rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 18 septembrie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Contra - Numirea la națională e un vis devenit realitate, dar știu în ce mă bag, sunt pregătit de critici

Antrenorul Cosmin Contra, care a ajuns la un acord cu FRF pentru preluarea echipei naționale a României, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că numirea sa este "un vis devenit realitate", dar în același timp a recunoscut că "știe în ce se bagă", precizând că așteaptă critici pentru că vor fi păreri împotriva lui indiferent de alegerile pe care le va face, conform agerpres.ro.

"Pentru mine e un vis care devine realitate și nu am vrut să dau cu piciorul acestei oportunități. Presiunea la națională va fi mai mare decât la Dinamo. Știu că nu voi fi iubit de toată lumea și că vor fi păreri împotriva mea indiferent de alegerile pe care le voi face. Știu că sunt 20 de milioane de antrenori care își pot da cu părerea. Dar promit la națională dedicație, muncă și sper să fiu cât mai inspirat în alegerile pe care le voi face pentru că eu asta cred că trebuie să aibă un antrenor la echipa națională. Vreau să readuc jucătorilor plăcerea de a veni la echipa națională și de a da totul pentru culorile țării. Știu ce înseamnă echipa națională și sper să le dau și lor acest sentiment. Dacă e să luăm foștii selecționeri ai României, Iordănescu, Pițurcă... au început în jurul vârstei de 42 de ani, Hagi a început la 36. Eu am 42 de ani. Nu am 15 ani de antrenorat, poate ăsta e lucrul care îmi lipsește, dar am multe altele pe care un antrenor cu experiență nu le mai are. Faptul că vin de pe banca lui Dinamo... ce să spun, înseamnă că federația a apreciat ce am făcut eu la Dinamo. Orice calificare este o provocare pentru orice antrenor al echipei naționale", a spus Contra.

Întrebat dacă prin instalarea sa ca selecționer se va face pace între "Generația de aur"și actuala conducere a FRF, el a răspuns: "Nu știu, eu sunt antrenor. Nu sunt politician, iar eu voi antrena echipa națională a României. E foarte dificil ca toată lumea să fie de acord cu numirea mea, dar știu în ce mă bag, sunt pregătit să primesc critici. Deja apar în presă articole prin care se încearcă să fiu discreditat, știu ce am muncit până acum, nimeni nu mi-a făcut nimic cadou în viață. Muncesc să devin din ce în ce mai bun și sunt puternic. Sper să am rezultate și să închid multe guri. Dar am primit felicitări și de la antrenori care puteau fi la echipa națională. Eu nu am fost primul contactat, au fost mai mulți, dar până la urmă eu am ajuns să fiu antrenorul naționalei. E o mare onoare pentru mine și sper să nu dezamăgesc".

Contra nu a dorit să spună dacă salariul pe care îl va avea la echipa națională este la fel de mare precum cel al precedesorului său, Christoph Daum: "Prefer să nu divulg această informație. Eu dacă am ajuns la o înțelegere înseamnă că sunt mulțumit cu ceea ce am negociat și nimic mai mult. Restul lucrurilor nu mă interesează".

Tehnicianul a menționat că a renunțat la contractul cu Dinamo chiar dacă nu este încă oficial selecționerul primei reprezentative. "Ieri am avut o întâlnire cu președintele federației, am stat foarte multe ore și am discutat, iar la final am ajuns la un numitor comun în ceea ce privește numirea mea la echipa națională. În acel moment am sunat conducerea clubului Dinamo și am hotărât împreună, având în vedere acest acord de principiu, că e mai bine ca eu să las frâiele echipei pentru acest meci staff-ului meu. O dată ce am ajuns la un acord cu FRF am zis că e mai bine să îi las pe jucători să se gândească exclusiv la meciurile de miercuri și duminică. Eu risc un pic această despărțire de Dinamo, pentru că până nu voi fi validat de Comitetul Executiv nu voi fi oficial antrenorul nimănui. Aștept Comitetul Executiv... sper să fiu numit oficial, dacă nu, voi rămâne... Eu mi-am asumat acest risc și sper ca jucătorii să înțeleagă pentru că eu chiar le-am cerut să încerce să câștige și pentru mine meciul de miercuri cu Chiajna", a afirmat el.

