constănțenilor vizavi de problema câinilor comunitari din municipiu se pare că au reînceput să apară. A fost o vreme, acum nu mult timp, când maidanezii au fost strânși de pe străzi, instalându-se un calm în acest subiect. Însă, iată că problema a revenit la Constanța iar sesizările pe grupurile de socializare constănțene par a fi din ce în ce mai multe. „Constanţa s-a umplut din nou de câini. În mai toate cartierele sunt haite care s-au făcut stăpâne pe străzi şi pe trotuare. Latră într-una noaptea, deranjând toţi locatarii.Dacă vreun copil trece în fugă pe lângă ei, se reped să îl muşte. Altfel, deocamdată nu au fost cazuri grave. Dar nu este normal să stăm cu haitele de câini sub nas” a declarat un constănțean.

De-a lungul străzii Baba Novac, împreună cu zona Energia, sunt încă mulţi câini. Acestea nu sunt singurele zone în care câinii își fac veacul „Păzite” de patrupede sunt și zonele: Pescărie, Badea Cârțan în zona stadionului, cartierul Compozitorilor și chiar și prin stațiunea Mamaia. Tot constănțenii au mai transmis și faptul că patrupedele stau liniştite, de obicei, dar mai sunt câţiva care latră la fiecare om care trece prin acele zone iar unii chiar se și reped la oameni. Un adult se mai apără, însă un copil care se sperie în acel moment, este victimă sigură.

Legat de acest subiect, oamenii spun că acești câini sunt hrăniţi bine de iubitorii de animale, aceștia protejându-i de vorbele rele ale constănțenilor supărați.

Primăria Municipiului Constanța se ocupă acum de capturarea câinilor și respectă dreptul la viață a acestora. Au fost aplicate decizii de menținere a cățeilor în adăpost, după expirarea termenului de 14 zile lucrătoare în care animalele ar fi putut să fie adoptate sau revendicate, după acest termen, câinii putând fi adoptați. De asemenea, câinii bolnavi au fost examinați și au primit tratament de specialitate. Eutanasierea nu reprezintă o soluție pentru gestionarea în mod sănătos a problemei câinilor fără stăpân, ci derularea campaniilor de adopție. De la debutul campaniei „Adoptă un cățel”, mai mult de 900 de câini și-au găsit o familie. Fiecare mașină de capturare din Constanța este inscripționată corespunzător și deservită de personal specializat, medic veterinar și tehnician veterinar. Adăpostul public pentru animale abandonate, situat pe strada Vârful cu Dor numărul 5, a fost complet renovat, oferă condiții decente de cazare pentru animale și respectă normele sanitar-veterinare impuse de legislația specifică. În incinta acestuia se află și un cabinet medical dotat cu aparatură performantă. Încredinţarea câinilor se face numai după ce au fost consultaţi de către medicul veterinar, deparazitaţi, vaccinaţi antirabic, sterilizaţi şi identificaţi prin microcipare.

Municipalitatea îi roagă pe cetățeni să semnaleze orice neregulă legată de acest subiect la numărul de telefon al dispeceratului Primăriei municipiului Constanța - 0241/550.055.

Diana BERECHET

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Nu imi pasa de voi fraierilor, nu man las pana cand constanta o sa arate cake Beidaud, sa ma simt si eu ca acasa
0
0
,,Capturati" si de pe strada Soveja...De asta vara umbla in haita, in zona sensului giratoriu cu Baba Novac, pana spre Delavrancea.
1
1
Zona tomis 3 intre blocuri e plin de maidanezi mai exact scoala 7 si cresa nr 1
1
0
Luati-i acasa cainii de pe strada daca va este mila de ei si aveti grija de ei
3
2
Au intrat in nunti si umbla peste tot.
3
2
Ar trebui o legislatie care sa ii oblige pe toti detinatorii de caini si de la sate si de la oras sa isi castreze cainii care nu sunt de rasa...doar asa putem scapa de ei ...sa nu se mai inmulteasca
5
3
hingherii. E clar - se termina contractul lui histrate hingherul
7
2
in tarile civilizate, eutanasierea este ultima solutie. dar este si trebuie aplicata dupa s-a facut tot ce s-a putut pentru infiere.
4
6
care caini ? Nu e nici un caine in constanta. vi se pare . constantenii iubesc animalele mai mult decat oamenii ! cainele simte omul rau ! decat sa fac copii mai bine cresc 2 3 caini ! cainile e loial nu k omul .
7
8
Poate mai imputinati si pescarusii din oras!Sunt mai galagiosi si murdari decat cainii;nu mai spun de vopseaua masinilor....
4
6
In primarie, maidanezi si pe strada!
3
1
Ai dreptate partial,pentru ca in tarile civilizate nu vezi maidanezi nici macar in sate,in orase nici nu se discuta pentru ca oameni din societatile alea civilizate despre care vorbesti stiu ca animalul asta lasat nesupravegheat poate sa atace oricand un om,ori siguranta oamenilor este pe primul loc.
11
2
vedeti numai caini peste tot la noi in cartier nici un caine in schimb scarboasele si puricoasele de pisici nu le vede nimeni catarate pe masini iti speli masina si vin iubitori de aceste hiene si ele satule se intind pe masini satuiesc sa le ia hingheri si pe astea nu numai cainii
4
11
Eu sunt cea mai mare maidaneza din oras
5
5
Toti iubim animalele. Chiar si cei care sunt pentru adunarea lor de pe strazi. Chiar si cei care sunt pentru eutanasierea lor. Cei care iubesc animalele cel mai putin sunt ce i care le vor lasate libere pe strazi. Pare un paradox dar asta i adevarul. In tarile civilizate nu exista animale libere pa strazi. Doar in cele cu populatie slab educata si in cele sarace gen India Pakistan si Romania.
8
7
Domnule primar trebuie sa nu mai vedem nici un ciine pe straza, ca sa putem merge normal.Iubitorii de animale sa termine cu prostiile astea pt.ca nu vad consecintele.
9
9
Asa zisii iubitori de animale nu fac altceva decat sa imprastie mizeria pe strazi si sa le faca rau cainilor: se inmultesc ei dar si capusele, aria si tot felul de boli. Eu cred ca acesti oameni ar trebui amendati pt.ca atenteaza la siguranta si sanatatea celorlalti. Daca vor sa aiba grija de caini n- au decat sa- i ia acasa.
14
13
imi plimb potaia mica si nu se mai leaga nici un tomberonez de eA . am scapat de maidanezi necastrati
4
3
Femeile, paznicii si pariorii sunt in general iubitorii de animale.
7
6
Auzi daca din greseala te omoara pe tine cineva in loc de bietul animal????? Sant morti de foame de aceea sant agresivi.
12
10
Dar despre constantenii care hranesc maidanezi si le fac cotete improvizate prin spatele blocurilor nimic? Cei de la ecarisaj ii aduna de pe strazi si vin tampitii care isi zic iubitori de animale si fac scandal sa le dea drumul ca sunt cainii lor si uite asa iara se inmultesc prin oras
20
13
Reperul unei societati civilizate este grija fata de animale. Cainii s au salbaticit din cauza animalelor de oameni care vor sa i omoare
16
22
Daca vreti sa scapam de maidanezi oferiti recompensa pentru fiecare caine omorat, oferiti 20 de lei pe caine mierlit si veti vedea ca in 30-40 de zile nu mai gasesti un maidanez pe strazi.
24
17

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102