REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
10.4° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

Constructia cartierului Stefanita Voda ar putea fi reluata in acest an

Constructia cartierului Stefanita Voda ar putea fi reluata in acest an

Replica API 24 ianuarie 2011 | 00:00 361

Proiecte de infrastructura si ansambluri rezidentiale noi, in Constanta

Proiecte de infrastructura si ansambluri rezidentiale noi, in Constanta

Cu toate că bugetul autorităţii locale pe acest an este cu mult sub cel din anii trecuţi (potrivit primarului, chiar şi sub cel din 2006), există zvonuri conform cărora o serie din proiectele mai vechi sistate în trecut din cauza lipsei banilor ar putea să fie reluate în acest an. Se vorbeşte tot mai des în diferite cercuri despre reluarea lucrărilor la cel de-al doilea cartier de locuinţe pentru tineri, anume cel din zona Ştefăniţă Vodă.

Recent au apărut şi imagini cu machetele cartierului, poze care au fost făcute chiar în biroul proiectantului general, anume SC House Consult SRL. Societatea îi are ca asociaţi pe Radu Briban şi pe soţia sa, Gabriela Maria. Afaceristul bucureştean mai apare implicat în societăţile Green Invest, Victoria Developement şi BRAGX Engineering. House-ul lui Radu Briban este o marcă de renume printre atribuirile de contracte ale primăriei Constanţa. Spre exemplu, societatea bucureşteană a bifat câteva dintre proiectele de anvergură cum ar fi: proiectarea cartierului de locuinţe pentru tineri din zona Baba Novac (1.209.000 euro), studii de teren şi de laborator pentru teleschiul nautic de pe lacul Siutghiol (14.208,84 de lei fără TVA), studiul de fezabilitate pentru Orăşelul Lacustru (9,5 miliarde de lei), dar şi "serviciul de proiectare şi execuţie machetă pavilion expoziţional, inclusiv vizualizarea animată a obiectivului de investiţie prin intermediul unui soft de prezentare 3D şi mape de prezentare a obiectivului, construire locuinţe ieftine pentru tineri (492.072,57 de lei fără TVA) şi proiectare parcare multietajată din zona Spiralului Clinic Judeţean de Urgenţă (288.350 de lei fără TVA). Pe masa lui Briban se mai află încă un proiect, ţinut la secret deocamdată de către oficiali, anume Riviera Tomis. Lucrările au început, "neoficial", în zona ansamblului de 100 vile al FinCoGeRo. Oficial, lucrările la tronsonul 1 Portul Tomis-Turnurile FinCoGeRo. urmează a începe în vara acestui an. Şoseaua va avea 4 benzi (2 pe sens), parcări amenajate în zone importante, pistă biciclete cu 2 benzi (o bandă pe sens). Pentru a opri parcarea pe banda pentru biciclişti, aceasta va fi separată de carosabil printr-un miniscuar. Şoseaua va beneficia şi de trotuare de 3,5 m lăţime amenajate cu ronduri şi mobilier urban. În acelaşi timp, în paralel cu şoseaua, se vor efectua şi lucrările de consolidare a falezei. Se vor amenaja mai multe conexiuni rutiere cu străzile de pe faleză. Şoseaua cu un traseu de 5,5 km începe în Portul Tomis şi se termină în Bulevardul Mamaia în zona Pescărie. Cea mai importantă porţiune este în zona plajei "Tataia" unde se va face un pod rutier peste mare. Dacă se va primi un răspuns pozitiv de la Ministerul Culturii se va face şi un tunel pe sub piaţa Ovidiu, folosindu-se infrastructura deja existentă. Tunelul ar urma să lege zona cu Riviera şi se va construi împreună cu un pasaj pietonal cu centru comercial. Lucrările vor începe peste câteva luni şi se vor finaliza pe etape până în 2013. Este al doilea proiect de infrastructură din oraş, după centura ocolitoare. Deocamdată nu se vorbeşte deloc despre sursele de finanţare, dar se pare că este vorba despre fonduri europene.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367