Cosmin Contra nu va trebui să achite clauza de reziliere a contractului cu Dinamo. "Mulțumesc conducerii clubului pentru sprijin și pentru că mi-au dat șansa îmi îndeplinesc un vis, acela de a deveni selecționerul echipei naționale a României. Le mulțumesc jucătorilor, pentru că fără ei nu aș fi ajuns în situația de față. La fel și suporterilor dinamoviști pentru modul în care au fost alături de echipă cât timp am fost eu la Dinamo. Domnul Negoiță (n.r. — acționarul FC Dinamo, Ionuț Negoiță) a înțeles că îmi doresc foarte mult să ajung la națională și nu s-a mai vorbit niciun moment despre clauza de reziliere din contractul meu. A fost dispus să mă lase la echipa națională, iar acum, de vineri încolo, când voi fi numit oficial de Comitetul Executiv, voi munci zi de zi pentru a duce naționala să fie acolo unde trebuie să fie. Dimineață am fost și la băieți. Pentru că e un moment greu al echipei, venim după o înfrângere și un egal în deplasare. Dar în perioada următoare Dinamo va reveni unde îi e locul, adică în primele 3-4 echipe ale României. Și sunt convins că se va lupta pentru accederea în play-off și pentru câștigarea unui trofeu anul acesta", a precizat tehnicianul.

La 11 septembrie, Comisia Tehnică a Federației Române de Fotbal a propus conducerii FRF rezilierea contractului selecționerului echipei naționale a României, Christoph Daum, ca urmare a ratării calificării la Cupa Mondială din 2018.

Ulterior, la 14 septembrie, conducerea Federației Române de Fotbal a ajuns la un acord privind încetarea relațiilor contractuale cu selecționerul României, Christoph Daum, înaintea ultimelor două partide din preliminariile CM 2018, cu Kazahstan și Danemarca.

Germanul Christoph Daum (63 de ani), primul selecționer străin al reprezentativei României, a fost instalat în luna iulie a anului 2016, iar contractul era valabil până la sfârșitul acestui an. Oficialii Federației Române de Fotbal au avut o listă cu posibili înlocuitori ai lui Christoph Daum printre care s-au aflat Dan Petrescu, Cosmin Contra, Mircea Rednic, Gheorghe Hagi, Cosmin Olăroiu, Victor Pițurcă și Ladislau Boloni.

FRF a negociat cu antrenorul formației CFR Cluj, Dan Petrescu, dar cele două părți nu au ajuns la un acord. Ulterior, postul de selecționer i-a fost propus tehnicianului echipei Dinamo, Cosmin Contra, care a acceptat. La 17 septembrie, Contra și conducerea federației au ajuns la un acord de principiu în ceea ce privește detaliile contractuale. Numirea lui Cosmin Contra și contractul acestuia urmează a fi supuse spre aprobare Comitetului Executiv al Federației Române de Fotbal pentru ca tehnicianul să preia oficial funcția de selecționer al României.

Echipa națională de fotbal a României a pierdut orice șansă de calificare la Cupa Mondială din 2018, după ce a fost învinsă de selecționata Muntenegrului cu scorul de 1-0 (0-0), la 4 septembrie, pe Gradski Stadion din Podgorica, într-un meci din Grupa E a preliminariilor competiției.

