REPLICA ONLINE CONSTANTA

14° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
14° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Constănţenii sunt revoltaţi! Se desfiinţează o parcare pentru relocarea unei biserici

Constănţenii sunt revoltaţi! Se desfiinţează o parcare pentru relocarea unei biserici

Replica API 1 aprilie 2017 | 23:49 537

Locuitorii din Tomis 3 sunt revoltați de faptul că o parcare dintre blocurile O2 și O3 va fi desființată, iar acolo va răsări o biserică, oamenii precizând că sunt deranjați și de faptul că au fost tăiați copacii. Însă, în cadrul ședinței de Consiliu Local, de vineri, 31 martie, primarul urbei de la malul mării, Decebal Făgădău a explicat că nu este vorba despre construirea unei biserici, ci de relocarea celei din zona cunoscută sub numele de "Macul Roșu", fiind vorba de Izvorul Tămăduirii. Întrebat dacă i se pare normal ca o biserică să fie construită între blocuri, Decebal Făgădău a răspuns că nu i se pare normal ca o biserică să fie construită pe trotuar. De asemenea, edilul a precizat că și biserica Sfântul Haralambie urmează a fi relocată. Ce spun reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului? "Este vorba despre Biserica Izvorul Tămăduirii. Prima dată i s-a terenul tot între niște blocuri și nu i s-a acordat autorizație de construcție pentru că s-au descoperit în zonă niște țevi. Terenul s-a relocat acum în partea aceasta (n.r. Tomis III) și nu este vorba de nici o parcare pentru că din ce știm noi acolo nu au fost niciodată locuri de parcare plătite. Era un teren liber unde parcau oamenii. Că sunt niște oameni nemulțumiți, noi putem înțelege că democrația are și niște neplăcere. Dar, în același timp, trebuie să ne uităm și la sutele de mulțumiți care au solicitat biserica în acea zonă. La momentul în care s-a început acea parohie nu era nici o biserică pe distanță de kilometri. În 2002 s-a înființat, în 2007 s-a obținut s-a relocat terenul și acum doi ani s-a eliberat certificatul de construcție. Abia acum se demarează lucrările", a precizat Eugen Tănăsescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei. Mai mult decât atât, oamenii din zona vizată, unde va fi desființată parcarea, se vor întâlni în cursul acestei zile pentru semnarea unei petiții împotriva ridicării lăcașului de cult.

Diana NEAȚĂ

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
o mare mizerie ...daca va fi mutata biserica in acea parcare
1
0
Ii doare la basti mai Vasile de oameni nevoiasi.Asta spun eu un cunoscator al sorti muuultor batrini in nevoi.
2
0
popalai n-au nici cea mai mica intelegere fata de nevoile oamenilor,totul aua,construiesc biserici oriunde, pe trotuar,in rezervatii naturale,ca distrug un loc de parcare nu-i impresioneaza pe acesti fosti securisti,informatori,homosexuali si hoti
4
1
Cititi articolul "Biserica confiscata.."ca sa vedeti crunta realitate -Ziua de Constanta
2
0
daca tot vor sa faca ceva preotii ca veniturile curg sa construiasca asezamente sociale pentru batrani cati batrani la ora acula cu pensii modice mor in mizerie ??? se stie ???
3
0
cum sa fie popa somer..
2
1
NU MAI VREM BISERICI.... VREM SPITALE, PARCARI SI SPATII VERZI... LASATI-NE CU TEODOSIE SI ALTI HOTI. CINE VREA SA SE ROAGE, PLAJA E MARE SI CERUL IMENS. HOTUL DE TEODOSIE LA PUSCARIE... A DISTRUS NAZARCEA... EMBLEMA DOBROGEI... DAR DE SA-0I CERI UNUI MOLDOVEAN HOT SI SLUGILOR LINGAI.
10
1
orice bisericuta d-asta este, pentru maretul BOR cu tot cu Daniel si Teodosie, un strung, un utilaj, un agregat cu care el produce bani. Se va bate sa le inmulteasca, nicidecum sa le darame! Si, pe deasupra, strungul lui nu plateste nici impozite la stat!
8
2
iar puratorul de vorbe este un inchizitor - daca ar putea ar arde oamenii pe rug. biserica a conuds omenirea si acea perioada s-a numit evul mediu intunecat.
11
1

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218