REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.6° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
17.6° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Construirea unei morgi la Spitalul TBC din Palazu Mare, amânată pentru 2018

Construirea unei morgi la Spitalul TBC din Palazu Mare, amânată pentru 2018

Replica API 4 octombrie 2017 | 00:00 665

Conducerea Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie (cunoscut mai degrabă de constănțeni drept Spitalul TBC din cartierul Palazu Mare) renunță, deocamdată, la dorința de a realiza o morgă în structura unității spitalicești. Potrivit dr. Erdin Borgazi, managerul unității spitalicești, fondurile pentru realizarea morgii, cu toate dotările necesare, au fost cuprinse în bugetul de venituri și cheltuieli ale acestui an, dar până la această oră lucrările nu au fost demarate și nici banii cheltuiți, având în vedere cât de mult durează obținerea tuturor avizelor și autorizațiilor necesare.

„Am obținut certificatul de urbanism, dar încă mai așteptăm autorizația de construcție. Drept pentru care, având în vedere că până la sfârșitul anului mai este timp puțin și riscam să nu putem să ne încadrăm, am decis să alocăm fondurile în altă direcție”, ne-a precizat dr. Erdin Borgazi.

Drept pentru care, anul acesta, în loc de morgă, reprezentanții spitalului vor achiziționa, din banii respectivi (aproximativ 500.000 de lei), mai multe echipamente medicale: bronhoscop, neburotor, microscop optic, analizator gaze sanguine, ecograf cu sondă pentru cord și sondă convexă pentru abdomen și pleură, defibrilator și stocător oxigen medicinal etc.

Planurile pentru realizarea unei morgi la Spitalul de Pneumoftiziologie și dotarea lui cu toate cele necesare vor fi reluate la anul, a adăugat dr. Borgazi.

Solicitarea conducerii unității spitalicești de modificare a destinației fondurilor financiare a fost aprobată de consilierii județeni în ședința de vineri, 29 septembrie a.c..

Florentina BOZÎNTAN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Draga cetatene Gigi credema esfi jalnic.Dezbaterile tre sa fie in decenta si bun simt.Pot si eu spune sa ma tavalesc cu mata tu sa te uiti dar vezi eu nu spun nu sint prost da da prost crescut ca alti.Vezi oglinda I-ti va spune cine ii persoana.Deci dai cu felatiiie inaite.
2
0
Anul asta se va face o morga la sediul PSD , ca DNA-ul are planuri mari acolo , iar anul viitor , o alta morga , la sediul PNL , ca Spagoveanul Teodosie nu-i mai inghite , ca nu i-au platit pentru campaniile trecute ...
0
0
In schimb se organizeaza Never See.
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218