România mai are de jucat două partide în această campanie, cu Kazahstan pe 5 octombrie, la Ploiești, și cu Danemarca, pe 8 octombrie, în deplasare. În momentul de față, echipa națională ocupă poziția a 4-a în clasamentul grupei, având 9 puncte, cu 10 mai puține decât liderul Polonia.

marţi, 19 septembrie 2017330
Comentarii
mai mult...SPSportRT
18 sep 00:10SportPrima seară de Champions League! Liverpool, învinsă de Napoli! Remiză la Dortmund-Barcelona. Genk, echipa lui Ianis Hagi, umilită de Salzburg

Champions League 2019/2020 a debutat aseară cu primele meciuri din faza grupelor. Meciurile de la 19:55 s-au încheiat...515

18 sep 00:00SportSimona Halep, nerăbdătoare să reia pregătirea alături de Darren Cahill: ”Vino aici! Stai... Nu încă, știu”402
18 sep 00:00SportDenis Alibec a slăbit 5 kilograme și vorbește despre marele său regret: „Vede mama, văd prietenii și e inutil”692
18 sep 00:00SportFlorin Talpan râde de jucătorii de la FCSB: „Au strigat «Forza Steaua» pentru a ne încuraja! Le spun «Capul sus», chiar dacă nu mai au șanse la titlu”

Florin Talpan, juristul CSA Steaua, i-a ironizat jucătorii de la FCSB după victoria obținută cu CS Universitatea...369

18 sep 00:00SportRugby: Cupa Mondială 2019, cea mai rentabilă din istorie261
18 sep 00:00SportO firmă care furnizează software pentru analiza datelor prevede victoria Noii Zeelande la CM 2019 de rugby224
18 sep 00:00SportLupte: Alina Vuc, calificată în finala cat. 50 kg la Mondiale, dar şi la JO 2020

Sportiva română Alian Vuc s-a calificat, marţi, în finala cat. 50 kg, la Campionatele Mondiale de lupte de la...216

18 sep 00:00SportTomas Ryde spune că recuperarea Cristinei Neagu va mai dura o lună, deşi a convocat-o la naţională193
18 sep 00:00SportFostul mare luptător român Gheorghe Berceanu va fi inclus în Hall of Fame-ul forului mondial269
17 sep 00:00SportGeorge Pușcaș, nominalizat la golul lunii august în Championship. Vezi unde se poate vota

George Pușcaș (23 de ani) s-a remarcat cu acțiunea personală de toată frumusețea la 3-0 cu Cardiff City, meci în...520

17 sep 00:00SportCristiano Ronaldo, în lacrimi văzând un film cu tatăl său: „Era alcoolic. Un om dificil”706
17 sep 00:00SportCristi Chivu, debut cu o victorie zdrobitoare la Inter U17639
Vremea
20.3°19.6° - 20.3° miercuri, 18 septembrie 2019
ConstantaUmiditate: 41%
Vânt: 5.84 m/s
Presiune: 1015.23 milibari

Loto
6/494810212837
5/4051722252820
joker4810212837
Horoscop
mai mult...Replica
18 sep 15:59ReplicaCCR a decis: Iohannis trebuie să semneze deîndată! Dăncilă trebuie să vină în Parlament

Curtea Constituţională a României a discutat, miercuri, sesizarea privind existenţa unui conflict juridic pe tema...460

18 sep 00:00ReplicaExcluderea Anei Birchall din PSD, propusă CEX-ului de Cătălin Rădulescu: Vrea să legitimeze acțiuni mafiote și criminale

Chestorul Camerei Deputaților, Cătălin Rădulescu (PSD), a transmis marți că prin încercarea de a bloca numirea...661

18 sep 12:38ReplicaDesfășurare de forțe în zona gării din Constanța: mașini verificate și persoane legitimate!

Polițiștii din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi, împreună cu cei din cadrul Serviciului Rutier...1677

18 sep 14:44ReplicaUn constănțean BEAT a intrat cu mașina în gardul unei locuințe și a FUGIT!

Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Jurilovca, în noaptea de 17 spre 18 septembrie a.c., au fost sesizați de...666

Local
18 sep 00:00LocalCum se procedează la înregistrarea tardivă a naşterii

Există situaţii când înregistrarea naşterii are loc ulterior termenului prevăzut de lege. În astfel de situaţii,...247

18 sep 00:44LocalPeste 164 de milioane lei pentru refacerea infrastructurii afectate de calamităţi. Județul Constanța este pe listă!

