REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.2° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
10.2° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Contrabandişti de ţigări, prinşi cu FOCURI de ARMĂ de poliţiştii de frontieră constănţeni

Contrabandişti de ţigări, prinşi cu FOCURI de ARMĂ de poliţiştii de frontieră constănţeni

Replica API 13 martie 2015 | 23:43 101

FLAGRANT la Murfatlar!

FLAGRANT la Murfatlar!

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au organizat un flagrant, in localitatea Murfatlar, în vederea reţinerii unor persoane care comercializau ilegal ţigări pe raza judeţului Constanţa. Însă, acţiunea s-a lăsat cu urmăriri ca-n filme pe străzile din localitate şi focuri de armă. În plus, un poliţist de frontieră a fost acroşat de autoturism, fiind rănit. Maşina a fost găsită abandonată, fiind destul de avariată.

Astfel, în data de 11.03.2015, în jurul orei 22.15, în baza unor informaţii deţinute la nivelul Gărzii de Coastă, s-a declanşat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări de provenienţă ucraineană, în zona de responsabilitate, poliţiştii de frontieră organizând un flagrant în zona localităţii Murfatlar, pentru reţinerea unor persoane care urmau să comercializeze, ilegal, mai multe baxuri cu ţigări. În urma monitorizării zonei, în jurul orei 22.40, poliţiştii de frontieră au surprins doi bărbaţi aflaţi într-un autoturism marca Chrysler, înmatriculat în Bulgaria, care negociau cu două femei vânzarea a 3 baxuri cu ţigări. Poliţiştii de frontieră au acţionat pentru reţinerea persoanelor care negociau cu cele două femei vânzarea ţigărilor de contrabandă, fiind reţinut un cetăţean român în vârstă de 29 ani. Celălalt bărbat, aflat la volanul autoturismului, nu s-a supus somaţiilor legale prin voce, a efectuat manevre bruşte înainte şi viraj stânga, acroşând cu portiera pe unul dintre poliţiştii de frontieră aflaţi în misiune. Acesta a căzut pe pavelele de ciment ale parcării în care avea loc acţiunea, fapt ce a generat uzul armamentului, in conformiate cu prevederile legale, asupra anvelopelor autoturismului. Cu toate că două anvelope erau atinse, şoferul nu a oprit autoturismul si si-a continuat drumul, virând pe un drum lăturalnic. Ulterior autoturismul a fost descoperit abandonat pe un teren agricol din apropierea localităţii. În urma lovirii cu portiera, poliţistul a suferit leziuni uşoare pentru care s-a solicitat examinarea medico-legală, de către S.M.L. Constanţa. În cauză se efectuează acte de urmărire penală sub aspectul comiterii infracţiunii de contrabandă şi ultraj la poliţist, sub coordonarea Parchetului de pe langa Curtea de Apel Constanta si se continuă actele de căutare a şoferului care a fugit de la locul faptei, în vederea luării măsurilor legale.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614