REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.4° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17.4° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Constructorii Max Bogel şi Astaldi au câştigat deszăpezirea autostrăzilor A2 şi A4

Constructorii Max Bogel şi Astaldi au câştigat deszăpezirea autostrăzilor A2 şi A4

Replica API 28 noiembrie 2012 | 00:00 206

În sfârşit, s-au găsit doritori să ne scoată din nămeţi

În sfârşit, s-au găsit doritori să ne scoată din nămeţi

În cursul zilei de marţi, 27 noiembrie a.c., singurul ofertant pentru deszăpezirea autostrăzilor A2 (sau Autostrada Soarelui) şi A4 (cunoscută ca centura ocolitoare a Constanţei) a respectat termenul limită impus de reprezentanţii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), prezentând toate clarificările necesare, pentru ca oferta să fie considerată valabilă. Azi, 28 noiembrie a.c., urmează să fie semnat contractul şi vom şti cu siguranţă la ce sumă s-au pus de acord cele două părţi, potrivit şefului direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Constanţa, Marian Dima, care a declarat pentru "Replica": "S-au prezentat toate clarificările precizate, iar oferta a fost considerată valabilă din punct de vedere tehnic. În acest moment nu vă pot spune despre ce sumă este vorba, în rest însă, totul este în regulă. Mâine va fi încheiat contractul. Este vorba despre un singur ofertant, dar este o asociere, Max Bogel şi Astaldi". Astfel, ştim cu siguranţă că există cineva care se va ocupa de deszăpezirea autostrăzilor din judeţul Constanţa, A2 Cernavodă - Constanţa şi A4 - centura ocolitoare a Constanţei. Ceea ce nu ştim încă, este modul în care ofertantul va deszăpezi cele două autostrăzi, având în vedere că există mari semne de întrebare îndreptate asupra firmei italiene Astaldi. Reamintim că, anul trecut, aceeaşi firmă s-a ocupat de reabilitarea DN 79 Arad - Oradea. Pe lângă faptul că utilajele lipseau cu desăvârşire de la locul "faptei", muncitorii apăreau doar atunci când o persoană abilitată venea să se intereseze de stadiul lucrărilor. Din acest motiv, fostul ministru al Transporturilor si Infrastructurii de la acea dată, Anca Boagiu, a criticat dur modul în care se desfăşurau lucrările, fiind înregistrate întârzieri mari. Pe lângă aceste întârzieri, o mare parte a asfaltului nou a cedat pe unele porţiuni, în consecinţă, firma Astaldi a fost amendată cu patru milioane de lei de Ministerul Transporturilor, pentru nerespectarea termenilor contractuali. Aşadar, riscăm ca şi în această iarnă zăpada să fie dată la o parte de pe autostradă de vântul puternic, şi nu de utilajele de deszăpezire, la fel ca în anii trecuţi.

Sorin HULUBEI

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218