Marți, 17 septembrie, Guvernul României a aprobat alocarea sumei de peste 164 de milioane de lei, din Fondul de...655

18 sep 00:46LocalSe asfaltează trotuarele pe strada Mircea cel Bătrân! VIDEO

Primăria Muncipiului Constanța, prin SC Confort Urban SRL, continuă să reabiliteze zona destinată circulației...508

18 sep 00:47LocalPrimăria Constanța, acțiune de informare a cetățenilor în cadrul proiectului „Măsuri integrate pentru o viață mai bună“

Primăria Municipiului Constanța, împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Constanța, au...445

18 sep 00:06LocalUn camion s-a RĂSTURNAT în Constanța: o persoană a rămas ÎNCARCERATĂ

Militarii din cadrul ISU Dobrogea au fost solicitați să intervină, marți, 17 septembrie, în județul Constanța,...3068

18 sep 00:13LocalPolițiștii constănțeni au vorbit cu elevii despre capcanele de pe internet

Poliţiştii Biroului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, la data de 16 septembrie a.c., au continuat seria...426

18 sep 00:12LocalDosare penale întocmite de polițiștii rutieri pe drumurile din Constanța

Poliţiştii din cadrul Secției 5 Rurală Cogealac, la data de 16 septembrie a.c., în jurul orei 16.20, au identificat...473

18 sep 00:12LocalCopil cu piciorul blocat într-un scaun metalic, pe strada Mugurului din Constanța

Militarii constănțeni au fost solicitați să intervină pe strada Mugurului, nr 40, din Constanța, după ce unui...587

18 sep 00:11LocalFemeie AGRESATĂ de concubin! A intervenit Poliția!

Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Sarichioi, la data de 16 septembrie a.c., au fost sesizați de către o...413

18 sep 00:08LocalServiciul Voluntar pentru Situații de Urgență al orașului Ovidiu a fost dotat cu o ambulanță!

...447

Politică
18 sep 00:37PoliticăPersoanele condamnate penal nu pot ocupa demnităţi publice, conform proiectului adoptat tacit

Senatul a adoptat tacit, în şedinţa plenului de luni, propunerea legislativă pentru modificarea unor acte normative...616

18 sep 00:40PoliticăDNA anunță că bunurile și banii depuși de Sebastian Vlădescu pentru cauțiune rămân la dispoziția procurorilor

Garanțiile asupra bunurilor și sumele de bani depuse de Sebastian Vlădescu, dar și de ceilalți inculpați din...432

18 sep 00:15PoliticăConsilierii din Valu, convocaţi în şedinţă. Iată proiectele înscrise pe ordinea de zi!

Primarul comunei Valu lui Traian Florin Mitroi, convoacă şedinţă ordinară a Consiliului Local al comunei Valu lui...432

18 sep 00:15PoliticăTeodorovici, despre proiectul privind închisoarea pentru neplata impozitelor: Este necesară o dezbatere în zona economică

Proiectul iniţiat de ministrul Finanţelor, senatorul Eugen Teodorovici, prin care neplata impozitelor şi...331

18 sep 00:49PoliticăProcurorul general, anunț privind dosarul caselor președintelui Klaus Iohannis

Fără grabă - așa tratează procurorii de la Parchetul General dosarul privind casele președintelui Klaus Iohannis....593

18 sep 00:46PoliticăDeputat PSD condamnat definitiv rămâne înșurubat în Parlament

Comisia Juridică a Camerei Deputaților nu a întocmit marți proiectul de hotărâre de vacantare a mandatului unui...523

18 sep 17:04PoliticăEmil Banias se întoarce în Consiliul Județean? Ordinul prefectului de încetare a mandatului a fost ANULAT

Emil Banias, fratele deputatului Mircea Banias, a fost exclus, în urmă cu doi ani, din ALDE, Secretarul General al...1192

18 sep 00:11Politică'Bani negri pentru partid' - Vasile Blaga, explicații în fața magistraților după 'lovitura' încasată de la un important om de afaceri

Astăzi la Curtea de Apel București judecătorii au pe masă dosarul „Bani negri pentru partid” în care Vasile...839

