REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.3° Constanța Vin., 19 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6704
10.3° Constanța Vineri, 19 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6704
 

Consulul General al Rusiei la Constanţa, prezent la Universitatea Andrei Şaguna

Consulul General al Rusiei la Constanţa, prezent la Universitatea Andrei Şaguna

Replica API 3 noiembrie 2012 | 00:00 165

Clubul Academic Româno-Rus din cadrul Universităţii "Andrei Şaguna" organizează, luni 5 noiembrie 2012, începând cu ora 17.00, festivitatea de sărbătorire a 400 de ani de la evenimentele din 1612, care au stat la baza formării statului naţional rus. Evenimentul este realizat cu sprijinul Consulatului General al Federaţiei Ruse la Constanţa, reprezentat prin Consulul General Mikhail Reva. Invitaţi de onoare la manifestarea cultural-ştiinţifică sunt reprezentanţi ai corpului diplomatic de la consulatele din Constanţa, parlamentari, reprezentanţi ai administraţiei publice centrale şi locale. La acest eveniment vor participa cadre didactice universitare, cadre didactice din unităţile de învăţământ preuniversitar, studenţi şi elevi. Festivitatea va debuta cu alocuţiunea Consulului General al Rusiei la Constanţa, Mikhail Reva, şi va fi urmată de comunicarea ştiinţifică "Ziua unităţii naţionale ruse - evenimente şi însemnătate", susţinută de lect. univ. drd. Elena Manea. În finalul manifesării, ataşatul cultural al Consulatului General al Federaţiei Ruse la Constanţa, Vladimir Nechaev va vernisa expoziţia de fotografie "Ziua unităţii naţionale".

Rocsana CRISTEA

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614