REPLICA ONLINE CONSTANTA

5.9° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
5.9° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Constantinescu, reţinut în Turcia, anunţă că revine în ţară de bunăvoie

Constantinescu, reţinut în Turcia, anunţă că revine în ţară de bunăvoie

Replica API 6 noiembrie 2014 | 00:26 213

Nicuşor Daniel Constantinescu

Preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Daniel Constantinescu, a fost reţinut marţi, 4 noiembrie, de autorităţile din Turcia, după ce Ministerul Justiţiei a transmis documentele privind aducerea lui în ţară, pentru a fi arestat preventiv în dosarele în care este judecat.

„Am înţeles că a fost reţinut. Azi (miercuri – n.r.) avea o programare la o clinică din Turcia, pentru radioterapie. Alte amănunte nu cunosc”, a declarat, pentru „Replica”, avocatul Marius Mocanu. Câteva ore mai târziu, apărătorul lui Constantinescu ne-a declarat că preşedintele suspendat al CJC va reveni în ţară, însă nu cu cătuşele la mâini, ci de bunăvoie. „Revine în seara aceasta sau mâine la prânz, de bunăvoie. Asta a precizat şi judecătorului din Turcia”, a fost declaraţia lui Mocanu. Conform unor surse, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa se află în Turcia de mai bine de o săptămână. Înainte de a ajunge în Turcia, Nicuşor Constantinescu s-a aflat în SUA, la tratament. Cererea de extrădare a lui Nicuşor Constantinescu, formulată ca urmare a deciziei de arestare a acestuia, a fost însă respinsă de autorităţile din SUA, motivul fiind acela că preşedintele suspendat al CJC nu se mai afla pe teritoriul Americii. Nicuşor Constantinescu a fost trimis în judecată de procurorii DNA Constanta pentru abuz în serviciu în formă continuată. El a fost deferit justiţiei de procurorii DNA Bucureşti, într-un alt dosar, pentru complicitate la trei infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice cu obţinerea de foloase necuvenite, dar şi pentru 21 de infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, cu obţinerea de foloase necuvenite.

Mirela Sorina PASCAL

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614