18 sep 00:10PoliticăDarius Vâlcov intră în focuri la ICCJ: riscă ani grei de închisoare

Fosta eminență cenușie a Guvernului, Darius Vâlcov, intră în focuri pentru că are termen la Înalta Curte de...695

18 sep 00:10PoliticăCălin Popescu Tăriceanu, replică pentru Rareș Bogdan: Sunt alți amatori care se zbat

Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, îi răspunde prim-vicepreședintelui PNL, Rareș Bogdan, cel care spunea...605

Monden
18 sep 00:41MondenAnna Lesko l-a dat în judecată pe DJ Vinnie, tatăl fiului ei

Vestea că Anna Lesko s-a despărţit de iubitul ei, tatăl băieţelului pe care-l are, a surprins pe toată lumea,...407

18 sep 00:00MondenMukinka Chibanga, câștigătorul primei ediții iUmor. S-a apucat de stand-up anul acesta la insistențele amicilor

Mukinka este comediant african crescut în Belgia care acum locuieşte în România. Experienţele sale cotidiene...222

18 sep 00:00MondenCâţi bani au strâns la nuntă Andreea Bălan şi George Burcea

Andreea Bălan şi George Burcea s-au cununat religios duminică, atunci când au botezat-o şi pe fetiţa lor mai...392

18 sep 00:00MondenAdele s-a înţeles cu soţul asupra custodiei copilului după divorţ. Iată ce au stabilit

După ce a depus joi, 12 septembrie, cererea de divorţ de soţul ei, Simon Konecki, Adele s-a înţeles cu fostul...281

18 sep 00:00MondenMr. Bean, schimbat complet la 64 de ani! Iată cum arată actorul în prezent

A jucat în nenumărate filme şi seriale care au avut un succes incredibil, precum „Johnny English“,...492

18 sep 00:00MondenDemi Lovato se iubește cu un star de televiziune?

Demi Lovato pare să fi trecut peste perioada grea prin care a trecut în urmă cu aproape un an, atunci când, din...259

18 sep 00:00MondenBrad Pitt a vorbit în direct cu un membru al echipajului de pe Staţia Spaţială Internaţională

Brad Pitt a apelat luni Staţia Spaţială Internaţională (ISS), iar conversaţia purtată de actor cu astronautul...211

18 sep 00:00MondenVictoria Beckham a declarat că a fost „hărţuită mult în şcoală, psihic şi fizic“

Victoria Beckham, soţia fostului star al fotbalului englez David Beckham, a dezvăluit că a fost hărţuită psihic...274

18 sep 00:00MondenNetflix a cumpărat drepturile de difuzare pentru serialul ''Seinfeld'', după ce a pierdut ''Friends''

Serviciul de streaming Netflix a anunţat luni că a cumpărat drepturile de difuzare a serialului american "Seinfeld"...197

18 sep 00:00MondenDrama cascadoarei rămasă fără un braţ după un accident pe platourile de filmare în timp ce o dubla pe Milla Jovovich

Olivia Jackson, dublura actriţei Milla Jovovich în scenele de acţiune, a suferit un accident în timpul filmărilor...356

Mapamond
18 sep 00:00MapamondProcedură împotriva Ungariei: Budapesta se apără în faţa miniştrilor UE

Ungaria a contestat procedura lansată de Parlamentul European împotriva sa pentru risc de "încălcare gravă" a...210

18 sep 00:00MapamondRepublica Moldova: CEDO condamnă Rusia la plata a peste 100.000 de euro pentru 4 şcoli în limba română din Transnistria

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat marţi Rusia la plata sumei de 126. 000 de euro ca prejudicii...214

18 sep 00:00MapamondCel puţin 10.000 de presupuse acte de violenţă ale poliţiei nu sunt raportate anual în Germania

Cel puţin 10.000 de presupuse acte de violenţă ale poliţiei nu sunt raportate anual în Germania, arată marţi un...179

18 sep 00:00MapamondRepublica Moldova: Premierul Maia Sandu efectuează o vizită oficială în SUA

