REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
18.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Constănţenii vor mai multe bănci în oraş

Constănţenii vor mai multe bănci în oraş

Replica API 21 iunie 2016 | 00:00 250

Nu au locuri de odihnă

Nu au locuri de odihnă

În ultima perioadă, Primăria Constanţa s-a ocupat de amplasarea mai multor bănci în localitate. Este vorba despre mai multe astfel de bănci care au fost poziţionate în mare parte în staţiile de autobuz RATC, bănci negre din fier, pentru 2-3 persoane. După montarea noilor şi mult aşteptatelor coşuri de gunoi, constănţenii salută iniţiativa administraţiei locale de a se îngriji de confortul cetăţenilor urbei, însă precizează că ar trebui montat un număr mult mai mare de astfel de bănci, întrucât se izbesc tot mai des de lipsa spaţiilor special amenajate pentru odihnă, mai ales la orele după-amiezii, când lumea profită de umbră şi răcoare pentru a ieşi la plimbare şi nu numai.

O constănţeancă a precizat că în cartierul Tomis 2 ar trebui în mod special suplimentat numărul băncilor pentru că este vorba de o zonă aglomerată, frecventată de un număr relativ mare de pensionari care au nevoie de un loc pentru a se odihni preţ de câteva minute: „Rugămintea mea şi a mai multor locuitori ai zonei este de a suplimenta numărul de bănci, pentru că nici acum nu sunt suficiente spaţii pentru a sta jos, mai ales în zona de mai sus, înspre Spitalul Judetean, de la jumătate în sus.

Parcul din Tomis 2 este unul extrem de aglomerat, cu mulţi pensionari şi tot timpul a fost o problemă cu locurile de stat jos. Am văzut că în spaţiul unde erau două bănci, s-a pus doar una. Este mai lungă, dar ar fi fost bine să fie două”, a precizat Elena M.

Geanina DRĂGOI

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367