Şefa guvernului de la Chişinău, Maia Sandu, va întreprinde o vizită oficială în Statele Unite ale Americii în...190

18 sep 00:00MapamondExplozie produsă într-un laborator ce conţine virusul variolei. Rusia neagă existenţa unui risc de contaminare

Rusia a dezminţit marţi existenţa unui risc de contaminare după ce o explozie şi un incendiu s-au produs într-un...195

18 sep 00:00MapamondAfganistan: Cel puţin 27 de morţi în două atentate

Cel puţin 24 de oameni au murit şi alţi 31 au fost răniţi marţi în Afganistan în apropierea unui miting...188

18 sep 00:00MapamondGermania: Un bărbat libian în scaun cu rotile, victima unei agresiuni la Chemnitz

Un bărbat libian în scaun cu rotile a fost atacat de un tânăr suspectat de apropiere de extrema dreaptă, în...207

18 sep 00:00MapamondIranul confirmă reţinerea a trei cetăţeni australieni, care sunt acuzaţi de spionaj

Sistemul judiciar iranian a confirmat marţi deţinerea a trei cetăţeni australieni, care sunt acuzaţi de spionaj, a...200

18 sep 00:00MapamondNumărul cererilor de azil depuse în Canada de la începutul anului, în creştere faţă de 2018

Numărul total al cererilor de azil în Canada depuse de la începutul anului l-a depăşit deja pe cel din aceeaşi...194

18 sep 00:00MapamondMai multe persoane sunt rănite după ce un tren a deraiat în Hong Kong la o oră de vârf

Un tren a deraiat în Hong Kong marţi dimineaţă, la o oră de vârf al traficului, mai multe persoane fiind rănite,...187

Sănătate
16 sep 00:59SănătateCorpul de Control al ministrului Sorina Pintea face verificări la Spitalul Județean Constanța

Corpul de Control al ministrului Sănătății se află la Spitalul Județean de Urgență Constanța. Conform surselor...2486

12 sep 01:00SănătateTulcea: Patru cazuri de West Nile, confirmate în judeţ

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Tulcea a înregistrat, de la începutul sezonului cald, patru cazuri de infecţie...850

5 sep 00:43SănătatePintea: 90% dintre rapoartele realizate în urma controalelor la unităţi medicale - depuse la Parchet sau DNA

Aproape toate rapoartele realizate în urma controalelor efectuate la unităţi medicale au fost depuse la Parchet sau...779

5 sep 00:44SănătateAutoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate și-a început activitatea la Constanța. VIDEO!

Oficiul Teritorial Sud-Est al Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate (A.N.M.C.S), cu...1058

29 aug 00:53SănătateINSP: 19 cazuri de infecţie cu virusul West Nile

Nouăsprezece cazuri de infecţie cu virusul West Nile s-au înregistrat în perioada 3 iunie - 28 august, potrivit unei...893

27 aug 00:00SănătateSARCINA în perioadă NEPOTRIVITĂ: Cât de mult contează VÂRSTA la care rămâi ÎNSĂRCINATĂ?

Primul lucru la care ne gândim când vine vorba să avem un copil este perioada în care acesta va apărea. Ne gândim...1345

22 aug 00:00SănătateSorina Pintea vrea o lege care există deja: să dea posibilitatea psihiatrilor să interneze nevoluntar bolnavii periculoși

Ministrul Sănătății , Sorina Pintea, intenționează să modifice legea în domeniul psihiatriei, propunerile...1020

20 aug 01:14SănătateAroape 2000 de pacienți investigați UPU Constanța în minivacanța de Sfânta Maria

Aproape 2000 de persoane au ajuns la Unitatea Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență...1049

8 aug 02:33SănătateINSP: 7 cazuri de infecţie cu virusul West Nile

Numărul persoanelor care au fost infectate cu virusul West Nile de la începutul perioadei de raportări (3 iunie) a...1258

6 aug 03:50SănătateCNAS: Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate a fost repusă în funcţiune

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate anunţă că, începând de marţi, Platforma Informatică a Asigurărilor...1543